Motto: „Adevărații profesori se transformă în niște poduri, invitându-i pe elevi să le traverseze. Apoi, când elevii se află de cealaltă parte, distrug podurile și-i încurajează să și le creeze pe ale lor”. (Nikos Kazantzakis)
Astăzi, mai mult ca oricând, auzim vorbindu-se, inclusiv pe stradă: nu se mai face nimic la școală; nu mai există interes din partea elevilor pentru a frecventa cursurile, nici profesorii nu mai sunt preocupați pentru ai face pe elevi să învețe cu maximum de eficiență; programul copiilor este extrem de aglomerat, părinții nu mai au preocupare pentru supravegherea copiilor în familie și în societate etc.
Dacă stăm și analizăm rezultatele elevilor noștri la diferite examene: evaluare națională, bacalaureat, simulări de toate felurile, evaluări la diferite clase și multe alte împrejurări, înclinăm să credem că vorbele anterioare își au punctul de plecare, în mare proporție, în școală. Nimeni nu caută să găsească adevăratele cauze ale rezultatelor elevilor noștri, inclusiv la Testele PISA (despre care s-a făcut atâta zgomot), care scot în relief mari probleme ale școlii preuniversitare de azi: abandon școlar, absenteism mare, analfabetismul funcțional, lipsa de finalitate a învățământului de bază, caracterul evident prea academic al conținutului majorității disciplinelor de studiu etc.
Principala obligație de a interveni în a schimba lucrurile în bine o au: întregul personal didactic și fiecare în parte, împreună cu organele de control, în direcția calității procesului de predare-învățare-evaluare. Unii dintre cei de mai sus, nu pot să ia o atitudine, pentru că nu dispun de pregătirea psiho-pedagogică și chiar de cea de specialitate, necesare în astfel de situații, alții care au pregătire corespunzătoare nu o fac de frică, ei fiind „numiți” pe astfel de funcții. Toți așteaptă să vină ceva „reglementări de sus”, nu vin cu propuneri pertinente în nici un domeniu al procesului de învățământ.
Ba, mai mult, Ministerul, în loc să analizeze bine, cu simț de răspundere, „desfășurarea învățământului actual în România” și să propună: un plan cadru, niște programe, apoi manuale, un sistem educativ corespunzător, care să propulseze învățământul nostru la nivelul învățământului din alte țări europene, nu face altceva, decât să „cârpească” o Lege a învățământului, doar ca să ne aflăm în treabă. Din aceste motive, tragem concluzia că „educația” nu mai este importantă în România, fie că responsabilii nu au competențele necesare, fie că nu sunt lăsați să facă ce trebuie.
Înainte de toate, trebuie făcut în așa fel încât mersul la școală să nu mai fie un chin pentru elevi, ci să devină o dorință, o pasiune. Dar cine să facă acest lucru? Cu siguranță, toți cei care lucrează în și pentru învățământ. Cu toții observăm că unii dintre elevi se chinuiesc să ia note bune, să muncească pentru acestea. Dar nu o fac din pasiune, din dorința de a reuși în viață, ci pentru că trebuie și pentru că părinții le-o cer. Mulți dintre elevi sunt „presați” să ia note mari. Nici părinții, nici cadrele didactice, în majoritatea lor, nu urmăresc punerea în practică a ideilor elevilor, așa încât perioada de liceu, spre exemplu, să le folosească pentru a descoperi ce îi pasionează și să se orienteze la absolvire către facultățile care să le pună în valoare talentul și abilitățile, fapt care nu prea se întâmplă în școlile noastre sau să se orienteze către o meserie. Dar unde s-o învețe? Atelierele au dotare de acum 20-30 de ani, maiștri buni lipsesc total, iar interesul pentru meserie nu mai există la nici un elev. La noi, în loc ca elevii – unii – să fie presați, fie de părinți, fie de profesori, să obțină note mari, ar trebui să fie lăsați să aibă o dorință puternică de a excela într-un anumit domeniu, să poată ignora unele materii, la care să ia note mai slabe (aceasta trebuie s-o facă profesorii, „obligați” de sistem). Dar sistemul a „încremenit”, a ruginit și trebuie schimbat. Cine s-o facă? Ministerul. Nu cu „cârpeli” ,ci cu „croieli” profunde.
