După ce a hoinărit vreme îndelungată ca un „Trubadur prin dragoste“ (titlul volumului său de debut), Constantin Triță și-a găsit, în sfârșit, muza căreia să-i dedice un întreg volum de poeme de dragoste: „Doar pentru tine“.
Atuurile creației prolificului poet sunt următoarele: o imaginație debordantă, o abilitatate a versificării ieșită din comun și o duioșie copleșitoare a discursului liric.
Dar poate că tocmai aceste arme se întorc asupra sa ca un bumerang. Imaginația și ușurința versificării îl determină să scrie cantitativ, concentrându-se doar asupra formei, iar blândețea versurilor atrage adulația sexului frumos, mai ales pe rețelele de socializare, unde poezia efeminată este la modă, făcându-l să devină dependent de succesele facile.
Constantin Triță este un poet sută la sută romantic (poate chiar ultimul romantic al literaturii române), care scrie dincolo de orice tendințe moderniste, într-o lume ușor caducă, populată cu elemente specifice genului: marea, cerul, norii, răsăritul, amurgul, soarele, luna, luceferii, florile, fluturii, zborul, îngerii, fecioara, dorul, amorul, fiorul, taina, odaia, șoaptele, vântul ș.a.m.d.
Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie o strofă din poemul care deschide ciclul inițial, intitulat „Depărtări astrale“: „Aș veni-nspre seară, cu-un alai de stele,/ Cu parfum de floare și cu sărutări,/ Luna ne pândește, visele-s rebele,/ Trupuri înflori-vor mii de-mbrățișări. “ (Șoapte-mperecheate) sau o altă strofă din „Atingeri clonate“: „Aș clona atingeri, încă negândite,/ Rostuind cuvinte-n șoapte de amor,/ Când nemărginirea-n coapse răstignite/ Tandru risipește fluturi pe covor.“, în care doar verbul „a clona“ se sustrage peisajului romantic.
Există în volum un poem definitoriu pentru creația lui Constantin Triță, intitulat chiar „Peisaj romantic“, în care apar majoritatea elementelor amintite anterior și care ar putea fi citat în întregime.
Revenind la femeia mult căutată, aceasta trebuie să fie, neapărat, mare devoratoare de poezie: „Într-o clipă nebunească,/ Am să-ți scriu pe sâni sonete,/ Cu o pană îngerească,/ Când curg umbre pe perete.“ (Pană îngerească). Poate că abordarea poeziei cu formă fixă, așa cum este sonetul, ar mai înfrâna din prolificitatea autorului și i-ar mai ascuți pana.
Cel de-al doilea ciclu de poeme poartă chiar titlul cărții („Doar pentru tine“) și reprezintă o exacerbare a erosului, revărsat într-o iubire târzie: „Și strig depărtarea cu umbrele stinsă/ Și pașii mi-i poartă, de zgomot atinsă,/ Statuie în mine și flacără vie,/ Ești dulce, rămâi, iubire târzie.“
Cum iubirea nu este veșnică, poetul ajunge, în final, să danseze „Valsul celei care pleacă“: „Este valsul celei care pleacă,/ Cu trecut, speranțe și păcate/ Și-a putut prin viața mea să treacă,/ Tot crezând că a făcut dreptate.“
Un poet Constantin Triță, de altă factură, ar putea fi acesta: „E târzie clipa de uimire,/ Pentru un șmenar seducător,/ Rezemat parșiv de o privire,/ Ce alunecă înspre picior./…/E târzie, poate prea târzie,/ Urma gândului, când un golan,/ Te-ncânta făcând filozofie/ Și te cucerea fără un ban.“ (E târzie clipa)
Deocamdată, să parcurgem acest delicat volum de versuri și să așteptăm schimbarea, care va veni de la sine.
Nicolae Zărnescu
