Dintre toate profesiunile, poate cea mai complexă, mai pretențioasă și mai delicată este cea de educator, de dascăl, deoarece, în nici o alta, nu se lucrează cu un material mai sensibil, mai complex și mai fragil decât „copilul” – omul în devenire. Și nicio profesie nu cere mai multă competență, generozitate, dăruire și umanism precum cea de dascăl.
Educatorul este cel care pune bazele pregătirii viitoare a copiilor, pentru muncă și pentru viață, îl învață pe copil să trăiască, îl ajută să înțeleagă omenia, îi formează caracterul, îi dezvoltă pasiunea pentru cercetarea lucrurilor, îi organizează și îi orientează activitatea.
El îl învață pe elev arta de a izbândi, modul de a-și ști să-și găsească fericirea în profesiune, în familie și de a se integra pe deplin în comuniate, în societate. Profesiunea de dascăl este nobilă, prin însăși esența ei, și prin scopurile înalte în slujba căreia este pusă.
În lumina acestor cerințe, a fost pregătită și și-a orientat întreaga activitate și doamna Elena Achimescu, pentru a modela cel mai fin și mai complex material – sufletul uman –, pentru a asigura creșterea și pregătirea temeinică a fiecărei generații. Acum, când peste câteva zile, împlinește 90 de ani de viață și aproape 40 de ani de activitate în învățământ, cred că foarte mulți își aduc aminte de profesoara lor de biologie sau de directoarea adjunctă sau de directoarea Elena Achimescu.
Născută la 27 ianuarie 1929, în comuna Slătioara, la nici doi kilometri de Slatina, având ca părinți – Filofteia și Ștefan Bonciu –, singura fată între cei trei copii, a copilărit și a urmat clasele primare și gimnaziale la școala din comuna natală. A urmat cursurile Liceului de Fete din Slatina, absolvindu-l în 1949. Pentru că tatăl dânsei a fost un recunoscut cântăreț bisericesc, fiica Elena a participat la corul bisericesc de la vârsta de șapte ani, ca apoi să fie un membru permanent al Corului Căminului Cultural Slătioara, ca după aceea să fie membru al Corului „Ciprian Porumbescu” din Slatina, până aproape de pensionare.
În perioada 1949-1953, a urmat cursurile facultății de Biologie a Universității București, ca la 1 septembrie 1953 să fie numită profesor de biologie la Școala Pedagogică Slatina, ocupând, însă, și funcția de director (poate, unic în istoria învățământului din Olt).
Apoi, profesoara Elena Achimescu și-a desfășurat activitatea la cele două licee: „Radu Greceanu” – director adjunct (doi ani) și director (opt ani), și „Ion Minulescu” – director adjunct (șapte ani) și director (doi ani), tot timpul fiind titulara unei catedre de bilogie. Observăm că d-na profesor Elena Achimescu și-a desfășurat activitatea ca profesor de biologie, dar a avut și funcții de conducere.
Întreaga sa activitate s-a desfășurat sub semnul exigenței responsabile, urmărind, îndeosebi, să formeze nu numai buni specialiști, ci și caractere. Caracterizând-o modestia și o severă exigență față de sine însăși, a obținut toate gradele didactice cu calificative maxime. Îi plăcea simplitatea, modestia, buna-cuviință, munca – calități pe care le cultiva și la elevii săi.
„Deontologia noastră profesională ne cere cinste, corectitudine, respectarea legilor. Vocația vieții mele a fost să mă înrolez la munca cea mai grea.” (susținea d-na Elena Achimescu, într-o discuție cu membrii colectivului de la Liceul „Radu Greceanu”)
În sufletul fiecărui elev, profesoara a lăsat câte ceva din tot ce o caracterizase în întreaga sa carieră: bucuria de trăi, neliniștea cunoașterii, sentimentul datoriei, dragostea față de muncă și față de tot ceea ce este frumos în viață. D-na profesoară a știut să creeze premisa principală în reușita acțiunii sale educative, prin aceasta situându-se în rândul acelor oameni ai școlii, despre care se poate afirma, fără exagerare, că izbutesc în nobila lor osteneală „miracolul coeziunii depline între educator și educați”.
De curând, d-na Elena Achimescu mi se destăinuia: „Ca dascăl, indiferent cu care vârste lucrezi, simți nevoia să ocrotești, să te apropii cu înțelegere și căldură de copii și tineri, îndrumându-i sau dojenindu-i, dacă-i nevoie, bucurându–te de succesele lor sau întristându-te atunci când ei nu reușesc să obțină realizările dorite.”
