Asemenea lui Gheorghe și Ralucăi Eminovici din Ipoteștii Botoșanilor, așa și Gheorghe și Stoiana Conea din Coteana Oltului, au dat naștere tot într-o zi de 15 ianuarie, dar mai târziu cu 52 de ani, unui prunc genial. Dacă Mihai, fiul lui Gheorghe și al Ralucăi, a fost hărăzit să ajungă cel mai mare poet al literaturii române, Ion, fiul lui Gheorghe și al Stoianei, este cunoscut drept unul din cei mai mari geografi ai noștri.
Ion Conea figurează în analele geografiei românești printre numele de prestigiu care și-au adus contribuții valoroase pentru spiritualitatea românească.
Marele geograf, toponimist (întemeietorul toponomiei românești), etnograf, doctor docent, dascăl cu alese calități, om de cultură deosebită, om de o proverbială prietenie, Ion Conea este una din cele mai de seamă personalități pe care i-a dat țării comuna Coteana. Este un om cu care locuitorii comunei din toate generațiile se mândresc.
Anul 1902, luna ianuarie, ziua a 15-a, este așadar data când a văzut lumina zilei cel mai mare dintre cei cinci copii ai lui Gheorghe și Stoianei Conea. Era și cel mai mare, dar și singurul băiat al familiei. Pentru surorile sale el a fost totdeauna „nenicu” (diminutivul lui „nenea”). Asemenea copiilor de vârsta sa, pentru Văncică (numele cel mic al marelui geograf) universul copilăriei a fost tot Linia principală Cioflig și cele 2-3 ulițe care o intersectau și duceau spre miazănoapte până în vale la pârâul Ciocârlia, în a căror țărână picioarele ți se îngropau până la glezne, în timpul verii sau în nămol, în zilele ploioase. Când a plecat la școală în clasa I, în anul 1909, i s-a lărgit acest univers cu coborârea din Cioflig spre cișmeaua mai târziu numită Cișmeaua Mireselor și urcarea pe dealul bisericii și apoi lăcașul de învățătură.
În cei cinci ani de școală, își uimește învățătorul prin inteligența sa, prin dragostea sa pentru învățătură, prin darul de a memora foarte repede ceea ce i se preda. Părinții săi, truditori ai pământului, sunt foarte mândri de fiul lor și se gândesc să îl dea mai departe la învățătură, pentru a deveni apoi dascăl și să se întoarcă în satul lor. Cu aceste planuri și cu ajutorul învățătorului școlii, tânărul Văncică este înscris în anul 1914 la Școala Normală din Constanța. În anul 1916 din cauza războiului cursurile școlare sunt întrerupte. Norocul lui a fost că directorul Școlii de Învățători era renumitul geograf Constantin Brătescu (1883-1945) autor a numeroase studii privitoare la geografia Dobrogei și a zonelor de la Marea Neagră. Acesta era deținătorul concepției geografiei regionale complexe, metodă pe care o va adopta mai târziu și Ion Conea.
Constantin Brătescu impresionat de cultura generală temeinică a tânărului său elev, îl ia sub supravegherea sa și îi îndrumă pregătirea. Astfel fiul de țăran, Ion Conea, este trimis la liceul „Internat” din Iași, unitate de elită a învățământului românesc în vremea aceea. Aici își dovedește superioritatea pregătirii profesionale în toți anii de liceu. Este șef de promoție, iar numele său este înscris cu litere de aur pe frontispiciul plăcii de onoare a premianților. Obține bacalaureatul în anul 1922 și tot sfătuit de mentorul său se înscrie la Facultatea de Litere, secția geografie, a Universității București.
La Universitate, tânărul Ion Conea își demonstrează temeinica pregătire de cultură generală și seriozitatea în învățătură, fapt ce nu poate trece neobservat de către profesorii săi care își dau seama de gândirea sa matură și de posibilitățile sale intelectuale. Atrage atenția în mod special ilustrului său profesor de geografie, Simion Mehedinți. Acesta îl numește pe Ion Conea ca asistent al său la catedra de geografie, încă înainte de a termina studiile universitare și de a-și susține licența. Astfel, după absolvirea facultății, începând cu anul 1926, Ion Conea a predat la Facultatea de Geografie a Universității București, pe lângă geografie, și un curs de toponimie și geografie istorică. Între anii 1932-1940 este profesor la Clasa palatină înființată de regele Carol al II-lea pentru fiul său Mihai. În anul 1936, la editura Scrisul Românesc S.A. Craiova a apărut cartea ”Cum învață a-și cunoaște țara Măria Sa Mihai”, iar în anul 1940 la aceeași editură – „Un prinț prin țara lui”.
