În rândurile care urmează veți afla povestea incredibilă a modului în care Vadim Tudor l-a umilit pe cel mai bun prieten al său, sociologul Corneliu Ciontu, cel care a susținut, zilele trecute, o conferință de presă, la Slatina.
„Înainte de a mă referi la câteva probleme de actualitate și de interes național, care se dezbat în Parlament și-n toate cercurile politice, și-n societatea civilă, este datoria mea, ca după opt ani, să rup tăcerea. Foarte multă lume s-a întrebat de ce Corneliu Ciontu și-a dat demisia în urmă cu opt ani. Și nu cum a tot declarat Vadim și declară în continuare că am fost exclus pe probleme de corupție. După cum se cunoaște, fiecare partid are drept scop să ajungă la guvernare. PRM, care este cunoscut, s-a format pe spiritul național peremist a României Mari, unde merite deopotrivă au atât Vadim Tudor, Eugen Barbu, istoricul Mircea Mușat, generalul Paraschiv, scriitorul Radu Teodoru cât și, cu voia d-voastră, Corneliu Ciontu. Am dat aceste nume ca să mă refer și la faptul că prima discuție cu realizarea acestui partid a fost făcută la începutul anului 1991 de cei șase enumerați, la propunerea istoricului, Dumnezeu să-l odihnească!, Mircea Mușat. La care eu, imediat i-am spus că este o idee foarte bună, trebuie să vină Barbu cu Vadim, să le propunem. Au venit, au fost de acord, am trecut la treabă și așa a apărut Partidul România Mare.
Acest fapt, prin care Vadim susține că este partidul lui, că el l-a înființat, că nimeni nu-l poate da deoparte, este total fals. Acesta este un prim adevăr. Un al doilea adevăr care încearcă să facă cunoscut opiniei publice și punctul meu de vedere, pentru că până acum eu nu am vrut niciodată un punct de vedere, deși am fost solicitat de colegii de la centru să răspund la toate aberațiile, la toate atacurile pe care le lansase Vadim Tudor la adresa mea. Dar am fost atât de dezamăgit de faptul că, în momentul când pornisem pe un drum sănătos, s-a întors la 180 de grade. Spuneam mai devreme că scopul oricărui partid este să ajungă la guvernare, sub o formă sau alta. Dacă are forță suficientă forță, să depășească cele 50 de procente, este ideal. Dacă nu, măcar printr-o alianță. PRM, pe măsură ce s-a consolidat în teritoriu, acesta fiind meritul filialelor, a tot crescut, de la alegeri la alegeri, până a atins 25% cu redistribuire, în anul 2000, și 13,5% în anul 2004. Atunci, pe bună dreptate, s-a pus problema de ce PRM nu participă la guvernare? De ce nu trebuie PRM să fie prezent acolo unde se stabilește tot programul economic și toate programele sociale și unde poate să-și impună și punctul de vedere cu idei și mesaje din programul politic. Vă amintiți că imediat de la înființarea partidului nostru, acest partid stricase socotelile unora și altora, acelor aventurieri și cozi de topor care, imediat după 1989, au considerat că este momentul îmbogățirii fără muncă, prin încălcarea legii și prin corupție. Noi reprezentam pentru ei o frână. Atunci, a apărut acea falsă idee că PRM este unul extremist.
Invit pe toată lumea să solicite doctrina partidului încă de la înființare pe care nu o s-o schimbăm, și o să vedeți că nu există frază sau alineat din care să poată rezulta că acest partid are tentă extremistă. Dimpotrivă, scrie negru pe alb cum că PRM este împotriva xenofobiei și a extremismului și nu va promova niciodată așa ceva. Și atunci, de unde acest extremism? Până la urmă, din păcate, liderul nostru, ușor, ușor, a evadat în decor, prin discursurile pe care le-a avut, de-a lungul timpului, cu aceste excese care, pe undeva, le-au dat dreptate celor care apreciau că PRM este un partid extremist. Ca să scăpăm de această falsă etichetă, s-a ajuns la concluzia că noi trebuie să devenim membri unei familii politice europene. Motiv pentru care a fost convocat, în anul 2005, Consiliul Național, în primăvară, unde s-a hotărât să solicităm Partidului Popular European admiterea PRM la această grupare politică.
Din acel moment, am adus o serie de modificări statutului, am inclus funcția de președinte de onoare, care nu exista în statutul nostru, personal am redactat toate atribuțiile pe care să le aibă acest președinte de onoare, pe care special le-am croit așa ca să fie identice cu cele ale președintelui. Sigur, la propunerea lui Vadim, ce reprezintă adevărul, oamenii mi-au acordat 320 de voturi, prin vot secret, și doar 8 voturi împotrivă și am fost ales președintele Partidului Popular România Mare. Am pus, după cum vedeți, și această sintagmă. Greul a început după această decizie, pentru că a trebuit să-i convingem pe cei de la Bruxelles că, într-adevăr, partidul nostru nu este unul extremist. Singura condiție pe care ne-au pus-o cei de acolo, respectiv d-l Pottering, care era președintele Parlamentului European și vicepreședintele Partidului Popular European, era ca la negocieri să nu participe Vadim Tudor. Noi știam acest lucru și s-a propus această schimbare cu acordul lui Vadim.
Împreună cu Dorel Onaca, care fusese ales prim-vicepreședinte al partidului, ne-am deplasat la o primă întâlnire cu d-l Pottering, la Bruxelles. Acolo, au avut loc primele discuții, ne-am prezentat cu statutul și cu doctrina națională, traduse în limbile germană și engleză, ca să poată să vadă exact care sunt direcțiile și acțiunile politice pe care le va urma PPRM. Următoarea discuție a fost la București, chiar la Palatul Parlamentului, când membrii biroului popularilor europeni veneau la București să se întâlnească cu liderii de la PNȚCD și de la UDMR, care erau și sunt și acum membri Partidului Popular European. Deci, a fost a doua întâlnire și următoarea a fost la aproape două luni de la Consiliul Național, la Bruxelles. La ultima întâlnire la Bruxelles, ni s-a comunicat oficial că din acel moment, putem să anunțăm opinia publică, prin intermediul mass-mediei, că suntem în negocieri. Până atunci nu aveam voie să comunicăm nimic despre aceste lucruri, pentru că nu aveau ei garanția că nu s-a produs acea schimbare și că nu mai conduce Vadim partidul. De altfel, toate conferințele de presă după acel consiliu, le țineam eu, Corneliu Ciontu, în fiecare vineri, cum era tradiția. M-am întors noaptea, miercuri spre joi, de la Bruxelles. A doua zi, l-am sunat pe Cornel și i-am cerut să ne vedem, pentru că nu aveam cum să-i spun prin telefon ce am discutat la Bruxelles. Am stabilit o oră, de comun acord, la 20.00 seara, la el acasă. Întâmplător, stăteam în același cartier. Am fost, am discutat, timp de o oră, era și el mulțumit că am reușit, în sfârșit, să avem această recunoaștere oficială a negocierilor. I-am spus că mâine, vineri, la ora 11.00, mă văd cu vicepreședintele Parlamentului European și cu secretarul-general al PPE-ului, ca să discutăm concret care sunt pașii și ce logistică ne va oferi, cu ocazia „europarlamentarelor” care urmau să aibă loc în anul următor. Cum e și normal, fiecare grupare din Parlamentul European dorește ca partidul din care face parte din gruparea lor să aibă cât mai mulți parlamentari. Așa s-au întâmplat lucrurile. Am ținut o conferință de presă, am anunțat colegii de la absolut toate posturile de televiziune, radio și presa scrisă din capitală.
Am redactat, înainte de asta, un comunicat scurt de presă, ca să fim operativi, după care m-am deplasat la Arad, al nouălea județ, pentru că promisesem colegilor mei, la finalul consiliului național că, săptămânal, am să merg în câte-o filială să le explic de ce a trebuit să facem aceste modificări. Nici n-ajunsesem bine la Arad…
M-a sunat Onaca și mi-a spus că l-a sunat Vadim, l-a făcut albie de porci și i-a spus că el și cu mine suntem trădători, sugerându-mi să-l sun. I-am spus că aseară am fost la el și am vorbit o oră, dacă avea ceva de spus îmi spunea atunci, de ce este lașitatea aceasta? Nu l-am sunat, bineînțeles. A doua zi, am participat la inaugurarea noului sediu al primăriei din Sebeș, unde primarul era președintele PRM, filiala Arad, și am primit un telefon de la Mediafax, cum că au apărut niște comunicate de presă, unul semnat de Bolcaș și altul de Funar, ca lideri ai grupurilor parlamentare Senat, Cameră și, ceva mai târziu, Mitzura Arghezi din partea femeilor și Lia Olguța Vasilescu din partea tineretului, prin care-l rugau pe Corneliu Vadim Tudor să revină la președinție, întrucât bat alegerile parlamentare anticipate la ușă.
Vă amintiți că, în 2004, Traian Băsescu nu a fost mulțumit de scorul obținut de alianța lor și atunci a spus că este fraudă majoră, procuratura trebuie să ancheteze, lansând ideea refacerii alegerilor, ceea ce nu s-a întâmplat. Atunci, în stilul meu laconic, că m-au sunat și alți colegi de breaslă, am spus că luni o să vin la București și o să convoc Comitetul Director, în calitate de președinte, și o să vedem despre ce este vorba. Nu am vrut să intru în detalii, cum nu intru până nu stăpânesc lucrurile. Numai că nu am apucat să convoc Comitetul Director, pentru că, duminică, am primit un telefon, când mă întorceam spre casă, de la o tânără de la redacția revistei, care m-a sunat să-mi spună că „o să apară un articol urât de tot la adresa d-voastră, a familiei d-voastră, cred că l-a trimis d-l Vadim din Serbia, Muntenegru, de unde era el într-o delegație senatorială”. Marți dimineață, când a apărut revista, consiliera mea (eu la acel moment eram vicepreședintele Camerei Deputaților, pentru cei mai tineri le spun că am trei mandate, adică zece ani am fost la conducerea Camerei Deputaților) mi-a confirmat că a apărut acel articol mizerabil, mi-a spus doar câteva lucruri. Am oprit-o, spunându-i că nu mă interesează. Se spunea, printre altele, că am fost crescut la orfelinat și că am căpătat deprinderi urâte. Da, într-adevăr, am fost crescut la orfelinat. La trei ani, a murit mama, la patru ani a murit tata și rudele apropiate nu aveau alte soluții decât ca pe mine și pe sora mea să ne interneze. Acel orfelinat, pentru mine, a fost o școală a vieții. Mi-a prins bine mai târziu și datorită faptului că am stat într-o colectivitate atâția ani de zile, m-a determinat să-mi aleg profesia de sociolog, pentru că m-au interesat dialogurile, starea de spirit și relațiile interumane. A mai spus acolo că am fost electrician, nu mai știu cum, într-un mod ironic, dar a trebuit să învăț o meserie, după ce am terminat cu orfelinatul, ca să-mi câștig existența, așa cum era firesc. După care am făcut și liceul, am terminat și facultatea, dar el tot a continuat cu atacurile, la care eu nu am răspuns deloc…”
A consemnat Dumitru Sârghie
Foarte bun articolul.