Aflată, aproape toată vremea, printre elevi, d-na profesoară nu le-a dat acestora ocazia, sub nicio formă, să înțeleagă cea mai neînsemnată probă de nedreptate. Cuvântul său, întotdeauna calm, fie că era rostit de la catedră, în cadrul lecțiilor, în laboratorul de specialitate sau ca sfat, lămurire, laudă sau dojană, în sălile de meditație ale elevilor interni, în plimbările făcute prin parcul orașului și împrejurimi, în excursiile școlare, în timpul mesei de prânz sau după masa de seară etc., în calitate de director sau director adjunct, era peste tot, în acord cu faptele ei de muncă, cu crezul său educativ, fundamentat optimist pe tot ce este pozitiv la elevi.
Cu câtă bucurie, acum când se apropie de 90 de ani, își amintește anumite aspecte. Faptul că elevul dânsei, Gheorghe Bălănescu, căpitanul echipei de handbal, din perioada când dânsa era director adjunct la Liceul „Radu Greceanu”, fie o vizitează, fie îi dă telefon, aproape săptămânal. Sau că profesoara Elena Mandă, una dintre prietenele sale, o vizitează săptămânal, discutând minute în șir despre amintiri plăcute.
Aceste fapte mă obligă, o dată în plus, să cred că noi, cei mai tineri, că întregul colectiv didactic din care au făcut parte aceste „făclii care se sting luminând”, conducerile unităților de învățământ, prin care au activat aceștia, conducerea învățământului județean sau cea administrativă municipală și județeană, să le dea o mai mare atenție acestor dascăli în vârstă, pentru că ei, sub raport uman, etic și moral, reprezintă un tezaur de înțelepciune și istorie, care poate fi de mare utilitate pentru familie, școală și societate.
Prin prezența și experiența lor, cei trei factori importanți în educație, ar fi mult mai bogați. Dascălii în vârstă, cu multă experiență de viață, sunt cei care pot depune mărturie pentru eforturile cerute de atingere a nivelului învățământului actual. Ei pot îmbogăți tezaurul pedagogic al României, care astăzi se găsește într-o degringoladă, pentru că ei au fost făuritorii și martorii evenimentelor trecute, ei sunt purtătorii memoriei colective.
Pe lângă activitatea desfășurată la catedră, ca profesor sau ca director, în ambele licee importante ale Municipiului Slatina, la același nivel a fost soție și mamă. A fost căsătorită cu Radu Achimescu, absolvent de drept, o lungă perioadă șef adjunct la Procuratura Județeană Olt, plecat dintre noi în urma unui infarct, acum câțiva ani. Împreună cu soțul, au crescut și educat doi copii minunați – Răducu (medic) și Victoraș (un recunoscut avocat, fost deputat în Parlamentul României). Cu lacrimi de bucurie în ochi, arătându-mi fotografii cu cei trei strănepoți, copiii nepoților din partea celor doi feciori, îmi spunea: „Sunt foarte mândră că am trei strănepoți, două fetițe și un băiat!”
Pentru întreaga activitate desfășurată, de-a lungul celor aproape 40 de ani de învățământ, d-na Elena Achimescu a fost recompensată cu numeroase premii, diplome, ordine și medalii, printre care amintim: Diploma de Profesor Fruntaș – 1969; Medalia Muncii – 1971; Ordinul Muncii, clasa a III-a – 1974 etc. Merită adăugat aici și aprecierea unui coleg al dânsei, spusă cu ocazia pensionării – iunie 1986: „Cu talent și pricepere, a îndrumat procesul instructiv-educativ, imprimându-i un stil de muncă sobru. Deosebit de ordonată în muncă, riguroasă în tot ceea ce a întreprins, meticuloasă în organizarea activităților în școli, își petrecea o mare parte a zilei pe baricadele unităților școlare în care a activat. A avut un cult pentru școală, un respect aparte pentru această muncă deosebită, pe care a îndeplinit-o ca un adevărat arhitect!”
Dar, cele mai importante distincții sunt cuvintele frumoase spuse de diferiți absolvenți, de foști colegi, mai tineri sau mai în vârstă, la acea vreme, de actualele conduceri ale celor două colegii naționale din Slatina, despre munca și truda depuse în întreaga activitate de doamna Elena Achimescu.
Ca unul care a fost director adjunct, timp de opt ani, la conducerea Liceului „Radu Greceanu”, acum, când d-na profesoară Elena Achimescu pășește într-un nou deceniu al vieții, îi doresc multă sănătate, iar Dumnezeu s-o ocrotească pe dânsa și pe cei dragi! LA MULȚI ANI!
Profesor Dumitru NICA
