Motto: „Podoaba vieții este talentul, cununa talentului – caracterul!”
(Simion Mehedinți)
S-au scris nenumărate tratate, s-au emis ipoteze, s-au consumat tone de hârtie, multă cerneală și tot nu s-a ajuns la o definiție precisă a talentului. Se știe, de pildă, că talentul este ceva cu care te naști și nici o școală din lume nu-ți poate da ceea ce n-ai; că una e să fii cult sau deștept și alta talentat; că la origine el este de fapt o nemeritată predestinare, un har, indiferent de voința celui în cauză și că, până la urmă, a fi talentat nu înseamnă decât a munci cu plăcere sau a face cu ușurință ceea ce altuia îi este imposibil.
E drept că, atunci când auzim termenul talent, ne gândim la artă, dar fiecare profesie în care dospește inteligența reușește să îl dezvăluie sub o formă sau alta. De pildă, un profesor trebuie să aibă darul de a transmite informația pe care o deține, reușind să creeze o legătură cu elevii săi și să scoată la iveală potențialul acestora pe care să îl și exploateze. „A face, cu ușurință, ceea ce este greu altuia, iată talentul; a face ce este imposibil talentului, iată geniul!”(Henri Frederic Amiel)
Profesorul nostru de psihologie din studenție, marele profesor universitar dr. Ioan Drăgan, susținea că talentul nu este de fapt decât un pretext datorită căruia cel în cauză se îndreaptă către catedră. Dar, odată ajuns acolo sus, în fața elevilor, talentul trebuie să devină muncă, disciplină, abnegație, dragoste și respect pentru meserie.
Dar, dacă ne uităm în Dicționarul Enciclopedic, talentul înseamnă aptitudine, înclinație, destoinicie, pricepere, precum și îmbinarea tuturor acestor calități în scopul realizării unei activități creatoare. Cu alte cuvinte, talent înseamnă ceva care nu poate să aibă oricine! «Talentul e o „meserie” cu care te naști, nu una pe care ai de gând s-o înveți!”(Tudor Mușatescu).
Cred că izvorul fiecărui talent trebuie să fie originalitatea. Aceasta înseamnă tehnica de a transforma comunul în deosebit. Și asta presupune și inteligență, o altă coordonată necesară în dezvoltarea lui. De aceea, el înseamnă o „inteligență specială, manifestată”. Fără originalitate, nu se poate remarca, iar fără muncă dispare în neant. Dar, azi, originalitatea a devenit o raritate.
Talentul profesorului Nicolae Popescu-Optași, de la Liceul „Radu Greceanu”, se datora unei sincerități cuceritoare. La el, totul era „omenesc, veridic”. Lăsa impresia că stă la catedră ca într-un fotoliu, acasă, că nu face nici un efort. Și totuși, domnul profesor era un emotiv, iar succesele sale la catedră, rodul unei istovitoare munci.
L-am auzit odată, cu ocazia unui început de an școlar (1970-1971, ultimul său an de activitate la Liceul „Radu Greceanu”), întrebând pe una dintre tinerele noastre colege, proaspăt ieșite de pe băncile facultății (profesoară de fizică):
– Ei, cum stai cu emoția domnișoară? Ai trac când stai la catedră?
– Da de unde! A răspuns, sigură pe ea, tânăra profesoară. N-am nici o emoție.
– Nu-i nimic, a încurajat-o Profesorul. O să vină și emoția mai târziu, când vei avea… talent!
Catedra înseamnă viață!, ne spunea Profesorul. Viața înseamnă trăire, iar trăirea, emoție. Atât pentru profesorul tânăr, cât și pentru cel în vârstă. Noi muncim la catedră, sub privirile a zeci de copii. Este singura profesie în care nu se poate trișa. Prins în privirile zecilor de copii, nu poți înșela pe nimeni. De aici vine emoția, iar „Talentul e aptitudinea norocos înnăscută!” (Ionel Teodoreanu)
Talentul trebuie să stârnească întotdeauna admirație, nu așa cum se întâmplă deseori azi, când stârnește invidie. Numai cel care e stăpân pe sine va reuși, cu siguranță să stăpânească și talentul, dacă îl posedă. Stăruie și azi părerea că talentul îl face pe adevăratul educator. Această credință pare să dezlege nedumerirea ce vine de la constatarea că, dintre 7-8 profesori ai unei clase de elevi sau studenți unul sau doi se distanțează repede în aprecierea lor, față de ceilalți. Aici apare talentul. Există un „dar” al educației, iar cei înzestrați cu el sunt, în general, puțini.
Profesor Dumitru Nica,
Slatina
