A plecat, de curând, dintre noi încă un stâlp al naționalism-țărănismului românesc: Radu Vasile! Cât de apropiat ați fost, d-le Paul Popescu, de fruntașul țărănist, care a fost și prim-ministru al României post-decembriste?
Da, a plecat Radu Vasile… A plecat ca urmare a unui cancer de colon, diagnosticat după anul 2000 și pe care l-a tratat în Israel. Din păcate, fără mare succes… Pe 10 octombrie a.c., ar fi împlinit 71 de ani. Radu Vasile s-a născut în 1942, la Drăgășani. Ca urmare a faptului că tatăl lui a fost deținut politic, nu a putut să se înscrie la liceul din oraș, familia găsind pentru el o soluție pe care mulți o practicau în epocă: l-a trimis să facă liceul la Sibiu, acolo unde nu se știa cine e. A terminat liceul, dar, din cauza dosarului, accesul la facultate
nu-i era permis. A fost nevoit să facă o școală tehnică sanitară, în București, și a devenit asistent de laborator.
În 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej (profitând de libertatea ce ne-a fost oferită timp de câțiva ani, atâta cât i-a trebuit lui Ceaușescu să înțeleagă cine este el cu adevărat și să-și pună amprenta de dictator sadea pe destinele noastre), a reușit să intre la Facultatea de Istorie, unde a avut-o ca asistentă pe d-na Zoe Petre. Datorită rezultatelor foarte bune obținute ca student, Radu Vasile a rămas în învățământul superior, a făcut și Facultatea de Științe Economice și s-a specializat în Istoria Economiei Mondiale și Istoria Economiei Românești, discipline pe care le-a predat în cadrul ASE până la pensionare.
Pe Radu Vasile l-am remarcat încă din anul 1990, pentru că apărea deseori la televizor, în calitate de reprezentant al PNȚCD. În noiembrie 1992, ne-am întâlnit în Senatul României, eu fiind senator de Olt, iar el senator de Bacău. Întâmplarea a făcut ca, în Senat, să stăm pe scaune alăturate. Aș putea spune că, după circa șase luni, Radu Vasile mi-a făcut o confidență. Mi-a spus așa: „Paule, când te-am auzit vorbind în Senat, încă din prima zi, m-am închinat și m-am întrebat cu ce plută oi fi venind tu de pe Olt la București. Tot ascultându-te, mi-am schimbat radical opinia. Mă, Paule, tu știi ce spui, tu știi carte, mă!” (citat din memorie)
Țărăniștii au fost în situația de a guverna România, într-un moment deosebit de dificil, care urma guvernării PDSR, o guvernare care ignorase nevoia de reforme, promovând un cripto-comunism care a ținut România pe loc. Averile românilor confiscate de comuniști nu au fost restituite, imobilele naționalizate au fost vândute către chiriași, băncile dădeau faliment una după alta, iar moneda națională era ținută artificial în viață. În 1996, când Convenția Democrată a câștigat alegerile (cu 30%), și a fost chemată să facă guvernul, Radu Vasile a fost favoritul PNȚCD, pentru funcția de prim-ministru. S-a întâmplat ca Emil Constantinescu, ales președinte, să-l prefere pentru această funcție pe Victor Ciorbea. Oferta lui Victor Ciorbea ca Radu Vasile să devină ministru, a fost refuzată. Au acceptat și au devenit miniștri Ulm Spineanu (ministru cu Reforma) și Mircea Ciumara (la Finanțe). Radu Vasile și-a păstrat funcția de purtător de cuvânt al PNȚCD, poziție în care fusese numit de Corneliu Coposu, încă din 1993.
Victor Ciorbea a intrat în conflict cu miniștrii PD, conduși de Petre Roman, în speță cu d-l Traian Băsescu, ministrul Transporturilor pe atunci. Din cauza conflictului cu miniștrii PD, care părăseau ședințele de guvern trântind ușa, Victor Ciorbea s-a aflat în imposibilitatea de a promova reformele stipulate în Contractul cu România. A reușit totuși să abroge peste 500 de legi și decrete din perioada comunistă, între care și acel decret, semnat de Gheorghe Gheorghiu Dej, prin care Regelui Mihai i s-a retras nu doar cetățenia, ci și naționalitatea (Gheorghiu Dej nu distingea între cetățenie și naționalitate). A mai reușit Victor Ciorbea, încă din ianuarie 1997, la trei săptămâni de la preluarea funcției de prim-ministru, să dea monedei naționale valoarea pe care o avea în raport cu dolarul. De la 3500 lei, dolarul a ajuns la 7000 lei. Pentru a putea păstra puterea de cumpărare a salariilor, acestea au fost imediat dublate. Efortul financiar făcut pe această temă de guvernul Ciorbea a fost extraordinar.
