Domnule subprefect, ne paște o campanie electorală furibundă și mă refer la alegerile comasate, cele locale și cele europarlamentare. Care este fișa postului unui subprefect, în astfel de ocazii?
În „furibundă”, o transformă cei care fac zgomot și nu reușesc să vină cu proiecte reale, coerente și realizabile pentru comunitate. Care, ce visează noaptea, cred că poate fi transpus, în promisiuni electorale, ziua.
Revenind la întrebare, fișa postului unui subprefect, în timpul unei campanii electorale, cuprinde, în principal, coordonarea activităților administrative, la nivel local, colaborarea cu partidele politice și autoritățile locale, pentru buna desfășurare a procesului electoral, asigurarea respectării legii și a ordinii publice și furnizarea de informații și asistență electorală.
A devenit deja proverbială și radicală atitudinea „colegului” dvs. de alianță politică, prefectul Mario De Mezzo, față de administrația Slatinei, în ciuda protocoalelor centrale pacifiste dintre PSD și PNL. Cum răspundeți dvs. și PSD Olt, în general, la aceste afronturi?
Problema minților închise este că au mereu gura deschisă. Tot acest bruiaj agresiv de fundal, este făcut în încercarea eșuată de a căpăta toată notorietatea pe care crede că o poate căpăta un om care vine în Slatina, o dată la patru ani, tot în încercarea și tot eșuată, de a obține avantaje politice personale.
Cum răspunde PSD Olt? În maniera obișnuită a ultimelor confruntări electorale, adică printr-o campanie pozitivă, cu acțiuni frumoase, inteligente, dar, mai ales, bazată pe fapte și soluții clare. În plus, este important să evidențiem realizările, astfel încât alegătorii să poată face alegeri informate. De zbierăte, hălăi-șa-uri și manifestări ridicole, oamenii sunt sătui, mai ales că aceste alegeri se desfășoară, după o perioadă plină de provocări sociale.
Atunci când un prefect sau un subprefect face o campanie electorală, cu atâta osârdie politică, înainte de declanșarea oficială a acesteia, când și cum își mai îndeplinește sarcinile de serviciu, pentru care este plătit de Guvernul României? Cui dă el socoteală pentru plecarea din Instituție, pe străzile patriei, când vor mușchii lui de ciocoi, ca să nu zic vătaf?
Deși suntem numiți politic, avem limite clare, în manifestarea electorală, iar neîndeplinirea sarcinilor de serviciu nu se încadrează, în această reglementare.
Personal, am respectat întotdeauna limitele impuse de reglementările în vigoare, privind activitatea electorală și nu am permis ca angajamentele politice să afecteze îndeplinirea atribuțiilor mele de serviciu. Niciodată nu mi-am pus prioritățile politice mai presus de sarcinile administrative și nu am neglijat responsabilitățile pe care le am față de comunitatea noastră.
În contrast, „colegul” de alianță n-a fost niciodată interesat de partea administrativă a funcției sale, dovadă că e prezent mai mult în campanie electorală, decât la birou, furând startul, cu mult înainte de a se stabili chiar data alegerilor locale.
Repet, misiunea sa n-a fost nicicând una izvorâtă din grija față de comunitate, ci doar din „grija” de a căpăta capital electoral, știind că este foarte greu să te confrunți cu un primar în exercițiu, mereu prezent în rândul alegătorilor și care a avut investiții importante, pentru fiecare cartier al Slatinei.
Nu vi se pare că inexistența turului doi, atunci când matematica votului impune acest lucru, în cazul alegerilor de primar, este un defect major al democrației noastre mioritice?
Absența turului doi, în cazul alegerilor de primar, poate fi considerată un aspect care poate afecta reprezentativitatea și pluralismul, în procesul electoral. Este important să se examineze și să se dezbată posibile soluții, pentru a îmbunătăți sistemul electoral și a asigura o mai mare reprezentativitate a voinței cetățenilor.
Cu toate acestea, votul este reflectat în componența Consiliului Local, deci voința cetățenilor are reprezentare, în forul executiv al deciziilor locale. Și mai cred că astfel de cazuri sunt foarte puține, iar reducerea cheltuielilor asociate cu organizarea turului doi poate fi considerată un aspect pozitiv. Astfel, se economisesc resurse financiare și administrative, iar aceste fonduri pot fi redirecționate către alte priorități, cum ar fi investițiile în infrastructură, educație sau servicii sociale, în beneficiul comunității.
Înțeleg că vor fi liste comune PSD-PNL la europarlamentare. Cum se poate, dle subprefect, ca alegătorul din județul Olt sau de aiurea, să fie, în același timp, și cu crucea, și cu steaua sau, mai plastic, și cu capra și cu varza. Se subînțelege cine e capră și cine e… varză, mai ales în județul Olt…
Decizia de a forma liste comune PSD-PNL la europarlamentare este una asumată, luată în urma unor analize și studii sociologice. Scopul principal al acestei alianțe este de a obține un scor mai mare, astfel încât să asigurăm o reprezentare puternică și unitară a intereselor naționale la nivel european.
Este important să înțelegem că această măsură are ca scop să aducă împreună forțele politice, pentru a susține interesele comune ale României în Parlamentul European. În plus, alianța servește și ca o măsură de limitare a extremismului și de consolidare a reușitelor politice ale țării noastre, la nivel european.
În concluzie, această decizie vine din dorința de a avea o voce puternică și unită, în Europa, pentru a ne asigura că interesele și valorile României sunt promovate și apărate cu fermitate.
Ca factor de echilibru, totuși, prin poziția guvernamentală pe care o ocupați, ce-i drept, vremelnic, chiar dacă legea vă permite să faceți politică, pe față, care este mesajul dvs. către alegători, fie ei pesediști, liberali, dreptaci, stângaci, aurolaci, useriști, populiști, piedoniști etc.?
Mesajul meu către toți alegătorii, indiferent de afiliere politică sau orientare, este unul de încurajare pentru a-și exercita dreptul la vot, în mod informat și conștient.
Îndemnul meu este să analizeze atent propunerile și programele candidaților, să se ghideze de principiul bunei guvernări locale și să aleagă acele persoane care sunt dedicate investițiilor în comunitate și care au o viziune clară și realistă pentru dezvoltarea acesteia.
A consemnat Dumitru Sîrghie