Fiecăruia dintre noi ne-a fost dat să auzim sau să citim expresii ca: „Cinci mașini distruse de un teribilist”; „Un șef de poliție susținea: 75% dintre șoferii tineri sunt teribiliști”; „Doi tineri, pentru a ciocni ouăle de Paște, s-au urcat în vârful unui pom”; „…selfie pe plafonul unei mașini…..”; Până și fostul președinte Băsescu spunea despre apariția lui Mazăre într-o uniformă de nazist, este „teribilism de prost gust”.
Auzim de multe ori termenul de „teribilism” referitor la comportamentul celor mici. Teribilism este vorba sau fapta care vrea să pară grozavă, formidabilă. Este o atitudine, comportare, manifestare bizară, neobișnuită, extravagantă etc. Termenul are și conotație pozitivă: teribil de talentat, teribil de cuminte etc.
Fiecare dascăl cunoaște – sau ar trebui să cunoască – cei doi factori care influențează comportamentul copilului: ereditar – moștenirea genetică, temperament și factorul de mediu – familie, școală și anturaj. Ambii factori pot cauza efecte pozitive sau negative asupra comportamentului unui copil. Cel mai des se face referire la termenul „teribilist” în situații negative, când un copil sau tânăr manifestă un comportament sau o atitudine bizară, extremă.
Deseori, suntem martorii unor astfel de comportamente: un copil se așază, jos, pe stradă, pentru că nu i-a îndeplinit mama o dorință; altul țipă tare, că nu i-a cumpărat jucăria dorită etc. Copiii vor, cer, doresc și dacă nu obțin ceea ce vor, pot ajunge să aibă manifestări teribile care trebuie gestionate cu multă răbdare și tact pedagogic pentru a nu escalada în crize majore. Familia, dar nu singură, ci dirijată, sprijinită de școală, joacă un rol important în educația copilului pentru a preîntâmpina un astfel de comportament care, negestionat corespunzător, la adolescență poate declanșa adevărate crize în familie. Dascălul știe mai bine ca oricine că în spatele acestor acte de „teribilism” se pot ascunde, fie o „mască” pentru un copil timid, fie se ascunde o comunicare disfuncțională.
Familia și școala știu însă că astfel de comportamente reprezintă doar simple episoade în etapele de dezvoltare ale copilului. Pentru a depăși astfel de episoade, trebuie să- l îndrumăm pe copil, oferindu-i încredere și neîngrădindu-i libertatea, să-i oferim continuu dragostea noastră părintească. Mai grav este faptul că, „teribilismul” îl întâlnim foarte des în rândul tinerilor, la mulți adolescenți sau depășiți de această vârstă. De ce oare? Pentru că școala societatea nu și- au făcut datoria în domeniul educației.
Astăzi, tinerii se confruntă cu o serie de probleme în societate, acumulează unele nemulțumiri din viața de familie, din școală, motive pentru care aleg un mod violent de manifestare, o comportare „teribilistă”, crezând că numai așa vor fi „luați în seamă”, vor fi „importanți”. Dorința de afirmare în rândul tinerilor este atât de mare încât felul în care se realizează contează mai puțin. Aici școala a pierdut controlul în educație. Școala trebuie să-l convingă pe fiecare tânăr că nu se poate afirma prin „teribilism”, că nu aceasta este modalitatea de a trece prin viață. Aceasta presupune, însă, o profundă cunoaștere a particularităților fiecărui adolescent, de către fiecare cadru didactic și, cunoscându-le, să le folosească în educarea acestora.
În adoptarea unui comportament teribilist, un rol negativ îl pot avea: anturajul unui tânăr, mediul și prietenii cu care își petrece timpul. Sunt cunoscute foarte bine consecințele unor acte de teribilism, cum ar fi abandonul școlar, consumul de tutun, alcool și droguri, „inconștiența” la volan etc., toate acestea ducând cel mai adesea la ruperea legăturii cu familia, cu societatea, ba chiar la suicid sau ajungerea după gratii. Și numărul acestor acte parcă se înmulțește în fiecare zi, iar școala, și în această direcție, a pierdut controlul. Cea mai eficientă și sigură cale de a forma un caracter și de a corecta un comportament teribilist este aceea de a lucra zilnic la câștigarea încrederii tinerilor, a adolescenților, prin cunoașterea și înțelegerea particularităților și prin abordarea unor căi de comunicare părinți- copii, profesori-elevi, dar mai ales prin oferirea înțelegerii depline față de tineri.
Astăzi, este nevoie de multă conștientizare a problemei „teribilismului” și de multă responsabilitate din partea tuturor factorilor educativi – familie, școală, societate – să nu trecem nepăsători și fără să luăm măsuri, când vedem că, în continuare, la chioșcurile de lângă școli se vând minorilor alcool, tutun și, uneori, chiar droguri. Să educăm corect copiii, tinerii, să le explicăm efectele grave ale actelor de „teribilism”.
Uneori, stau și mă întreb: Unde sunt acei adolescenți teribili din timpul liceului? Unde sunt tinerii care căutau să „iasă în față”, cu orice prilej? Unde sunt acei absolvenți care făceau „o bravură” din a fuma, a consuma alcool, chiar droguri? Dacă stăm bine și observăm atent, îi găsim printre noi, „agățați” de diferite funcții, făcând parte dintre „mediocrii” societății. Și ce mulți sunt?!
Acum îi dau dreptate francezului Andre Gide (1869- 1951), care spunea: „A căuta tot timpul să-ți fie comod, să te instalezi „cât mai bine”, iată un mare semn de mediocritate”. Mediocritatea și incompetența apar din absența valorilor. Câtă dreptate avea Octavian Paler, când spunea: „Eu nu consider mediocritatea o virtute. O invocă, în genere, indivizii cu însușiri mediocre pentru a lăsa impresia că mediocritatea lor ține loc de modestie, nu de lipsa lor de calități”, dar și prof. univ. dr. Ioan Drăgan, când ne învăța la cursurile de psihologie că: „Teribilismul nu este altceva, decât o formă de suplinire a mediocrității”.
Prof. Dumitru Nica, Slatina