La sfârșitul liceului, alegerea unei profesii sau alta de către elevi să vină firesc, având la bază pasiunea și dorința de a afla mai multe despre un anumit domeniu. Elevii să vină cu plăcere la școală, să nu perceapă procesul didactic ca pe o povară. Însă aceasta o poate face numai dascălul. El este cel care va face (unii au făcut-o deja) ca sala de clasă ,așa cum este astăzi, să dispară. Învățământul românesc a rămas „înghețat” în vechile tipare. De la misiunea ei de principală sursă de cultură, civilizație și competență profesională, școala a regresat într-un parcurs mediocru de ineficiență și improvizație. Condițiile sociale care au impus actualul mod de organizare au dispărut de mult timp. Avalanșa tehnologică a dat năvală peste noi și cu intensitate mai mare peste copiii pe care îi educăm și-i instruim. Atunci, nu școala trebuie să le dea instrumentele necesare? Pe elevii de astăzi nu trebuie să-i privim ca pe cei de acum 15- 20 de ani. Azi avem în fața noastră niște copii digital-nativi și trebuie ca fiecare educatoare, învățător sau profesor să se folosească de această „caracteristică”. Fiecare să stăpânească noile tehnologii, fiecare să se perfecționeze, să participe la cursuri de perfecționare profesională ,pentru a le deschide noi orizonturi, pentru un alt mod de abordare a predării-învățării-evaluării. Participarea la cursuri de perfecționare trebuie să-ți creeze anumite așteptări deoarece mergi cu un scop, dorindu-ți să găsești la final răspunsuri pentru o serie de întrebări, să-ți fie clarificate anumite aspecte sau să dobândești cunoștințe noi. La noi merg la astfel de perfecționări, numai pentru obținerea de adeverințe. Cu nimic nou nu vin la clasă după aceea. Ba, mai mult, există cursuri care sunt slab pregătite, iar trainerul este depășit de situație, pentru că nu s-a străduit de loc să-și modernizeze, să-și actualizeze metoda de predare, lăsând lucrurile ca pe vremurile pe când eram studenți.
Un cadru didactic „bine și modern perfecționat”, trebuie să desfășoare orele interactiv, copiii să fie la ore relaxați, să dea randament maxim. Nici unu nu va fi stresat, vor veni la școală cu multă plăcere. Un asemenea cadru didactic va face ca elevii lui să se simtă „importanți” în fiecare oră (fie ea de matematică), astfel dispare și stresul existent în cadrul activităților clasice. În această manieră, am elimina și supraîncărcarea elevilor, prin multe teme pentru acasă. Dacă discuți cu un copil de clasa a IV-a, constați că nu are timp să-și rezolve temele, în cele trei- patru ore în care învață la „școala după școală”. Cine este de vină?, Sigur, învățătorul, pentru că aplică metodele folosite de el de pe vremea când era elev și Ministerul de resort, pentru că nu elaborează legislația necesară.
Pe la începutul acestui an școlar, ne-au fost prezentate de doamna fost ministru, câteva „cârpeli” și menținute de actualul ministru, la Legea Educației. Dar, de atunci și până acum, nici o noutate. Ce frumos vorbea, zilele trecute, o distinsă doamnă, cercetător în domeniul educației, despre: „Ce trebuie făcut, acum, ca să punem în practică, reducerea numărului de ore la fiecare ciclu de învățământ”? Însă, mai sunt 2-3 luni și se împlinește un an de când Parlamentul a votat acest lucru, iar în sistem nu s-a propus nici o schimbare. Consider că este necesar ca Ministrul actual să mobilizeze oamenii școlii, cei care predau efectiv la diferite cicluri de învățământ – și sunt foarte mulți cu experiență, tineri – psihologi și pedagogi cu performanțe în cercetarea școlară – și sunt mulți –, la elaborarea tuturor documentelor: Legea Educației, Statutul Cadrelor Didactice și Regulamentele corespunzătoare.
Dacă într-adevăr, în cele din urmă, unele propuneri vor deveni articole din Lege sau Regulamente, atunci nu vom putea spune decât că vom recupera timpul pierdut, iar fața școlii românești preuniversitare se va schimba cu adevărat și putem spera într-un reviriment național de la o „școală care se clatină”, deoarece „resursele școlii au rămas vii”. Și ar trebui, de astă dată, să nu fie doar o schimbare de dragul schimbării. Trebuie să facem totul pentru a crește calitatea și performanța sistemului de educație pe termen lung. Numai așa trezim elevilor pasiunea și dorința de a merge la școală.
Prof. Dumitru Nica, Slatina