Din păcate, din cauza opoziției miniștrilor PD, Victor Ciorbea a fost nevoit să accepte plecarea din funcția de prim-ministru. În PNȚCD s-a procedat la alegerea unui nou prim-ministru și, în urma votului exprimat, a fost ales Radu Vasile. Emil Constantinescu a înghițit greu această nominalizare, ca urmare a faptului că, în timpul campaniei electorale, Radu Vasile, în calitate de director al campaniei prezidențiale, nu prea s-a implicat. El nu a crezut că Emil Constantinescu va fi ales președinte. A recunoscut în fața lui Emil Constantinescu că s-a înșelat. Dar această recunoaștere n-a stins adversitatea pe care președintele o avea față de noul prim-ministru…
Radu Vasile, un om non-conflictual, a reușit să-i țină la ședințele de guvern și pe miniștrii PD, în frunte cu Traian Băsescu. A reușit să le obțină chiar votul și, ca atare, a promovat proiectele de legi menite să pună România pe roțile economiei de piață. L-a preocupat, în mod deosebit, falimentul băncilor, motiv pentru care a demarat reforma în sistemul bancar și, în sfârșit, de atunci băncile nu mai dau faliment în România. A reușit să producă proiectele de legi cu privire la restituirea proprietăților confiscate românilor de comuniști, dar cel mai important lucru, pe care l-a făcut Radu Vasile, în calitate de prim-ministru, a fost pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană.
De îndată ce Radu Vasile s-a întors de la Bruxelles, cu hotărârea de aderare la UE, Emil Constantinescu a găsit de cuviință să-l schimbe. Pretextul invocat de președinte, făcut public mult mai târziu, este legat de faptul că Radu Vasile ar fi colaborat cu Securitatea. Aceasta este o minciună evidentă, deoarece așa cum a aflat președintele că Radu a colaborat cu Securitatea, tot așa ar fi aflat și presa. Dar niciodată mass-media din România nu a invocat vreo colaborare a lui Radu Vasile cu organele de represiune comuniste. Demiterea lui Radu Vasile de către președintele Emil Constantinescu a creat prima criză constituțională din România. S-a văzut cu acest prilej cât de strâmbă este Constituția noastră, dacă-i permite președintelui să-l demită pe premier oricând dorește. Lecția a fost suficientă și, în 2003, Constituția revizuită i-a interzis președintelui să-l mai demită pe primul-ministru. Să ne amintim ardoarea cu care Traian Băsescu și-a dorit demiterea lui Călin Poopescu Tăriceanu și cât de neliniștit a fost Băsescu, ca președinte, până în momentul în care a găsit un prim-ministru marionetă: Emil Boc!
Până la urmă, guvernarea țărănistă a pus în operă reforme extrem de nepopulare, dar care au dus România în NATO și UE și au creat condițiile necesare economiei de piață.
Se vorbește despre o mare prietenie între Traian Băsescu și Radu Vasile. Puteau fi cei doi politicieni compatibili în vreun fel?
Este o exagerare această prietenie. Modul neconflictual de a fi al lui Radu Vasile l-a ajutat pe aceasta să mențină relații pe linia de plutire cu toți miniștrii din guvernul pe care l-a condus. Buna relație cu Traian Băsescu a făcut posibil ca Radu Vasile să câștige al treilea mandat de parlamentar, pe listele PD.
Povestiți-ne o întâmplare, un eveniment, un fapt hazliu sau dimpotrivă trist, care s-a întâmplat între dvs. și Radu Vasile!
La câteva luni după ce am devenit senator, Radu Vasile mi s-a plâns de faptul că nevasta lui este nemulțumită de câștigul pe care îl are el, ca parlamentar. Avea dreptate. Radu Vasile socotise că funcția lui adevărată este cea de conferențiar universitar, pe care o avea în 1992, iar cea de senator era în subsidiar și pe termen limitat. Motiv pentru care și-a lăsat cartea de muncă la ASE. Ca atare, el primea salariul de conferențiar universitar și o nesemnificativă sumă pentru faptul că era senator în subsidiar. Atunci i-am recomandat acestui mare economist, care – evident – nu stăpânea Codul Muncii, să-și aducă imediat cartea de muncă la Senat, situație în care urma să primească întreaga indemnizație de senator, plus o mică recompensă de conferențiar. Pe vremea aceea, indemnizația de parlamentar reprezenta de trei ori salariul mediu pe economie. Așa că Radu Vasile, făcând această mutare, a luat aproape de patru ori salariul pe economie, ceea ce a mulțumit-o și pe nevasta lui.
A fost sau nu mason Radu Vasile, d-le Paul Popescu?
Sigur, nu!
Care era părerea sa despre restaurația Monarhiei?
Radu Vasile știa bine că Republica, instaurată printr-un decret semnat de Gheorghe Gheorghiu Dej, după abdicarea Regelui Mihai, este ilegitimă. Om instruit, care învățase istoria, știa bine că Republica și Monarhia sunt singurele forme de guvernământ, sunt vechi de când lumea și vor bântui lumea cât va exista aceasta. Mai știa Radu Vasile, ca om care a studiat istoria, că Regimul Monarhic Constituțional a adus independența Principatelor Unite, ne-a adus Marea Unire din 1918 și Constituția din 1923, socotită în epocă ca fiind cea mai democratică Constituție din Europa. Și mai știa Radu Vasile, cel care a crescut în Republică, că această formă de guvernământ a adus României comunizarea țării, distrugerea ideii de proprietate particulară, închisorile comuniste și toate „beneficiile” dictaturii de tip comunist. Cum ar fi putut un om cu asemenea cunoștințe să fie republican? Din păcate, majoritatea românilor cred, fiindcă așa au învățat, că Republica este o formă de guvernare modernă, iar Monarhia – o formă de guvernare desuetă. Aceasta este marea minciună pe care comuniștii republicani au promovat-o și care încă stăruie în mintea românilor.
Mai e ceva de spus, d-le Popescu?
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Radu Vasile!
Dumitru Sârghie
