Motto: „Fără educație, ce este omul? Un splendid sclav, un sălbatic al rațiunii!” (Joseph Adeison)
În contextul schimbărilor rapide ce au loc în societatea noastră, dascălul român, fie că trăiește în marile ori micile centre urbane, fie în cele mai mici cătune ale țării, este nevoit să-și adecveze prestația didactică la noul spirit al veacului și să-și stabilească cele mai potrivite strategii de acțiune, privind spre viitor.
Dascălul este ființa nevoită să progreseze mereu, să-și mențină trează curiozitatea spirituală, să fie foarte atent la demersul educativ pe care-l practică. El nu doar se integrează în timpul său, ci îl depășește, căci el este chemat să pregătească școlarii de astăzi, ca indivizi, care își vor trăi maturitatea în lumea de mâine.
Dascălul este acela care caută, găsește și nu se mulțumește cu atât. El deschide noi drumuri, modelează suflete, seamănă înțelepciune și dragoste, risipindu-se, în fiecare din elevii săi, pentru ca apoi să se recunoască în reușitele și zâmbetele lor. Orice meserie – bucătar, croitor, constructor, agricultor etc. – contribuie la bunul mers al societății. Dar, parcă, cea de dascăl – omul care luminează, cu migală și dragoste, mintea copiilor, le modelează personalitatea, îi învață să devină buni, drepți, cinstiți, fiind, la rândul lor, un exemplu, în aceste privințe – se distinge între toate. Meseria de profesor presupune niște valori umane, printre care și conștiința responsabilității sociale că dascălul formează viitorul unei societăți, însoțită de un alt set de valori, care cuprinde curajul, integritatea, chiar patriotismul, având în vedere care este miza actului didactic. Secretul meseriei de dascăl – spunea un mare psiholog –este să iubească copiii, aceasta e prima calitate a unui profesor bun, să-ți fie drag să lucrezi cu ei, să vrei să fii acolo, tratează-ți elevii așa cum ai fi vrut tu să fii tratat când erai elev. Dragostea pentru copii și pregătirea didactică specială sunt principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească un dascăl bun, spun specialiștii. Pregătirea profesorilor ar trebui să fie susținută și de sistemul de educație, prin salarii motivante și posibilitatea de perfecționare profesională, susțin experții.
În România, nu există însă un sistem educațional clar, care să-i învețe pe viitorii profesori „cum să fie dascăli”. Acum, când are loc o nouă modificare a Legii învățământului, ar trebui să fie pusă în dezbatere și „pregătirea specială pe care o face un profesor, după ce a terminat licența”.
Un profesor bun trebuie să stăpânească bine materia și să își trateze elevii, fără aroganță, pentru a fi ascultat și respectat de cei cărora li se adresează. Se poate întâmpla ca unii dintre elevi să fie mai bine informați (aceasta a fost demonstrată de Coronavirus, în ultimii doi-trei ani de școală online),iar dacă te confrunți cu asta, trebuie să-ți recunoști limitele, ca să porți purta un dialog decent.
În meseria de profesor, trebuie să reținem că, în loc să ne facem griji cu privire la predare sau pentru a ne asigura că avem un mediu strict în clasă, să obținem încrederea copiilor, să ne conectăm cu ei, să le aflăm pasiunile, să le captăm atenția etc. Oricare dintre noi, dacă vom privi, cu bunăvoință și atenție, vom constata că ascundem, în ființele noastre, bucățele din ființa dascălilor noștri.
Profesia cea mai lipsită de stimă și decăzută, în ierarhia așteptărilor sociale, este cea de profesor. Dintre toate categoriile socio-profesionale, cea a profesoratului nu e doar desuetă și lipsită de atractivitate, pentru oamenii mai tineri, ci și denigrate, pentru slabele sale rezultate, obținute uneori. Acestea au reieșit încă o dată, în această vară, când înscrierile la facultățile care pregătesc profesori, au fost sub limita locurilor.
Există profesori buni, profesori slabi, profesori exigenți, profesori superficiali, profesori iubiți, profesori detestați. De cele mai multe ori, aceste însușiri se atribuie împreună, căci uneori cel detestat de elevi s-ar putea să fie doar prea exigent, cel considerat slab să fie iubit de aceștia. Orice profesor bun este cel care îți îndreaptă corect privirea critică către tine însuți.
Toți care au trecut prin școală, muncind cu seriozitate, au suficiente motive pentru a aprecia, cum se cuvine, pe cei ce le-au fost mentori și care și-au pus, în slujba învățământului, puterile și nădejdile, pentru calitate și reușită, pentru obținerea unor rezultate de excepție de către elevii lor. Dascălii sunt, de multe ori, triști, dar nespus de fericiți. Fericiți de reușitele actualilor și foștilor elevi și îmbogățiți de recunoștința exprimată simplu și profund: „Mulțumesc, domnule profesor! Fără dumneavoastră n-aș fi fost ceea ce sunt!”.
Privește în tine și recunoaște: oare ai fi fost cine ești, dacă nu ai fi avut alături pe nimeni dintre cei care te-au învățat să fii?
Profesor Dumitru Nica,
Slatina
