În lume străin, departe de Tine,
Obosit, solitar, scufundat în azururi,
Eu privesc siderat o poză-ntr-o ramă…
Serafic și cald surâde spre mine,
Remanentă și candidă, de-a pururi –
Imaginea Ta, iubita mea Mamă!
Viețuim diferit, la marginea ceții,
Ne despart sate, vii, kilometri și burguri,
Ne unesc, negreșit, în veci, idealuri…
Eu, prins, melancolic, de toamnele vieții,
Tu, iarnă-corabie, pierdută în valuri
Și etern regăsită în zeci de amurguri…
Mâinile Tale din țărână și sânge
Îmi mângâie, Mamă, obrazul învins,
Mă visez, negreșit, pe-aceeași cărare,
Ce m-așteaptă cernită, de parcă ar plânge,
Dorul din inima Ta, dor nestins,
Pâlpâie trist și mocnit a-nserare…
Mă-nvăluie dulce, mă miruie, Mamă,
Umbrele ochilor Tăi; ce mister!,
De-aceea, Măicuță, Tu suflet ne-nvins,
Iubirea de mamă nu poată sta-n vamă…
Și-ndată, acasă, eu vin, să-ți ofer,
Un dalb ghiocel, într-o lacrimă prins…
Dumitru Sârghie