AcasăAmintiri din Epoca de AurPrin înființarea biosferei deltei Dunării, Ion iliescu a comis un act pur...

Prin înființarea biosferei deltei Dunării, Ion iliescu a comis un act pur de subminare națională!

Stimulat sau mai degrabă iritat, de rezultatul unei anchete jurnalistice, efectuate și transmise de o echipă a unei televiziuni private centrale, privind situația actuală a deșeurilor de tot felul, am decis să public situația reală a unor astfel de deșeuri, în perioada 1987-1988, de la Sulina, Tulcea.

Ancheta respectivă, conchidea că, anual, în România, se produc circa 9 milioane de tone de deșeuri, prost gestionate și gospodărite. Un individ, cu funcție în domeniu, a declarat că nenorocirea se adaugă, întrucât, a apărut o adevărată industrie a afacerilor cu deșeuri de tot felul, aduse din exterior, afirmând că România a ajuns groapa de gunoi a Uniunii Europene. Zona cea mai afectată fiind Dobrogea.

col zarnescu 568
Col.(r) Nicolae Zărnescu

Recent, un incendiu izbucnit la un depozit de la Câmpulung Muscel, presa a dezvăluit că acel depozit avea deșeuri cu cianuri.

Am două motive serioase, în a prezenta situația acestor deșeuri. Mai întâi, ca autor al finalizării speței, am obligația morală să prezint, succint, adevărata evoluție a informațiilor. În al doilea rând, doresc să aduc omagiul meu pentru doi ofițeri cu mare suflet românesc ce m-au ajutat să rezolv cazul.

Cititorul, parcurgând întreg materialul, cu siguranță, va desluși, aportul fiecăruia, fără să știe unul de altul.

Înainte de a intra în fondul problemei, țin să amintesc că imediat după evenimentele din decembrie 1989, indivizi sau chiar ziariști au prezentat tot felul de minciuni și enormități, privind aceste deșeuri. Cel mai grav era că se concluziona, ca fiind o afacere murdară a instituției Securității statului.

Un ziarist de la televiziunea liberă română, pe numele său George Serafim, de altfel bine apreciat, s-a deplasat cu o echipă numeroasă la Tulcea, instalându-se în sediul MAI, anchetând, într-un mod bestial, ofițeri de securitate și Miliție, unii neavând nici măcar cunoștință de caz, cu urme grave de traume asupra lor.

Mi-am dat seama, că am scăpat de o astfel de anchetă tocmai discreției cu care am lucrat. Pe cei anchetați i-am sfătuit să declare că o astfel de anchetă nu are obiect. La acea dată, la Sulina, nu mai era nici urmă de deșeuri, terenul fiind ecologizat.

Cu toate acestea, ziaristul respectiv a prezentat mai multe emisiuni – un fel de proces – fără obiect, dar cu presupuși vinovați, bineînțeles, tot Securitatea.

Situația operativă de securitate de la Sulina și din zonă la acea dată era determinată de:

– șantierul naval din port;
– o fabrică de conserve de pește;
– întreprinderea complexă agroindustrială peltinte de Centrala Deltei Dunării – cu ferme de cultură mare, zootehnie și pescărie și de valorificarea stufului. La Marea Neagră, dispunea de o flotilă de pescuit marin.
– un complex turistic a cărui capacitate făcea față tot mai greu turismului organizat în sezonul estival.

farul de la sulinaSulina sau orașul dintre ape – poartă maritimă și fluvială – era locul ce coordona navigația pe brațul Sulina în conformitate cu prevederile Convenției Dunărene. Avea o agenție de pilotaj pentru tot felul de nave, de la Sulina, Tulcea și în aval.

Prin înțelegere cu Guvernul ungar, la Sulina, funcționa o agenție de navlosire, deservită de patru funcționari. În ce mă privește, i-am suspectat, a fi cadre de informații AVO (Securitatea maghiară), deoarece în perioada premergătoare anului 1989, s-au implicat fățiș în introducerea în țară a unor materiale de propagandă antiromânești, confiscate cu brio de vameși și colegii de la PCTF.

În localitatea Leta, era un ocol silvic al CDD, condus de ing. Kiss Botond. Un apreciat ornitolog (păsărar) internațional. Din nefericire pentru noi, un iredentist șovin cu atitudine atiromânească de ultimă speță.  Am prilejul să prezint, câteva date, despre acest individ, deoarece merită a fi cunoscute de publicul larg.

În perioada aceea, soția și copiii emigraseră legal în Suedia. Și el avea pașaport să emigreze, dar nu a mai făcut-o. Ne tot întrebam de ce nu părăsește România și, din neputința noastră de a lămuri operativ situația, evenimentele din decembrie 1989, l-au apucat în zonă.

Era clar, că primise instrucțiuni, să rămână pe loc, că se așteptau schimbări majore unde va juca un rol important. Trebuie să mărturisesc, că chiar a jucat un rol hotărâtor.

