Războiul epigramiștilor cu lumea și chiar cu ei înșiși este însuși războiul spiritelor înzestrate cu realitatea, al condeielor ultrarafinate, care vor să ne scoată, măcar pentru moment, din dictatura acestor vremuri terne, care se vor eterne. Epigrama românească este soluția de avarie a unor talente și conștiințe copleșite de propriile perplexități existențiale. Spaimei de a trăi îi opunem epigrama, iar marii epigramiști ai acestei țări (unii dintre ei plini de nostalgii comuniste și chiar securistice, ceea ce nu le diminuează talentul literar, dimpotrivă, îi stimulează) își ascut și-și curăță armele (deseori, ruginite), pentru a înfrunta liric trista realitate și pentru a biciui, surâzând, moravurile.
Ulcerați de România din jurul lor, epigramiștii români se ascund înlăuntrul cuvintelor de duh, având simțul sfâșietor al realului brut pe care, noi, oamenii de rând, lipsiți de talent,nu avem putința de a-l pipăi, de a-l auzi, de a-l mirosi, resimțindu-l ca pe o normalitate.
Poate de aceea, demersul salutar al celor doi profesori providențiali, aș zice, Bădicioiu și Minea, de la Mizil, acela de a fi asigurat cadrul necesar, de atâția ani încoace, tocmai ca marile spirite epigramistice românești (inclusiv cele din Basarabia-soră), să-și etaleze talentele, ar trebui aplaudat și mai dihai, cu cât înaintăm în timp și cu cât timpul se îndepărtează de noi. Și să nu le facem procese de intenție, pentru că unul dintre fruntașii epigramei de la Nord de Dunăre (a se citi Florin Rotaru), a fost descalificat din cauza unei nefericite similitudini dintre epigrama sa (destul de comună, de altfel) și a altui mânuitor de condei consacrat, Mihai Moleșag.
Este adevărat că organizatorii n-au stipulat reguli de fier în privința evaluării la sânge a marilor producții de epigrame la hectar, dar o regulă a minimei morale și a nescrisului bun-simț îți spune de la sine că epigrama ta trebuie să fie diferită de a celuilalt, care, colac peste pupăză, a mai fost și premiată, cu ani în urmă, în cadrul aceluiași concurs. Că similitudinea s-a produs cu știința sau neștiința lui Rotaru nici nu mai contează. E ca și cum controlul antidoping s-a făcut după ce ți s-a înmânat premiul și „organele” te-au depistat pozitiv. Asta e… Se întâmplă și la case mai mari… Era misiunea juriului, a…Corbului și a echipei sale de croncănitori, ca să depisteze…grozăvia și nicidecum a celor doi harnici și ospitalieri organizatori, Bădicioiu și Minea. Care, la rându-le, nici ei nu sunt perfecți, deoarece am citit undeva că numai pe lună sunt entități perfecte.
Oricum, îl salutăm respectuos pe Florin Rotaru, pentru retragerea sa „aureliană” și pentru comportamentul său demn de o epigramă mai inspirată și mai puțin asemănătoare cu a Moleșagului sau a altui titan …
Să trăiți frumos, domnilor epigramiști, și să le transmiteți lui Bădicioiu și Minea salutările mele de prețuire și respect! Războiul epigramiștilor cu lumea e posibil, deocamdată, în condiții excelente de luptă, doar la Mizil…
Dumitru Sârghie
