Zilele trecute am dat în biblioteca personală, peste o „Istorie a matematicii”, o carte pe care, fiind student, am citit-o cu deosebită plăcere și atenție, iar acum am început s-o răsfoiesc. Când am ajuns la Leibnitz (filosof, logician și matematician german, 1646-1716, fondatorul Academiei de științe din Berlin) mi-au atras atenția câteva rânduri, subliniate de mine, la prima citire a cărții.
„Cunoașterea – spune Leibnitz – este obscură sau clară, confuză sau distinctă, simbolică sau intuitivă, însă adesea oamenii, judecând cu grabă, găsesc clare și distincte lucruri obscure sau confuze și că adevărul ideilor trebuie stabilit și să nu admitem nimic ca sigur din ceea ce nu este probat de o experiență exactă sau de o demonstrație solidă. Altfel, se ajunge la o gândire oarbă.”
Am recitit aceste cuvinte subliniate de mine, cu mulți ani în urmă și am constatat, cu destulă mâhnire, că azi, parcă sunt mai aproape adevăr.
Conform spuselor lui Leibnitz, ar trebui, ca noi, oamenii obișnuiți, cu preocupări de fiecare zi, să avem o gândire prin idei, raționamente, concepte, prin noțiuni clare și distincte, să fim – cum ar spune un matematician – cartezieni.
Ce ne facem însă, când vedem la televizor, oameni cu funcții de răspundere în stat, demnitari, aruncând în stânga și dreapta, cu idei ca:
– „Vom mări de patru ori salariile de până la 4000”;
– „Vom scoate o grilă de salarizare pentru demnitari și primari” (de ce este necesară ? ei sunt “peste oamenii muncii”?, au o pregătire în plus, sau trebuie să contribuie cu ceva bani în altă parte ?);
– „Apare un senator care face un amendament, total împotriva străzii”;
– „CSM-ul și instituțiile din justiție nu au avut dreptate în direcția cutare” etc. etc.)
– Mai grav este când apare un ministru al învățământului și anulează un ordin al predecesorului său, care abia începuse să producă efecte, referitor la ocuparea posturilor de directori în școli și licee. Îl anulează, anulează metodologia și fără „durere de cap” emite alt ordin opus celui anulat. Oare cum explică această măsură? Așa cum l-ați văzut pe secretarul său de stat că a motivat pe la televizor.
– Pe la începutul anului școlar, a fost elaborat un ordin privind „temele pentru acasă”. Nu însemna prea mult pentru învățământ. Poate că de aceea nimeni nu l-a respectat și nimeni nu mai pomenește de el.
– Observi că există responsabili ai administrației publice care cheltuiesc bani fără pic de responsabilitate: parcuri în pantă, clădiri fără nici un viitor (școli pentru care nu mai sunt elevi), unii obțin fonduri europene „ca să se afle în treabă”, fără să simtă nevoia.
– Constatăm că “aleșii noștri” își măresc cum și când vor, salariile, indemnizațiile. Oare pentru asta i-am ales?
Constat că, astfel de oameni au o gândire numai prin raționamente de interese. Observăm că ei ajung chiar să golească cuvintele de conținutul, de înțelesul lor propriu. Dacă ar trăi Leibnitz astăzi, ar spune că acești oameni și mulți alții, au o „gândire oarbă”. Fac ceea ce fac, nu atât din prostie (Prostia nu construiește, prostia demolează. De aceea, prostia trebuie identificată, izolată și nimicită). Nu iau aceste hotărâri nici din nepricepere sau răutate, ci din viclenie, din incompetență, din interes pentru persoana sa sau pentru partidul său.
Să ne ferim de astfel de oameni cu „gândire oarbă”. Dar nu cumva ei sunt mai apreciați decât alții?
Putem trage, pe bună dreptate, o concluzie asupra forței, dintotdeauna, a cuvântului. De altfel, H. G. Wells – marele scriitor umoristic englez, care a… slobozit omul invizibil pe pământ, scria, referindu-se la adolescenții tuturor timpurilor, că „punându-i fără apărare la discreția DEMAGOGILOR și POLITICIENILOR fără scrupule… toată puterea lor de viață, entuziasmul juvenil, toată pornirea spre sacrificiu și-o consumă pentru scopuri meschine, uneori oribile”.
Prof. Dumitru C. Nica, Slatina
