Ca provincială, merg uneori în Capitală și, cu cât mă apropii de București, îmi revin în memorie imaginile marelui oraș, ce devine plin de frenezie, când, odată cu venirea toamnei, elevii și studenții reîncep cursurile, iar străzile devin deodată aglomerate de dimineață și până târziu, în noapte.
Îmi amintesc cu nostalgie de anii studenției, petrecuți în București, cu mulți ani în urmă, când nimic nu era mai frumos ca o plimbare prin Cișmigiu sau Herăstrău. Aleile erau presărate cu frunzele care începeau să cadă din copacii ce căpătaseră o plăcută paletă coloristică, de la verde la galben, la portocaliu sau la roșu. Unele frunze mai poposeau și pe umerii albi ai statuilor până ce erau spulberate de vântul toamnei… Îmi plăcea să cunosc cât mai bine cel mai mare oraș al țării, să cutreier marile bulevarde și să-i admir clădirile monumentale. În acei ani apăruse în librării o carte, pe care am citit-o cu mare interes, „Din Bucureștii de altădată” de George Potra, dezvăluindu-mi multe necunoscute din istoria frumosului oraș de pe Dâmbovița.
Acum, în orașul care aniversează, în pragul toamnei, atestarea documentară de la 20 septembrie 1459, îmi par numeroase locuri și lucruri, mult diferite de „Bucureștii de altădată”, nu din secolele de mult trecute, ci de „Bucureștii mei”, ai anilor studenției…
Dar nu s-au schimbat numai locurile sau aspectul urbei, ceea ce era chiar normal, s-au schimbat mult și oamenii… Nu mai au timpul sau plăcerea de a contempla venirea toamnei în parcurile orașului… Sunt mereu grăbiți, îngândurați, preocupați de multiplele probleme cotidiene. Trotuarele și mall-urile se aglomerează, mai ales, seara când, chiar și dacă nu au cumpărături de făcut, ies să se relaxeze, îndeosebi tinerii fiind cei care populează terasele și cluburile aflate acum pretutindeni.
Singurele vietăți care par dezinvolte, în peisajul bucureștean, sunt pescărușii de pe Dâmbovița, dar care nici ei nu exaltă de fericire, bătându-se pe câteva bucățele de covrig aruncate în apă de o bătrânică, ce privea îndelung apa verzuie a râului, și, fiindu-i milă de țipetele lor, și-a rupt covrigul din care mânca și, mărunțindu-l, l-a aruncat pescărușilor…
Ștefania MARINEANU
