Ziaristul licențiat în filosofie, prozatorul, poetul, publicistul, desenatorul și ilustratorul Mihai-Hafia Traista ne arată, prin talentul său nativ, că animalul din om poate fi îmblânzit. Că soarele răsare și pentru eroi și pentru ticăloși, că iubirea este arma lui Dumnezeu și că, prin artă, se poate restitui demnitatea unei națiuni…
Pentru slătinenii care știu mai puține lucruri despre „cel mai român dintre românii ucrainieni”, așa cum este cunoscut Mihai Traista în mediile culturale naționale, trebuie spus că a scris și publicat numeroase cărți de poezie, de proză, de teatru, peste 1000 de articole în revistele literare din lumea largă și a ilustrat zeci de cărți pentru copii. Este, de asemenea, fondatorul și directorul Teatrului de Amatori –„Cușca”.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina, baci la diferite reviste de expresie românească și ucraineană și președinte al Asociației Cultural-Creștine a Ucrainienilor din România – Taras Sevcenco. Are rădăcinile adânc înfipte în Maramureșul nostru istoric și – iată – domnia sa este un aliat al Slatinei noastre culturale, cea care, de câțiva ani de zile, a căpătat bujori în obrăjori în ceea ce privește arta teatrală aflată sub „bagheta magică” a slătineanului nostru Nicu Popa – PIN.
Avem în mână și în suflet, dragi prieteni, un volum intitulat simplu TEATRU, semnat de Mihai Traista, conținând cinci piese de teatru, dintre care, fapt înălțător pentru Slatina noastră seculară, trupele de teatru conduse de PIN au pus pe scenă trei: Ibovnice cu ochi de Maramureș, Logodnicii Amaltheiei și – har pruncilor noștri – Scrisoare din Africa!
Parafrazând celebra zicere românească „români cu traista în băț”, am putea spune cu mândrie nedisimulată, referindu-mă la această prietenie culturală dintre cei doi maeștri – TRAISTA și PIN – că slătinenii noștri și-au agățat Traista în PIN-ul teatrului de calitate, fără de care am fi și mai triști și mai săraci spiritual decât suntem.
N-am să uit niciodată seara slătineană de la Teatrul Mignon din București, acolo unde Trupa PRO ART, călăuzită de Nicu Popa – PIN, în anul de grație 2014, a jucat deja celebra piesă „Ibovnice cu ochi de Maramureș”. Atunci când actorii noștri Cristi Călătoru, Dana Mitru, Ionela Eugenia Mateșică, Luminița Mișu, Remus Iordache, Roxana Loredana Grasu, Toni Nicolaie Dincă și Valeria Predescu, printr-o prestație remarcabilă, au reușit să-i scoată pe bucureștenii prezenți la fața locului din menghina și tristețea vremurilor în care trăim.
Sală arhiplină, oaspeți de seamă, aplauze la scenă deschisă, atât din partea spectatorilor obișnuiți, așa cum am fost și eu, dar și din partea unor personalități de primă mărime: Teofil Rendiuk, directorul Centrului Cultural al Ambasadei Ucrainei, a cunoscutei scriitoare Silvia Zabarcencu, strâns legată sufletește de opera lui Mihai Traista, maramureșeanul nostru devenit slătinean, grație faptului că și-a pus inima pe „masa de operație” a lui PIN și a actorilor noștri din Slatina,
lăsându-i să se joace artistic cu ea, spre vindecarea noastră spirituală.
A fost o seară slătineană, în inima Bucureștilor, care ne semnalizează nouă celor de aici că Slatina noastră are virtuți culturale și poate, uneori, funcționa la parametri înalți, mai ales atunci când politrucii și politica nu-și bagă nasul unde nu le fierbe oala.
Așadar, cei doi artiști, să-i numim așa generic, Traista și PIN, ne asigură o stare de grație, convingându-ne că ei sunt în stare să ducă povestea mai departe, mai departe chiar decât existența noastră terestră, pentru a se vorbi în timp că, un slătinean și un maramureșean, în războiul idealiștilor cu spiritele nefaste, cele care au năpădit ca spinii Grădina Maicii Domnului (România), au biruit… Felicitări!
Dumitru Sârghie
