Îmi aduc aminte o conferință de presă, ținută în pandemie de mitomanul Victor Ponta, lider PRO România, de parcă un partid românesc ar fi putut să se cheme PRO Rusia… Idee care, de fapt, a existat și există, încă, în mintea „Cârlanului” eșuat politic.
Perorațiile de atunci ale plagiatorului au fost întrerupte, de două ori, de apelurile telefonice, pe care le-am primit, de la un prieten, în timpul conferinței, pe ritmurile unui vals al celebrului Eugen Doga. Am pus telefonul pe „silențios” și i-am cerut scuze saltimbancului filo-rus, care a găsit de cuviință să mă ia la mișto și să persifleze muzica lui Doga. Atunci, eu i-am promis, tot la mișto, că voi schimba tonul apelului la telefon, cu un fragment dintr-un marș siberian, de pe timpul lui Stalin. S-a făcut tăcere, pe holul Casei Tineretului, iar eu am plecat la treburile mele, el rămânând să mintă poporul cu televizorul.
Văd că acuma și-a găsit și partenerul politic. Pe George Simion! Pe care mitomanul chiar îl merită. Liderul haurist este construit moral exact după chipul și asemănarea lui… Caractere mici, oportuniste, profitând de haosul politic generat de Iohannis și de înfrățirea hidoasă dintre PSD și PNL, cei doi pun țara la cale. Sunt aplaudați la scenă deschisă de Cosmin Gușă, pe ritmuri de marșuri siberiene staliniste. Utilizând o haită de cuvinte, cei doi impostori, Tusea și Junghiul latră și mușcă și din dreapta, și din stânga, din Europa și America, dar deloc din patria lor ideologică – Mama Rusia…
Ce vreau eu să le spun acestor două creaturi ale serviciilor secrete?
Că un naționalist adevărat este, în primul rând, antirus, și apoi, antioccidental, când adevărul nu poate fi camuflat…. Luați numai discursurile „ultimului gândirist”, Pan. M. Vizirescu și veți vedea cât sunt de actuale, în ceea ce înseamnă păgânismul stalinist. E adevărat că el nu s-a temut să critice și bombardamentele anglo-americane de pe teritoriul României, din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, în care, printre alte daune aduse României, au murit și zeci de copii și țărani, aflați cu vitele la păscut, dar toate discursurile sale despre război (el fiind și reporter pe frontul de la Stalingrad) au la bază incriminarea sălbăticiei și actele macabre cu care au acționat soldații ruși la comanda comuniștilor…
Dar Vizirescu era creștin până-n măduva oaselor și știa să facă diferența între Constituția lui Stalin (are chiar un articol cu acest titlu, în „Muncitorul Național Român”) și cea a Americii, din acele vremuri. Nu degeaba comuniștii l-au condamnat la închisoare pe viață, cu confiscarea averii. Pentru că era antistalinist și creștin… Nicidecum antisemit și antioccidental… De altfel, romanul „Păcătoasa”, pe care l-am redat recent literaturii române, după un manuscris însuflețit în urmă cu 70 de ani de Vizirescu, rivalizează într-un mod maiestuos, cu cel al lui Giovanni Papini, „Viața lui Isus”.
Terorist prin natura firii, ca să fie credibil, Stalin își comandase o Constituție mincinoasă, după chipul și asemănarea sa. Căci, după ce a anunțat, cu surle și trâmbițe, dictatura proletariatului (adică propria-i dictatură), sub portretul lui alcoolizat, așa cum îl caracterizează Pan. M. Vizirescu, el a dictat supușilor săi Legea scrisă a împărăției sovietice, adică onor Constituția. Astfel, el decretează, în Cartea cărților crimei, libertatea de conștiință și libertatea Bisericii, garantând dreptul la credință, la inviolabilitatea individului, domiciliului și secretul corespondenței… O parodie mai mare ca aceasta nici că se putea. Cum putea, oare, cetățeanul rus
să aibă asemenea pretenții democratice, în timp ce singura libertate a celor care s-au împotrivit dogmelor ateiste ale comunismului era moartea. Cine nu aflase de persecuția slujitorilor Bisericii tradiționale ruse, care nu se supuneau preceptelor crimei, de batjocorirea lăcașelor de cult, de torturarea celor care încercau să rămână adepții credinței în Dumnezeul lor din Cer și nu în Dumnezeu-Stalin, așa cum li se spuneau elevilor la școala bolșevică. Cine, oare, nu auzise de violența și cruzimea lui Stalin, traducătorul cel mai fidel al lui Marx?!
Dumitru Sârghie
