Un nou cenaclu literar și-a făcut de curând apariția în câmpul cultural al Oltului. El poartă numele de „Arena Artelor” și e continuarea spiritualității slătinene din vremea când scriitorul Nicolae Fulga păstorea „Balada”, cunoscutul cenaclu care adunase poeții și prozatorii cei mai dotați ai județului, dar și continuarea altui cenaclu, mai nou, „Scaunele”, condus de poetul – inginer Nicolae Zărnescu, „o formație care vine din urmă cu substanță și cu vigoare” – cum se menționează în prezentarea făcută conducătorului formației literare, în 1993, de către Nicolae Fulga în volumul colectiv „Verticala scurgere spre soare”.
Mergând pe continuarea tradiției, necesitate vitală a vieții cotidiene dintotdeauna, directorul ziarului „Linia întâi”, Dumitru Sârghie, el însuși poet și eseist, și cunoscutul poet Nicolae Zărnescu au adunat în noul cenaclu tinerele talente în ale poeziei și au scos la Editura „Hoffman” în acest 2014 antologia de versuri „Raiul cucerit”. Cuvântul înainte semnat de Alecu Pop Eni urmărește prin șocul pe care îl provoacă și prin originalitatea discursului critic să încurajeze printr-o pseudo descurajare pe cei care, călărind pe nărăvașul Pegas, vor să ajungă în Parnas: „Ca să cucerească Raiul, ei trec prin Iad, semănând utopii, sentimente și culegând cine știe ce…” E cumva ca în poemul „În peșteră” al lui Panait Cerna: „Dar după ani de picurare, / S-au închegat coloane pline:/ Eterna bolții lăcrămare,/ În loc s-o surpe, o susține.”
Trei dintre cei paisprezece poeți prezenți în antologia lirică „Raiul cucerit” sunt prezenți și în „Verticala curgere spre soare”. E vorba de Nicolae Zărnescu, Marian Bărăscu și Vali Orțan, care la Festivalul de literatură „Ion Minulescu”, din 1993, au fost premiați. Referindu-se la Nicolae Zărnescu, scriitorul Dumitru Radu Popescu, președintele juriului, spunea în prefața antologiei: „Versurile sale erau prea mature și prea ieșite din comun ca să poată purta semnătura unui novice, mai degrabă puteau fi opera unui condei încercat”, iar la deschiderea secretă a lucrărilor a remarcat: „Acesta, cine o fi, e suspect de bun”. Acum, prezența lui Nicolae Zărnescu în noul volum colectiv de poezie onorează prin grupajul „Zodiac sentimental”, un ciclu baladesc cuprinzător a toate cele douăsprezece zodii, închinate femeii, piese lirice valoroase lucrate în manieră clasică: „În părul tău cu flăcări mari din soare,/ Mi-a ars privirea chiar din prima clipă; / De vorbe dulci făceai atunci risipă/ Și-am deslușit în zâmbet o chemare.” („Balada femeii Leu”) Imagini pătrunzătoare, simboluri, filozofie lucrată cu artă, mult, mult eros: „Hai să murim frumos pentru o seară/ cum pe-o planetă polii rătăciți/ se întâlnesc atunci întâia oară/ și se topesc în vid nedumeriți” („Hai să murim”)
Marian Bărăscu, prin ciclul „Totuna cu timpul” deschide șirul poeților aliniați alfabetic în „Raiul cucerit”. Despre el, Nicolae Fulga scria: „În poezia lui strigă dorul de sat, câmpia devine teritoriu mitic”.” „Sunt trubadurul viselor pierdute,/ Sunt călător pe drumul nesfârșit…” zice în poemul actual: „Trubadurul”. Vali Orțan, fost membru al cenaclului literar „Scaunele”, pendulează poetic între clasic și modern. În „Misogină” se vrea îmblânzitor de cuvinte: „Cuvintele sunt niște/ animale./ Dacă nu știi să le îmblânzești,/ te mușcă,/ te zgârie.”
Dumitru Sârghie își îmbogățește creația literară cu noi poeme strânse în ciclul „Raiul cucerit”, nume pe care l-a împrumutat antologiei și care e, de fapt, numele poemului ce deschide ciclul: „Sunt cireș de mai, străfulgerat,/ Mi se-nalță frunza, pipăind lumină,/ Murmurând un cântec greu de memorat,/ Care se ridică și-apoi cade-n tină”. Poemele lui Dumitru Sârghie sunt supuse prozodiei clasice, creatorul fiind înclinat spre mirajul muzicii ce rezultă din vibrația verbului bine lucrat, în imagini pline de lumină și culoare și parfum, de sunet și de tropot de iubire și credință: „Doamne, Bunule Iisus,/ Raiul e și jos și sus…” Sau: „Iubita mea, crepuscul înflorit,/ Păstrează-mă duios ca pe-o lentilă,/ Care-ți indică drumul spre zenit…” Tehnica versului aplicată alfabetului e impresionantă în cadrul liricii autorului, un exercițiu de virtuozitate artistică impunătoare prin har, dar mai ales prin transpirație, într-un travaliu ludic ce impune: „Ador amurgul ancestral,/ Amar, atavic abstrăgând…” („Anastrofe”); „Baiadera Brândușina,/ Bahic bântuie bordelul…” („Babilonul bonjurist”)…; „Ziarist zurliu, zvonist,/ Zvelt, ziare zămislește…” („Zarathustra zumbăiește”).
Șase structuri poetice ale cărții aparțin frumoaselor poete. Ștefania Budrescu apare „Înfășurată-n lumină” cu „Livezi încremenite în alb,/ tăcute și grave.” Mihaela Luță apare în „Decor” când „Alunecă timpul pe socluri de piatră”. Ina Florica Popa aude „Sunete de stele căzătoare” cu „Amfore de lumină/ pe drumul sufletului/ încătușat/ de doruri.” Pentru Luminița Popescu poezia este un „Alter ego” cu „Chipul palid/ împărțit între obscur și lumină.” Liuța Scarlat scrie „Slove de lumină” când „Stă neclintită/ Pe buza hârtiei.” Liliana Terziu Boian se joacă cu violetul întocmai precum o făcea Bacovia: „Femeia violet” privește impasibilă „luminile care se pierd în tristul cotidian”.
Din nou la bărbați. Dragoș Călinescu îmbrățișează „Eternul Haiku”: „Aripe de îngeri/ pe-o culme de rufe/ asfaltul umed.”; „Femeie la geam/ Floare de nu mă uita- /Vară rebelă.” Marin Ene provoacă „Incendii peste margini de gând” și strigă: „Mi-e teamă/ de propria umbră!” Petre Prioteasa spune în „Eu sunt”: „Eu sunt totodată clipa,/ dar mai sunt și veșnicia…” Constantin Triță își frământă lirica cu „Veșnica enigmă” și declară iubitei imaginare: „Ascultă-mă, tăcerile mă dor!”
Se cerea la timpul prezent, pentru Slatina, pentru județul Olt, un strigăt nou al metaforelor într-o Arenă a Artelor, unde poezia, „acel ceva plăpând, înaripat și sacru” – cum o definea Platon – să trezească sensibilitățile sufletești. Era nevoie de un nou Cenaclu literar care să continue tradiția „Baladei” și a „Scaunelor”. Era nevoie de o mobilizare a tinerilor făptuitori de artă, fie aceasta poezie, proză, dramă, pictură, sculptură, muzică sau dans. „Arena Artelor” e deschisă celor care prin har și muncă se vor strădui să aibă un viitor, fiindcă fără frumusețea și îndemnul cuvântului omenirea se veștejește și moare.
ION GEORGESCU
