„…și ne iartă nouă greșelile noastre…” Așa începe „argumentul” la noua carte a profesorului C. Voinescu, numită original „Like Gramatica”. Enunțul desprins din rugăciunea fundamentală a credinței ortodoxe amintește de altă carte a aceluiași autor: „Facă-se voia Ta!”, remarcabilă lucrare de proză umoristică, în care satira și umorul se revarsă spumos, precum în aproape întreaga operă a scriitorului, numărând până acum zece titluri: „Dau cuvântul și stau jos”, „Bomba lui Țeparu”, „Oameni care au fost”, „Facă-se voia Ta!”, „Țepigrame”, „Teleleu prin Europa”, „Sărutul interzis”, „Mai mult ca trecutul” și „Scriitori din Olt”.
Remarcabil profesionist al cuvântului scris și vorbit, luptător aprig pentru apărarea purității limbii române, a fost săptămânal, în calitate de ziarist, pe baricadele presei contemporane, cu articole în care comenta faptele de limbaj: noutăți, dar mai ales îndreptări ale încălcării regulilor de aur ale exprimării standard, culese din presa la zi, surprinse prin observații directe, cu spirit critic, precum odinioară Ion Luca Caragiale în lumea Miticilor, Didinelor și a plevei politice, care astăzi prosperă vertiginos. Înfrățit cu facebookul, ca furnizor principal de abateri lexicale și gramaticale, remarcă cu ușoară notă umoristică C. Voinescu, cum că: „facebookul, în cazurile ilustrate, nu are nicio vină”.
Comentariile acide la adresa folosirii cuvintelor ori expresiilor aduse în fața magistratului, completate de bun augur cu reflecții caustice, dar și cu opusul lor, uneori pitoresc, fac din cartea „Like Gramatica” nu doar un util instrument de studiu, un îndreptar al vorbirii corecte, ci și o lucrare ușor narativă, o așa-zisă „gramatică distractivă”, de unde și acest titlu în care „Like (îmi place)” dă o savoare deosebită. Construcția volumului pe tablete face din cazurile expuse o lectură facilă ferind cititorul de oarecare oboseală provocată de regulile multiple ale gramaticii.
Câteva eșantioane sunt în măsură să dea o întreagă imagine a totalului. Prima tabletă vizează necesitatea scrierii cu diacritice, întrucât ignorarea lor provoacă situații hilare: Toamna vita / vița ruginește; Fetele / fețele de masă sunt pătate; Rasul / râsul nostru contagios. Dezacordurile sunt frecvente în comunicare. Incultura și prostia nu au culoare politică. „O, zei!” – se revoltă profesorul. Tot o dată (o singură dată) nu e tot una cu adverbul totodată (în același timp). Dragile mele și nu dragele mele. Mărturie stau scrierile lui Eminescu: „De dragu-unei copile.” Și Creangă: „Și ne punem, dragă Doamne, pe învățat.” Un pahar de vin sau un pahar cu vin? Vorbitorul trebuie să-și dea seama că paharul nu poate fi făcut din vin, altminteri ar trebui să rostim: „Porțile din Fier” sau „Arcul pentru Triumf”. Doamnele și domnișoarele, în confesiunile lor pe facebook, oferă material bogat pentru „Like Gramatica”, dar și aleșii neamului, cu rostirile semidocte la tribună („Din tejghea făcu tribună legiunea de coțcari/ și drapelul libertății fu purtat de cârciumari” – zice necruțător poetul). Fenomenele negative nu sunt asociate cu o cauză, ci cu datorită: „Datorită ploilor s-au rupt copacii”, zic mulți vorbitori, și nu din cauza ploilor. Edison n-a inventat becul cu filament, ci l-a descoperit, iar Cristofor Columb n-a descoperit America, ci a inventat-o! Chiar Ion Creangă zice că „și-a pus în gând să descopere vicleșugul babei”. Nu dosarul după birou, ci dosarul de pe birou, și nici oltenismul lui Nea Mărin dupe casă. O declarație amoroasă zice că nu l-a iubit de loc în locul adverbului deloc (nicidecum). Dacă scriem românește e bine, dar e de jale dacă scrim. „Sala în care intraseră – zice Camil Petrescu – era un fel de anticameră.” (și nu antecameră). Dispută se naște și în jurul perechii paronimice familiară – familială. Cu verbul impersonal a trebui sunt iar probleme dacă e folosit greșit ca trebuiește. Eminescu însuși scrie: „Ea trebui de el în somn / Aminte să-și aducă.” Folosirea exemplificărilor la nivel major face analiza fiecărui caz în parte mai convingătoare. Nu sunt uitați nici Coșbuc la judecarea furtunelor, nici Caragiale la cazul pentru căci, nici Ghica, și nici Miron Costin pentru mi-ar plăcea.
Cu spirit critic, cu tentă satirică și cu umor presărat cât e cazul, scriitorul C. Voinescu, profesor din elita învățământului românesc, reușește să dea prin „Like Gramatica” o carte convingătoare științific și narativ atractivă, cu jocul personajelor prinse în plasa facebookului, fără ca acesta să fie vinovat cu ceva, așa cum autorul, dezvinovățindu-se, o mărturisește șarmant. Și, pentru a nu intra în tagma acuzatorilor, își găsește iertarea în sânul credințelor străbune spunând evlavios: „…și ne iartă nouă greșalele noastre!”
Ion Georgescu
