D-le Crin Antonescu, ce rol joacă patul în viața omenirii?
Oho! Patul, în afară de bibliotecă, este mobila din camera mea la care țin cel mai mult. Patul este chintesența viețuirii omului. Pe pat se odihnesc și îți cresc copiii. Patul ne leagănă visele, este confidentul bucuriilor și supărărilor noastre cotidiene, este azilul învinșilor și leagănul răniților…
Patul este tronul dragostei. Spre pat îndrumăm femeia care ne este dragă. Pe pat tronează nașterea și moartea oamenilor. Este sprijinul și esențialul căminului pe care se întemeiază soliditatea căsniciei.
Patul este cuibul și paradisul amorului și al odihnei. Sanctuar de extazuri și de visuri…
Dar somnul, d-le președinte?
Ce binefăcător e somnul! Prin el redobândesc puteri în lupta cu inamicul. El îmi alină, pentru câteva ceasuri, durerea pe care mi-o provoacă Victor Ponta. Prin somn, cugetarea mea capătă noi valențe. Somnul este o necesitate imperioasă… A treia parte din viața noastră o petrecem dormind, stând pe pat. Prin somn, îmi pare că sunt într-o aparentă și eternă adormire: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt și nu mai știu de nimeni și de nimic. Când dorm, sunt altul, uit de tot și sunt liniștit.
Când e aproape să adorm, parcă se-mprăștie în jurul meu un parfum plăcut și respir adânc, ca și cum aș vrea să-mi sorb somnul ca pe un balsam.
Bănuim că această lume a somnului este mai onorabilă decât lumea politică în care sunteți nevoit să fiți cât de cât treaz…
Nimeni din această țară n-a explorat mai bine decât mine această lume a somnului: o lume de visuri, care îmi place și pe care o aștept în fiecare clipă a vieții mele. Zilnic, mă las legănat în brațele somnului și colind dincolo de lumea asta murdară, într-un loc al umbrei și al visului: lumea lui Morpheu!
În viața activă, sunteți un orator desăvârșit. V-a spus cineva că vorbiți cumva și prin somn?
Pentru mine, tăcerea prin somn are un înțeles deosebit. Este elocventă. Vorba exprimă gândirea, iar tăcerea este cugetare. De aceea, eu nu vorbesc prin somn, ci cuget. „Cuget, deci exist!”, spunea un mare filozof. Tăcerea prin somn e un bun pilduitor, mai ales pentru un orator de talia mea…
Dar, d-le profesor, cum se face că Victor Ponta, deși nu doarme prea mult și, deci, nu cugetă, există mai ceva decât dvs. în viața din ce în ce mai grea a românilor?
N-aș vrea să răspund la provocări, decât în fața Marii Adunări Naționale a USL, însă nu pot să mă abțin și tot o să spun ceva. În dorința lui patologică de a ajunge președintele țării, parșivelu’ l-a plagiat pe Băsescu și a început băile de mulțime. După care, a luat masa cu Regele Mihai, deși Majestatea Sa era plecat din țară. Recent, s-a pozat și cu ciobanul Ghiță, mitomanul fiind invidios pe popularitatea acestuia. Ultima lui ispravă este aceea că s-a întâlnit și cu Zamolxis, complotând cu acesta să schimbe – pe șest – drapelul României cu vechiul steag de luptă al dacilor, celebrul dragon cu cap de lup și corp de șarpe, ridicat în vârful unei sulițe.
Observați și dvs. că toate gesturile acestui coabitac comunist sunt îndreptate spre a-mi sufla de sub nas președinția.
Apropo, dar dvs. mai candidați la funcția supremă în stat?
Îmi cer scuze, nu mai pot răspunde la această întrebare. Sunt obosit și mi-e somn. Ochii îmi sunt acoperiți de pleoape grele ca niște storuri la ferestre, peste care apasă somnul…
Să amânăm pentru câteva zile răspunsul la această întrebare, însă, până atunci, să nu uiți niciodată că somnul este mama și tatăl politicianului român. Adică, cum ar spune englezul: slip iz ză mazăr and ză fazăr of ză politișăn!
Somn ușor și vise plăcute, d-le președinte!
MOȘ ENE