Faptul că avea în exterior, multe relații în rândul ornitologilor, am simțit-o mai ales în perioada de toamnă, când „păsărarii” unor servicii de informații din est și din vest se plasau să facă cercetări în zona Babadag, pe lângă poligonul MAPN, unde se desfășurau aplicații militare. Dar cel mai intens, a coincis cu perioada 1987-1988, când, la Sfântul Gheorghe, au avut loc experimentele rachetei militare de construcție românească cu acțiune de până la 700 de km.

Domnul Ion Iliescu, mare specialist în hidrologie, dar și în „revoluții sociale” devenit președinte al FSN, în perioada aceea tulbure și confuză, a ținut să se răzbune imediat pe megalomania lui Nicolae Ceaușescu. A desființat centrala Deltei Dunării și a înființat o nouă formă de organizare și administrare Biosfera Deltei Dunării.

În scurtă vreme, enorma bază tehnico-materială a întreprinderilor aparținătoare CDD a fost distrusă și volatilizată. Un act pur de subminare a economiei naționale. Mai mult, pe antiromânul Kiss Botond l-a numit guvernator al Biosferei Deltei Dunării.

Văzut oficial, într-o astfel de funcție, a acționat cum a dorit, să distrugă tot ce era  valoros.  Amintesc, printre altele, că a înființat o așa-zisă poliție economică a Deltei numai de ei selecționată.

După informațiile mele, prin ea a instituit în Deltă un regim de mafie și distrugere. În 1991, un localnic din Chilia Veche mi s-a plâns că oamenii sunt speriați, dar și revoltați de ce se întâmplă cu viața și bunurile lor. Cu lacrimi în ochi, mi-a relatat că animalele, mai ales bovine, în sălbăticia lor, cum sunt obișnuite în Deltă, sunt găsite moarte, despicate și luate numai pulpele. Informația mi-a fost confirmată de alte două persoane din cartierul Tudor Vladimirescu al municipiului Tulcea, în realitate, un sat autentic pescăresc. Ulterior, Kiss Botond a instalat rețele ale mafiei peștelui, ale icrelor negre, ale lacurilor etc.

Luat apoi sub pulpana Asociației Culturale UDMR, Kiss Botond a devenit parlamentar și a deținut funcții importante în Ministerul Mediului. Aceasta este realitatea crudă, a reformei  revoluționare pretinse de Ion Iliescu și alți trădători de țară.

Dar să revin, la subiectul nostru. La tot ce am prezentat mai sus, în situația operativă se mai adăuga portul liber Sulina. O unitate cu caracter economic, subordonată direct Ministerului Comerțului Exterior, ce-și desfășura activitatea după o legislație internațională, prin care se acordau tot felul de facilități economice, menite să stimuleze relațiile economice și comerciale. Am lăsat-o mai la urmă, fiindcă aici, s-a petrecut acțiunea noastră.

Pentru acoperirea nevoilor de cunoaștere informativă și de prevenire a unor fapte antisociale, în conformitate cu legislația vremii, aveam la Sulina, un loc de muncă, doi ofițeri de informații interne, un ofițer de contraspionaj și un ofițer de contrainformații economice. Lor li se alătura, ofițerul și subofițerii de la PCTF (Punct Trecere Control Frontieră).

Ofițerul de informații interne, cu gradul de locotenent-colonel și funcția de ofițer specialist – ce îmi era subordonat direct, coordona și răspundea de întreaga activitate a acestui colectiv – avea subordonare directă și șefului Securității.

El avea în răspundere informativă și comuna C. A. Rosetti de pe brațul Chilia. O localitate greu de ținut sub control informativ. În ceea ce mă privește, mărturisesc că, în patru ani cât am lucrat în zonă, nu am reușit să ajung acolo, deși localitatea are locuri de o rară sălbăticie, cu o vegetație luxuriant ecuatoriană, locuri savurate și descrise, la vremea lui, de marele scriitor Mihail Sadoveanu. Pe raza acestei localități, exista un parc național – o minunăție a naturii, o pădure de stejari. Pentru mine nu a fost o surpriză să aflu că localitatea a fost folosită ca loc de întâlnire dintre trădătorul general Mihai Pacepa și colonelul I.C. școlit pe la Moscova cu colegii lor sovietici. În ce privește tema propusă, totul a pornit de la un contract de depozit. Inițiativa a avut-o un partener extern, un evreu din Liechtenstein. Partea română a acceptat oferta, mai ales că simpla depozitare – cel mai mult în aer liber, aducea un venit de 2 dolari SUA pe mp, fără alte obligații. Nu intru în detalii, dar era și perioada când, trebuia să se aducă orice aport valutar în vederea achitării datoriei externe.

Contractul a fost încheiat în mandatul de director al ing. Micu. Între timp, acesta a fost schimbat și, în perioada critică, director era ing. Silviu Petru Liviu Nistor, zis Baronul. Prezența fizică, pregătirea intelectuală, vorbirea și ținuta vestimentară a acestuia, toate coroborate, dădeau, cu siguranță, expresia unui astfel de personaj. Era descendentul unor moți din zona Bihorului de la care păstrez cartea de vizită și pe care-l omagiez, deoarece am aflat că a decedat între timp.

Col.(r) Nicolae Zărnescu

 Continuare în numărul viitor


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments