AcasăOpinii„Răspunsul” lui Eminescu la detractorii de ieri și de azi

„Răspunsul” lui Eminescu la detractorii de ieri și de azi

Cu inegalabilul său talent vizionar, într-o deplină sfidare a unei epoci din ce în ce mai decadente, Eminescu a intuit perfect înverșunarea furibundă cu care, fără nici o rușine, detractori de teapa lui Boia, de ieri și de azi, s-au unit într-un cuget demn de genunchiul broaștei să îi terfelească numele, opera și dragostea lui nețărmurită față de gloria istorică a neamului nostru. Înțelegându-le potrivnicilor micimea de caracter, în încercarea lor diabolică de a făuri o societate axată pe un tip de gândire antiromânesc, ca și cum ar fi un lucru normal să ne dezicem de noi înșine, poetul nostru național a găsit de cuviință să lămurească definitiv angoasele lor de veleitari irecuperabili:

costel neacsu 591„Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi… orice-ai spune, / Peste toate o lopată de țărână se depune./ Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri/ Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri…/ Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, / Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare(…)/ Ba să vezi… posteritatea este încă și mai dreaptă. / Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?/ Ei vor aplauda desigur biografia subțire/ Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vreun lucru mare, / C-ai fost om cum sunt și dânșii… Măgulit e fiecare/ Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări/ Și le umflă orișicine în savante adunări/ Când de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte/ C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte./ Astfel încăput pe mâna oricărui, te va drege, / Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege…/ Dar afară de acestea, vor căta vieții tale/ Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale – / Astea toate te apropie de dânșii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,  /Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ; / Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit (…) / De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? Pare glorie să fie a vorbi într-un pustiu? / Azi, când patimilor, proprii muritorii toți sunt robi, / Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi/ Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic/ Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic./ (…) De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva/ Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda/ Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură/ Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură. (…) O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți/ Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseț, / Și cu voi drapându-și nula, vă citează toți nerozii, /Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii./ Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi și voi Mușatini, / Descălecători de țară, dătători de legi și datini, / Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră/ De la munte pân’ la mare și la Dunărea albastră (…) / Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii,/ Măști cu toate de renume din comedia minciunii?/ Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul/ De ai crede că viața-i curată ca cristalul?/ Nici visezi că înainte-ți stă un stâlp de cafenele/ Ce își râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele / Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii!/ (…) Voi sunteți urmașii Romei?/ Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!/ Și această ciumă-n lume și aceste creaturi/ Nici rușine n-au să iese în smintitele lor guri/ Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, / Îndrăznesc ca să rostească pân’ și numele tău… țară!/ (…) Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară/ Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,/ Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteți – niște mișei! Da, câștigul fără muncă, iată singura pornire;/ Virtutea? e-o nerozie; Geniul? – o nefericire./ Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici;/ Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici./ Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”. 

Costel NEACȘU

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments