Așa cum am mai scris și cu alte ocazii, regizorul și actorul slătinean Nicu Popa, alături de trupa PROART, ne arată că, prin artă, animalul din om poate fi îmblânzit. Că soarele răsare și pentru eroi și pentru ticăloși, că iubirea este arma lui Dumnezeu și că – prin teatru – se poate restitui demnitatea umană.
Trupa PROART, dimpreună cu „baciul” său, Nicu Popa, a poposit, sâmbătă, 17 iunie a.c., pe scena Teatrului Mignon, unde a jucat celebra piesă scrisă de Mihai Traista, „Ibovnice cu ochi de Maramureș”.
Cristi Călătoru, Dana Mitru, Ionela Eugenia Mateșică, Luminița Mișu, Remus Iordache, Roxana Loredana Grasu, Toni Niculaie Dincă și Valeria Predescu au reușit, printr-o prestație remarcabilă, să-i scoată pe bucureștenii prezenți la spectacol din menghina și tristețea vremurilor în care cu toții – noi românii – trăim. În preajma lor, s-a aflat tânărul și experimentatul maestru de sunet și lumină, Ionuț Tănase, fără de care „viața n-ar avea nici un rost”.
Sală arhiplină, oaspeți de seamă, aplauze la scenă deschisă, atât din partea spectatorilor, cât și din partea directorului Centrului Cultural al Ambasadei Ucrainei, Teofil Rendiuc și a cunoscutei scriitoare Silvia Zabarcencu, strâns legată sufletește de opera lui Mihai Traista, ucraineanul nostru din Maramureș, care a devenit și slătinean, grație faptului că și-a pus inima pe masa actorilor noștri, aflați sub bagheta magică a lui Nicu Popa.
Trebuie menționat faptul că, după reprezentația trupei PROART, scriitorul Mihai Traista și ziaristul Dumitru Sârghie au prezentat două bijuterii literare ale unor autori slătineni, anume cartea de poeme „Dincolo de lacrima verde”, de Ina Florica Popa, precum și cartea de teatru „Despre oameni și câini”, scrisă de Nicolaie Dincă, polițist, actor și scriitor. De asemenea, poetul Dumitru Sârghie a recitat din volumul în curs de apariție, intitulat sugestiv „Veverița din Seattle”.
A fost o seară slătineană, în inima Bucureștilor, care semnal
izează românilor că Slatina culturală funcționează la parametri cei mai înalți, mai ales atunci când politrucii și politica nu-și bagă nasul acolo unde nu le fierbe oala. Felicitări tuturor!
Lansare de carte
La Teatrul Mignon din București, într-un cadru de înalt rafinament spiritual, și de aplecare către valorile autentice ale artei, slătinenii Ina Florica Popa și Nicolaie Dincă și-au lansat recentele lor apariții literare, anume cartea de poezie „Dincolo de lacrima verde” și, respectiv, cartea de teatru „Despre oameni și câini”.
Dincolo de lacrima verde
Despre poeta Ina Florica Popa am auzit cu ani buni în urmă și chiar i-am găzduit în ziarul Linia Întâi atât o parte dintre versurile sale, cât și anumite cronici și referințe critice, semnate de publiciștii locului. De aceea, sunt puțin mirat că volumul de față este doar un volum de debut, ivit din „Mantaua lui Gogol”, editură patronată de generosul scriitor, ziarist și bun român – Mihai Hafia Traista, ucrainean din Maramureș și slătinean prin adopțiunea lui spirituală.
Ina Florica Popa rupe bucăți din lumină și ni le dăruiește, printr-un gest biblic, egal cu împărtășania sufletului, moment după care trebuie să iei anafură și să bei agheasmă.
Când mi-am lansat, la Chișinău, cartea de poezie „Sânge și țărână”, sub patronajul Ambasadei române de la Chișinău, girată de atașatul cultural al României, poetul ieșean Nicolae Țăranu, am spus, parafrazându-l pe Nichita Stănescu, că poezia este o armă. De fapt, Nichita îi spusese Anei Blandiana: „Ai grijă, Dor, cuvintele ucid mai tare ca glonțul!” M-am folosit atunci de cuvintele lui Nichita Stănescu, referindu-mă la poezia militantă, pentru dreptate socială, pentru justiție, pentru instaurarea ordinii morale.
Poezia d-nei Ina Florica Popa este tot o armă, dar ceva mai rafinată, prin utilizarea ei. Poeta luptă pentru restabilirea ordinii sufletești, pentru justiția Erosului, pentru o dreptate a spiritului, în sensul sublim al cuvântului, pentru instaurarea unei păci a sufletelor pereche.
Cum s-ar putea altfel traduce această poezie: Adun cuvinte. Adun Cuvinte / Și le pregătesc / De război. / Le pun platoșă / De azur, / Le dau arme / Din Petale de trandafir / Și cai de curcubee / Războiți-vă cu tristețea, / Luați-vă la trântă / Cu singurătatea! /Apoi / Amestecați-vă cu mine / Și / Miruiți-mă!
Despre oameni și câini
Cartea de teatru „Despre oameni și câini” este o bijuterie scrisă într-un ton ironic și tragic în același timp, dacă luăm în calcul consecințele ce rezultă în urma faptelor comise de personajele care o alcătuiesc. În fapt, e un fel de ironie în tragedie, „o poveste adevărată, bazată pe fapte… ireale”, așa cum spune Nicolaie Dincă.
Deturnări de fonduri, șpagă, hoție, curvăsărie, parandărăt, delapidare, bani luați pe nașpa, câini de rasă și javre cu două picioare… – iată terminologia utilizată în această carte, care te determină să plângi și să râzi în același timp. E o performanță, nu-i așa?
Ca polițist, nu știu cum își face treaba prietenul meu Dincă. Ca actor, e minunat și spectaculos. Însă ca scriitor este, deocamdată, eficient, utilizând arta ca pe un pistol cu amortizor cu care trage în moravurile acestei democrații originale, în care hoția și minciuna sunt ridicate la rang de artă.
Nicolaie Dincă își începe povestea cu un motto asemănător cu cel al lui Panait Istrati, care spunea: „Bună țară, rea tocmeală, / Hât-o-n cur de rânduială.” Dincă zice: „Este pe Terra o țară, / Cu oameni buni și frumoși, / Bogată, privind de-afară,/ Condusă de ticăloși.
Citiți „Despre oameni și câini” ca să vedeți cât de duplicitari și mincinoși au rămas românii, prin reprezentanții săi!
Ca polițist, oamenii îl judecă după modul cum își face treaba în acest domeniu riguros și cazon. Ca actor, se vede: este aplaudat de bucureșteni la scenă deschisă. Ca scriitor, eu sper să-l judece eternitatea!
Ionuț Dumitrescu
