Ultimul act

În teatru, arta are multe fețe
Când Iad, Când Rai, când Viață și când Moarte,
Râzând, plângând pentru idei mărețe
Actorul știa masca să și-o poarte.

Bătrân acum și trist, se-ncurcă-n mers
Cândva, tristețea lui putea să râdă,
Dar nu mai are loc în Univers,
L-a-nvins demult această lume hâdă.

Cu verbul lui rotund, circumvolut,
El căuta polenul în stamine,
Să-l ia cu el departe-n Absolut,
Și-nsingurat să se ascundă-n Sine!

Și, totuși, o lumină îi dă ghes,
Acuma, la sfârșit de Odisee,
Să-accepte-un rol celebru și ales –
Înger ucis în ultima tranșee…

Dă-i, Doamne, dă-i puteri depline,
Înlănțuie-l cu har pân’ la final,
Dă-i la sfârșit pustiul lui de bine,
Ca unui prinț, la ultimul său bal.

Redă-i spiritul tânăr, întoarce-l la instinct,
Dă-i sângele și carnea de-ndrăgostit fatal,
Pune-i un vultur negru, în păru-i de argint,
Fă-i toamna absolută și-un act final total!

Dă-i o rezervă de vitalitate
Și pune-i trandafiri la butonieră,
Asigură-i decor de calitate
Și cheamă-l pe bătrân la premieră…

Și s-a întors Actorul, în amurgul
Acelei zile faste, semnate-n calendar,
Părea Zeul Luminii, părea chiar Demiurgul
Ce lumina departe, departe de hotar.

A revenit pe scenă, redefinind iubirea,
Actorul, dar și sala păreau acum totuna
Un freamăt demiurgic îi răscolea simțirea,
Aplauze-ndelungi și flori o mie una…

De-odată masca i s-a spart pe fațăactor
Și fardul s-a prelins amar în gură,
Părea acum Bătrânul o paiață
Demnă de milă, demnă și de ură…

Iar publicul, ce fiară colectivă!,
Prea repede uitându-și adorații,
A transformat iubirea-n invectivă…
Nu-i loc de-mbrățișări și de ovații!

Și când la subsuoară îi cânta un greier,
Iar din tavan se prelingeau lumine,
I-au explodat cuvintele în creier
Și a murit contemporan cu sine…

Dumitru Sârghie 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments