Motto: „… în vis acționezi… fără să vrei, vrei fără să poți, știi fără să fi văzut vreodată și vezi fără să prevezi”
Paul Valery
Școala este o instituție. Ca orice instituție, se conduce după legi și reguli. Unele dintre acestea au fost făcute de oamenii școlii, altele de alții. Atunci când regulile sunt bune există șansa ca lucrurile să meargă bine. Mai intervin defecțiuni cauzate de cei care pun în mișcare mecanismul. Oameni „fără de greșeală” nu există!
Ce se întâmplă însă în cazul în care regulile nu sunt bune și se schimbă atât de des încât cei datori să le aplice nici nu au timp să le asimileze? Dezastru! Într-un asemenea pericol se află și sistemul nostru de învățământ, îndeosebi cel preuniversitar.
Cadrele didactice sunt identificate, cel puțin la nivel declarativ, ca principali responsabili de educația tinerei generații. E normal să fie așa. Ei s-au instruit pentru acest gen de activitate și sunt plătiți (mai bine sau mai rău, mai mult rău) de ceilalți membrii ai societății să facă acest lucru. Activitatea lor se bazează pe cunoștințele și abilitățile pe care le-au dobândit în facultate și pe instrumentele puse la dispoziție de sistem.
În aceste condiții profesorii intră în clasă și încearcă să creeze tinerilor învățăcei aptitudini și deprinderi. Pentru o activitate eficientă trebuie să mențină ordinea în clasă.
Pentru aceasta se bazează pe prestanță, pe pregătirea psiho-pedagogică și pe instrumentele pe care i le pun la dispoziție regulamentele, metodicile de specialitate.
Care sunt caracteristicile, implicit competențe, pe care trebuie să le posede un profesor eficient? Printre acestea amintim:
• Stabilește cu claritate obiectivele educative pe care urmează să le realizeze elevii.
Aceasta presupune ca profesorul să posede, de exemplu, competența de a identifica obiectivele educative de atins, prin luarea în considerație a caracteristicilor elevilor săi și a așteptărilor comunității sociale, de a operaționaliza obiectivele alese spre a fi propuse elevilor, de a utiliza diferite tehnici de analiză a sarcinilor de învățare implicate în realizarea fiecărui obiectiv selecționat;
• Identifică și concepe activități de învățare care sunt relevante pentru contextele reale de viață cotidiană a elevilor;
• Manifestă preocuparea de a se adapta la diversitatea elevilor prin selecționarea unor strategii de instruire și a unor materiale de învățare care sunt adecvate vârstei, pregătirii anterioare, valorile culturale și nevoilor individuale de educație ale elevilor;
• Creează și menține în sala de clasă un climat care favorizează învățarea, motivația intrinsecă a învățării și dorința de a realiza sarcinile de lucru propuse; aceasta presupune, de exemplu, o serie de competențe de management al clasei, astfel încât să se înlesnească interacțiunea dintre profesori și elevi, stabilirea împreună cu elevii a unor limite rezonabile în care trebuie să se înscrie comportamentul fiecăruia și terminarea cu cele legate de crearea unei atmosfere de lucru, destinse, încurajarea preocupării elevilor de a se autocontrola continuu și competențele de tratare corespunzătoare a manifestărilor de indisciplină;
• Înlesnește elevilor prelucrarea /procesarea intelectuală a informațiilor punându-i în situația de a desfășura activități care implică procese cognitive ce îi vor ajuta să învețe și să-și reamintească informația, de exemplu, evidențierea legăturilor logice dintre diferite informații, solicitarea elevilor în a realiza extrapolări sau în a stabili implicații posibile ale unui fapt constatat, încurajarea exprimării în maniere diverse – grafice, simbolice, semantice – inițierea unor activități speciale cu elevii cu dificultăți de învățare sau stiluri cognitive specifice ș.a.;
•Îi ajută pe elevi să stăpânească esențialul – acele cunoștințe și deprinderi care sunt de bază pentru studierea la nivel superior a unui domeniu, cerință care implică ea însăși din partea profesorului capacitate de esențializare;
• Oferă elevilor sarcini de lucru, provocatoare, interesante, de natură să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală; de exemplu, sarcini care îi pun pe elevi în situația de a-și testa ceea ce au învățat efectiv și a stabili ce urmează să învețe; sarcini care presupun exersarea unor strategii de soluționare a unei anumite categorii de probleme dificile sau a unor strategii prin care își pot dezvolta anumite competențe etc.;
•Realizează o continuă monitorizare a progresului elevilor în realizarea obiectivelor educative care le-au fost propuse.
Astfel de profesori, pe care-i putem numi „desăvârșiți” au o percepție foarte clară a modului în care se dezvoltă și învață elevii lor.
Profesorii foarte buni reprezintă modele de persoane educate. Caracterul și competența contribuie în mare măsură la maniera lor educativă. Sunt un exemplu de virtuți pe care caută să le împărtășească și elevilor: Curiozitatea și dragostea de învățătură; toleranța și o minte deschisă; dreptate și justiție; apreciere pentru moștenirea culturală și intelectuală; respectul pentru diversitatea și demnitatea umană; și capacități intelectuale ca: raționament atent, abilitatea de a privi din mai multe puncte de vedere, de a fi creativi, de a-și asuma riscuri, de a adopta o orientare experimentală și soluționarea problemelor.
Prof. Dumitru C. NICA, Slatina