În anul 1944 se numără printre membrii fondatori ai Institutului de Geografie al României și este numit membru al acestui for științific. Aici, din anul 1950 până în 1972, anul pensionării, își desfășoară activitatea în calitate de șef al sectorului de toponimie, geografie istorică, populație și așezări umane.
De menționat că Ion Conea, încă din tinerețe, a cochetat și cu poezia. Astfel că, în 1925, a debutat publicând poezia „Am ascultat” în revista „Convorbiri Literare”, poezie apreciată de critica vremii. Studii pe teme geografice, de toponimie și geografie istorică publică în revista ”Arhivele Olteniei”, în ”Buletinul Societății Geografice”, în ”Sociologia Românească și în alte periodice de profil din țară.
În anul 1934 Ion Conea obține doctoratul în geografie cu teza „Țara Loviștei – Geografie Istorică”, publicată apoi în 1935. Prin conținutul, forma și stilul ei, lucrarea rămâne un model de referință de lucrare geografică cu caracter istoric, model ce nu a fost depășit de nimeni până acum.
Urmează o serie de alte lucrări valoroase: „Așezări omenești în Depresiunea Subcarpatică din Oltenia” (1931); „Din geografia istorică și umană a Carpaților” (1936); „Destinul istoric al Carpaților” (1937); „Geografia satului omenesc” (1937); „Geopolitica” (1940) ; ”Toponimia în harta țării” (1943) ; „Profile toponimice prin Carpații Orientali” (1955); „Probleme și sarcini ale științei noastre toponimice” (1965); „Cu privire la Teritoriul nucleu de formare a poporului român” (1967).
Profesorul dr. docent Ion Conea a manifestat un cult pentru toponimie despre care va scrie: „Toponimia ca și geografia și științele apropiate – istoria, etnografia – nu se fac în cabinet (adică nu se studiază în birou), ci numai pe teren”. El a împletit întotdeauna în lucrările sale geografice partea științifică cu partea literară și cu poezia. A pus întotdeauna mai presus de orice adevărul științific. Astfel în studiul „Simion Mehedinți despre rolul factorului geografic în istoria poporului român”, Ion Conea își etalează deosebitul său talent de povestitor amintindu-ne (de ce nu?) de marele prozator Mihail Sadoveanu. A călătorit mult în țară și în străinătate și a realizat jurnale de călătorie valoroase, ale căror pagini te încântă, te fascinează. Deși a plecat la o vârstă destul de fragedă, marele geograf a fost atras mult de viața la țară, căreia i-a cunoscut suferințele dar și năzuințele spre mai bine. În realitate era oglinda familiei sale și a țăranilor din satul său natal, respectiv din lumea satului românesc.
Pentru lucrările sale de geopolitică, precum și unele momente din viața sa de educator (a fost profesor al regelui Mihai) Ion Conea a avut de suferit. A fost înlăturat de la catedra universitară și regimul totalitar a avut grijă să îl marginalizeze și să îl supună unei sălbatice terori. În ciuda acestor atrocități, marele savant a dovedit demnitate și și-a demonstrat nedreapta învinovățire adusă.
Ion Conea a trecut în lumea celor drepți la 22 iunie 1974, în București, și conform dorinței exprimate, a fost înmormântat în cimitirul din comuna natală.
Ca drept recunoștință și spre amintire pentru marele geograf, autoritățile locale au făcut toate demersurile pentru a i se ridica o statuie în fața școlii (în anul 1990) iar școala să îi poarte numele „Școala gimnazială Ion Conea”. De asemenea, două străzi amintesc de numele renumitului savant: „Strada Profesor Ion Conea” și „Prelungirea Profesor Ion Conea”.
Vom reveni într-un număr viitor cu un articol „Oameni care l-au cunoscut pe Ion Conea”.
Profesor Dumitru TINU
