Motto: „Începeți prin a vă cunoaște copiii, căci, de bună seamă, nu-i cunoașteți”
După fiecare sesiune de bacalaureat, după fiecare „Evaluare Națională” sau după unele evaluări curente, ne plângem că elevii noștri nu au obținut rezultatele așteptate. Că învățământul românesc nu merge bine, au demonstrat-o și concluziile ultimelor „Evaluări PISA”. Toți ne plângem, dar puțini ne aplecăm asupra cauzelor care duc la obținerea de către elevii noștri a acestor rezultate slabe.
Consider că una dintre principalele cauze este „necunoașterea personalității fiecărui elev” de către toate cadrele didactice , indiferent de nivelul de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial sau liceal. Trebuie să ținem cont de îndemnul din Motto, pentru că acest îndemn capătă o deosebită relevanță în contextul proiectării unei strategii care să elimine situațiile de eșec și să sprijine toți elevii în descoperirea și afirmarea șansei proprii de realizare.
Comenius insistă asupra cunoașterii copilului spunând că „multe daruri naturale ale acestuia se prăpădesc din cauza educatorului în sensul că nu se realizează totul în această direcție, ceea ce poate duce la atrofierea unor înclinații și aptitudini pe care elevul le posedă la un moment dat” iar Krupskaia specifica „atâta vreme cât nu cunoaștem particularitățile de vârstă ale copiilor, ce anume îi interesează pe ei la o anumită vârstă și felul în care pricep ei tot ce văd în jurul lor, noi nu vom izbuti să avem succese în muncă”.
Cunoașterea elevului are o deosebită importanță în procesul de învățământ, deși nu este o temă nouă, însă mereu actuală, ea reprezintă puterea pentru dezvoltarea unui management eficient al clasei și asigurarea de șanse egale, echitabile, optimizarea procesului de predare-învățare în raport cu nevoile identificate, adaptarea la cerințele școlii, dezvoltarea fiecărui copil prin valorificarea particularităților psiho-individuale.
Cunoașterea personalității elevului nu se realizează ușor și nici într-o perioadă scurtă de timp. Ea presupune parcurgerea unor etape ierarhice, situații diferite, observarea continuă a creșterii și dezvoltării individului, precum și a atitudinilor sale în urma unor evenimente apărute sau provocate, aceasta realizată prin diferite metode clasice (observația, chestionarul, fișa școlară, teste psihologice, sociometrice, măsurători antropometrice, biografia, autobiografia, analiza produselor activității, experimentul etc.), dar și tehnici empirice (activități de inter-cunoaștere, jurnal, observații spontane etc.) pune în valoare, faptele și informațiile semnificative despre studiul și evoluția personalității copilului.
Dascălii au datoria de a crea condițiile cele mai bune pentru a valorifica potențialul psihologic al fiecărui elev în parte. Ei trebuie să identifice particularitățile elevilor, să le cunoască progresele periodic, să regleze procesul instructiv-educativ, pentru a le da șanse egale de dezvoltare tuturor elevilor. De aceea, cunoașterea psihologică a copiilor este necesară și importantă. Ea vine în sprijinul dascălilor care trebuie să aplice tratarea diferențiată a elevilor, pentru a se obține cele mai bune rezultate în munca educativă. Școala oferă posibilitatea de a descoperi trăsăturile pozitive și de a le diminua pe cele negative.
Pentru a diagnostica si a interveni adecvat, profesorul trebuie, mai întâi, să identifice precis dificultățile de învățare. Nu este suficient să se cunoască faptul că elevul are dificultăți la matematică, ci trebuie – spre exemplu – să se stabilească faptul că acesta nu poate aduna fracții cu numitori diferiți. Nu este suficient să se spună că un elev nu cunoaște un anumit capitol de fizică, ci să se arate că nu știe să alcătuiască un circuit electric în serie care să funcționeze corect.
Cunoașterea psihologică de către profesor a elevilor este complexă și dificilă, dar este și extrem de profitabilă pentru elevul în cauză, pentru activitatea lui sau pentru colectivitatea în care trăiește. Prin procedee potrivite, un cadru didactic poate trezi și dezvolta, într-o oarecare măsură, embrionul de inteligență al unui copil, după cum, prin procedee greșite, poate să-l reducă la minimum. În alegerea celor mai fericite procedee stă „marea și ireversibila răspundere a cadrului didactic, misiunea pe care o are în societate”.
Cu cât îl cunoaștem mai bine pe cel pe care îl educăm, cu atât rezultatele nu vor întârzia să apară, fiind de cele mai multe ori, cele pe care ni le dorim. O educație bine făcută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet, oricare ar fi el, partea folositoare pe care o conține.
În tot ce întreprindem pentru cunoașterea personalității fiecărui copil, să ținem cont că el este „o personalitate în devenire, un material maleabil sub influența factorilor de mediu și educaționali care, ca orice ființă umană, are nevoi și trebuințe și necesită ajutor pentru creștere și dezvoltare”
Există numai un singur fel de a înțelege bine oamenii, anume de a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în prejma lor, a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi și să se zugrăvească ei înșiși în noi, așa cum susține un mare psiholog.
Prof. Dumitru C Nica, Slatina
