Motto: „Țara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniți; ei îi trebuiesc… bătrâni tineri” (Tudor Arghezi)
Nu mai suntem tineri? Nimeni, după câte știm, nu vrea să îmbătrânească. Ce este mai sublim decât să rămâi mereu tânăr? Poetul spune „cu inima eu am rămas același…” și lăutarul își acompaniază romanța pe coarda groasă a vieții noastre și cântă: „Inimă, de ce nu-mbătrânești?…”
Aceasta e firea omului. Deși vede și simte cum i se duc anii și cum inima, mai obosită, îi bate, omul se consideră, în această privință, în afara timpului și, cu inima, „același”! Atunci, de ce uităm că am fost odată copii, adolescenți și tineri?!
Pentru mulți, vârsta de pensionare, nu reprezintă răsplata binemeritată a muncii prestate zi cu zi și începutul unei noi etape, poate tot atât de rodnice, ci, cu tristețe și descurajare se etichetează, ca pensionari, bătrâni inutili. Consideră că de ei nu mai are nimeni nevoie, că acum nu mai pot fi activi și, ca atare, sunt niște oameni sfârșiți. Ei uită că, prin însăși viața lor, au contribuit, unii indirect și alții chiar direct, la creșterea duratei de viață activă a omului. Oare mai poate fi rațiunea de acord cu acei care-și consideră viața încheiată, odată cu pensionarea? Din contră, apelând la datele furnizate de istorie, constatăm că numeroși oameni de seamă și-au păstrat forța creatoare și puterea de muncă până în ultimele clipe ale vieții lor, iar existența le-a fost întreruptă nu din cauza bătrâneții, ci din cauze colaterale.
Să reținem că Galileo Galilei avea peste 70 de ani când a descoperit mișcarea de rotație a Pământului în jurul Soarelui și nu a murit de bătrânețe, ci ars pe rug pentru acel „e pur si muove”.
Putem da multe exemple (chiar din zilele noastre) de netăgăduit de longevitate, de putere de creație și muncă ce ne îndreptățesc să privim cu seninătatea strămoșilor noștri vârstele cele mai înaintate și să ne amintim de cuvintele renumitului compozitor Francais Aubert, care – la sărbătorirea vârstei de 80 de ani, a spus: „Nu am 80 de ani, ci de patru ori 20 de ani!”
De aici, putem trage concluzia că îmbătrânirea nu e boală care trebuie tratată, nici un proces ce trebuie stopat prin sacrificii și eforturi. A avea o viață lungă și sănătoasă reprezintă un proces ce trebuie parcurs cu plăcere. Secretul sănătății și al longevității e să trăim din plin fiecare zi. Cu alte cuvinte, cea mai bună metodă de a fi fericiți, sănătoși și plini de energie în viitor este aceea de a fi fericiți, sănătoși și plin de energie în prezent.
Prin urmare, primul pas pe drumul către o viață lungă și sănătoasă este schimbarea concepției despre îmbătrânire. Nu importă cât trăim, ci cum trăim. La un moment dat, trebuie să alegem să ducem o viață mai activă și mai sănătoasă, poate în tinerețe, poate după pensionare, imediat. În asta constă frumusețea unei vieți: beneficii și bucurii imediate și pe termen lung. Cu câțiva ani în urmă, în America, când un grup de circa 3500 de persoane, cu o vârstă medie de 80 de ani, au fost întrebate ce cred despre îmbătrânire, peste 60% au spus că și-au schimbat părerile în ultimii 20 de ani. În loc să o vadă ca pe ceva negativ, aproape toți se gândiseră cum ar putea să îmbătrânească frumos. Pentru ei, absența bolilor, capacitatea de a-și purta singuri de grijă și menținerea în activitate erau esențiale. În plus, peste 90% din persoanele din respectivul grup au fost de părere că „a rămâne sănătos până aproape de sfârșitul vieții” e cea mai importantă componentă a „îmbătrânirii frumoase”.
Mai puțin de o treime au considerat că „a trăi foarte mult” este esențial pentru a îmbătrâni frumos. Fără îndoială, în ceea ce privește îmbătrânirea, ne îndreptăm către o lume nouă, pentru care nu avem încă reguli pe care să le urmăm. În această lumea nouă, activitățile pe care le desfășurăm înainte de pensionare, trebuie să le înlocuim cu un program de lucru cu jumătate de normă, cu voluntariat activ, cu urmărirea unor noi interese și legarea de noi prietenii.
Citeam, zilele trecute, despre câteva asistente medicale, pensionate, care s-au angajat voluntar să îngrijească copiii într-un spital, care avea lipsă de personal. La fel, doi profesori pensionari, soț și soție, fac gratis meditații pentru admitere la medicină, la biologie și chimie, cu elevii fără posibilități financiare. Ce frumos!!!
Poate că ar fi necesară o preocupare mai mare din partea tinerei generații pentru cei pensionați din rândurile lor. Spun aceasta, pentru că am fost unul dintre cei care au ținut foarte mult la „menținerea celor în vârstă într-o muncă activă”, ancorați în problemele vieții. Această grijă permanentă față de pensionari o exemplific cu ce-a scris ziarul Glasul Adevărului – mai 1991 –, pe când eu eram, pentru o scurtă perioadă, director adjunct.
„O salutară inițiativă a conducerii Liceului Radu Greceanu din Slatina i-a reunit, la finele săptămânii trecute, pe componenții actualului colectiv didactic cu colegii lor mai vârstnici, pensionați de la catedra acestui centenar lăcaș de învățătură. S-a purtat un veritabil colocviu pedagogic, pe o temă de maxim interes pentru generațiile de dascăli ce s-au întâlnit cu acest prilej: «Învățământul – la timpul trecut, prezent și viitor».
Din cei 16 invitați, au răspuns 12. Principala concluzie ce s-a desprins a fost aceea că, prin tot ceea ce se face în școală, trebuie să se tindă spre un ideal comun «să primeze valoarea omului»”
Ce ne trebuie, stimați colegi, conducători de instituții școlare, pentru a realiza astfel de acțiuni? Nimic altceva, decât interes și disponibilitate. Această „lume nouă a celor în vârstă” este o lume în care vechile percepții asupra îmbătrânirii – precum că declinul cognitiv și slăbiciunea fizică sunt inevitabile – vor fi răsturnate.
Dacă ar fi să concluzionăm câteva „secrete ale oamenilor longevivi” am reține câteva: au rămas activi din punct de vedere intelectual; au menținut relații sociale mulțumitoare; și-au păstrat viu interesul față de activitățile creative; au crezut că pot fi fericiți etc.
De asemenea, în această lume, trecutul poate fi „atenuat”, cel puțin în ce privește obiceiurile și activitățile dăunătoare. Unul dintre principalele scopuri ale vieții este… „să ne bucurăm de ea”. „Indiferent cu ce va arunca viața în tine…, luptă și rezistă și nu uita un lucru: zidurile puternice se clatină, dar nu se prăbușesc!”
Nu pot să închei fără a vă spune una dintre cele mai frumoase metafore despre timp, pe care am auzit-o vreodată, eram în clasa a IX-a de liceu: „Îmbătrânesc copacii, îmbătrânesc casele, darămite oamenii!”
Prof. Dumitru NICA
