Avem în acest număr al „Liniei Întâi” un nou interviu cu profesorul Adrian Medvedi, cetățean ucrainean de origine română, care luptă pentru eliberarea patriei sale, aflată sub invazie rusească. Un interviu scris cu o mână pe trăgaciul armei și cu cealaltă pe ecranul telefonului mobil.
După cum am subliniat și în primul interviu, publicat în ziarul nostru, cu ceva timp în urmă, pe Adrian Medvedi – Șeful Secției de Cultură, Naționalități și Religie Herța, din Regiunea Cernăuți, l-am cunoscut în cadrul unui proiect cultural transfrontalier intitulat „De la Timok la Tisa și la Nistru” , organizat de doamna profesoară Dalia Cîrstea, prin Inspectoratul Școlar Județean Olt, în ideea frățească și salutară de a desființa, măcar spiritual, granițele dintre românii din România, cei de peste Prut, cei din Serbia și cei din Ucraina.
Proiectul a avut mai multe etape, iar una dintre acestea, de înaltă simțire românească, a debutat la 19 august 2019, în Sala de festivități a Colegiului Național „Ion Minulescu” și a continuat cu vizitarea unor obiective culturale și industriale din județele Sibiu și Vâlcea.
Spunea atunci Adrian Medvedi: „Avem nespuse emoții, de fiecare dată când venim în România. Suntem din Herța, Regiunea Cernăuți, Nordul Bucovinei. Nu există Două Bucovine, ci una singură. În Raionul Herța, sunt 32 000 de locuitori, dintre care 97% sunt români. Toate școlile sunt în limba română, doar una singură este în limba ucraineană (…)”
La scurt timp după invazia rusească asupra Ucrainei, Adrian Medvedi s-a prezentat la Comisariatul Militar pentru a se înrola în armată, ca să-și apere țara de agresiunea „ciumei roșii”, așa cum numește el armata lui Putin… Dar să-i dăm cuvântul eroului nostru, ținând cont de situația specială în care se află…
Adrian, te rog să ne spui care este starea de spirit a militarilor ucraineni, în aceste momente?
În primul rând, vreau s[ vă mulțumesc pentru interviul pe care l-ați publicat mai înainte și să transmit tuturor fraților români un „An Nou Fericit!”, plin de bucurii și împliniri. Starea de spirit a militarilor ucraineni este una plină de speranță în victoria mult așteptată. Cu toții știm de ce suntem aici: pentru a ne apăra casele, familiile și pământul strămoșesc de cotropitorii, care nu au nimic sfânt și vin peste noi cu scopul de a ne distruge și intimida. Daca am încerca să facem un portret al soldatului ucrainean, aș putea spune că acesta este un bărbat cu vârsta medie între 30-40 de ani, care vrea să-și apere casa și familia, să se termine războiul și să se întoarcă la cei dragi. De aceea avem succese pe câmpul de luptă, succese pe care mulți nu le înțeleg, deoarece ei știu doar din mass media că luptăm cu o așa-zisă „a doua armată a lumii”, despre care aș vrea să vă spun că este o adunătură de oameni (daca îi mai pot numi oameni!), care nu au nimic sfânt, nu țin de nicio regulă de război și se comportă precum teroriștii. Acest lucru sporește și mai tare dorința ucrainenilor să scape de tot ce aveau comun până nu demult cu acești barbari.
Cum și când au sărbătorit Crăciunul militarii ucraineni de origine română (printre care te afli și domnia ta) și ce s-a mai întâmplat de la ultimul nostru dialog, cu referire la grupa de luptători din care faci parte?
Eu, fiind din Ținutul Herța, sărbătoresc Crăciunul la 25 decembrie. În acest an, ajunul Crăciunului a fost marcat cu „artificii” din sisteme reactive… „grad”, artilerie grea și aruncătoare de mine. A fost o zi ca oricare alta, ca, de fapt, și cea a Anului Nou, stând în tranșee, cu ochii în patru și cu urechile ciulite, ca să nu vină hoarda sălbatică peste noi. Însă, vă asigurăm că acest lucru nu ne-a scăzut la niciunul dorința de a ne apăra ceea ce avem mai scump: Ființa și Patria! Din păcate, avem si pierderi dar, suntem la război…
În viziunea ta, cât de eficient este sprijinul militar euro-atlantic, în ideea ca „steagul împărăției de urgie și sânge” al vrăjmașilor ruși (așa cum spunea scriitorul naționalist Pan. M. Vizirescu, profesor în perioada interbelică la Liceul Militar „Ștefan Cel Mare” din Cernăuți și reporter de front la Stalingrad), să fie îngenuncheat?
După cum am menționat mai sus, soldatul ucrainean este gata să-și apere țara cu prețul vieții, dar are nevoie de armament modern și de precizie, deoarece, în prezent, faza activă a războiului se duce pe teritoriul Ucrainei, unde locuiesc civili. Rusia, ca stat terorist, bombardează cu rachete cu rază lungă obiectivele din infrastructura critică, dar și blocuri de locuit, spitale și școli, cu scopul de a ne distruge sistemul electric, în plină iarnă și de a scădea starea morală a cetățenilor. Din fericire, nu reușește, întotdeauna. Ajutorul Occidentului este foarte important pentru rezistența noastră împotriva invadatorului. Avem nevoie de arme defensive și ofensive cu rază scurtă și medie de acțiune, deoarece Ucraina nu are ca scop invadarea sau ocuparea teritoriilor ce nu ii aparțineau până în 2014. În prezent, ducem o luptă de apărare și de eliberare a teritoriilor ocupate de ruși, începând cu anul 2014. Fără acest ajutor din partea lumii civilizate, cred că rușii ar fi fost deja la granița cu Uniunea Europeană și niciodată nu știm ce putea să fie mai departe…
Care-i, de fapt, secretul rezistenței ucrainene, în fața colosului militar, de tip stalinist, al Armatei mobilizate de Putin?
Nu e nici un secret. Nu avem unde ne retrage. În spatele nostru, sunt familiile, părinții, casele noastre și acest lucru este cel mai mare imbold la rezistență.
Ce-ar mai fi de spus despre viitorul democratic al Ucrainei, și despre Legea privind drepturile minorităților, în special ale minorității românești din această țară?
Ucraina este și va fi un stat democratic, deoarece pentru aceasta luptăm fiecare dintre noi. Odată cu aderarea la UE, vor dispărea toate diferențele din legislație și credem că nu se va mai specula pe chestii etnice sau religioase. Până atunci, însă, e datoria diplomaților să discute și să pună toate punctele pe „i”. Noi romanii din Ucraina am vorbit, vorbim si vom vorbi în limba romană, în vecii vecilor, cunoscând, în același timp, limba de stat (și alte câteva limbi impuse de zbuciumata istorie), ne educam copii în limba maternă, ca buni creștini, păstrăm tradițiile și obiceiurile, fiind suntem convinși că vom fi mereu exact cine suntem: cetățeni ucraineni de origine română!
Care-i mesajul tău personal pentru poporul ucrainean, din care faci, cu onoare, parte?
Un singur mesaj: Credință și Forță, pentru Libertate!
Dumitru Sârghie
“…Toate școlile sunt în limba română, doar una singură este în limba ucraineană (…)” La fel este situația și acum, în anul 2023?!