Carnavalul politic, care s-a derulat de la Revoluție încoace, în toată splendoarea sa, dat de un algoritm politic năucitor, a afectat adesea sistemul polițienesc din România. Mai demult, pe vremea țărănismului luminos (1996-2000), un medic din Craiova ne-a spus că algo-ritm înseamnă ritmul durerii.
Din 1989 și până în prezent, Poliția Română, ca – de altfel – mai toate instituțiile de stat, a fost supusă acestui ritm al durerii, în acest domeniu vital pentru bunul mers al unei națiuni, producându-se astfel mari deraieri de la legile acestui stat, în care democrația se zvârcolește de moarte….
S-a vorbit și s-a scris despre anumiți polițiști și șefi de poliție care au făcut afaceri necurate și șmenuri de miliarde de lei, prin firmele unor rude pe care ei le conduceau din umbră. S-a vorbit și s-a scris despre milițieni duplicitari, violatori și farseori, care au întreținut, prin trafic de influență și spate politic, tot acest bal mascat al fraudei de pe malul Oltului.
Mitomani și tributari ai principiilor eticii și echității socialiste, unii dintre polițiștii noștri au făcut tot timpul efortul conștient de a ascunde realitatea. Fie la ordin politic, fie din interes personal. Au instituit regula arhicunoscută: ca apărător al legii, poți să dai și poți să primești! Invoci vremurile grele în care trăim și încalci legea cu seninătate, fiindcă ești pus acolo pe criterii politice și nimeni nu te poate da afară. Mai ales, atunci când tu, ca polițist, deții probe irefutabile împotriva chiar a politicienilor care te-au propulsat.
E drept că la Olt am cunoscut și polițiști adevărați, care au contrazis, fără drept de apel, toate criticile puse, în general, în cârca polițiștilor lipsiți de onoare și profesionalism.
Un astfel de polițist adevărat este însuși actualul șef al IPJ Olt, Mihai Pruteanu, ofițer de carieră în toată greutatea
cuvântului, bun comunicator, un polițist care-și poate face meseria fără să șantajeze și fără să poată fi șantajat. Mai mult decât atât, Mihai Pruteanu este un fin intelectual (un cuvânt greu de rostit în ceea ce-i privește pe mulți din foștii șefi ai IPJ Olt, cu excepția lui Ilarian Ionescu) și, peste toate acestea, d-l polițist scrie și literatură. Literatură adevărată…
D-le comandant, de unde veniți și încotro vă îndreptați?
Întrebarea dvs. mi se pare destul de ingenioasă. Ea comportă o discuție mult mai amplă. De unde vin? În primul rând, vin dintre oameni. Vin dintre oameni și acest lucru mie mi se pare destul de important. Am venit tot printre oameni. Și la fel, acest lucru este extrem de important, pentru că toată viața mea am avut împliniri profesionale, atunci când am lucrat pentru oameni și când am văzut că oamenii din jurul meu au fost mulțumiți și nu dezamăgiți.
În momentul când scanezi un om de lângă tine sau o comunitate și remarci faptul că i-ai dezamăgit atunci, cu siguranță, ai o problemă. Și atunci va trebui să-ți revizuiești din temelii modul de abordare, modul de acțiune, modul de percepție a lucrurilor.
Am înțeles și cealaltă nuanță a întrebării dumneavoastră. Și așa, ca o radiografie a cursului meu, vreau să vă spun că m-am născut într-un sat pitoresc, frumos, de munte, din zona Buzăului. Un sat situat în apropierea plaiurilor Bisocei. Știți foarte bine că Alexandru Vlahuță a scris despre plaiurile Bisocei. E vorba de localitatea Bisoca. Comuna mea se învecinează cu comuna Bisoca. Am copilărit acolo și primii ani de școală s-au derulat în comuna mea natală. Sigur, odată cu trecerea anilor, am făcut liceul în Municipiul Buzău. Apoi am făcut armata… Din păcate, spun eu acum, am făcut armata un an și patru luni, pentru că am dat la Facultatea la Filozofie și nu am luat de prima dată. Apoi, am mers la Băneasa unde am făcut Școala de Ofițeri Activi, așa cum se numea la vremea respectivă. Am ieșit ofițer în anul 1987… Am lucrat la Poliția Capitalei, după care, din 1991 și până în 9 ianuarie 2013, când am venit la Olt, am lucrat în cadrul Inspectoratului general al Poliției Române.
Din discuțiile noastre, poate ați remarcat faptul că eu iubesc foarte mult satul, comunitățile de la țară. Iubesc aceste locuri pentru că veșnicia s-a născut la sat.
Poate și din acest motiv preocupările mele se îndreaptă foarte mult către localitățile rurale. Aici găsim acea sensibilitate a românului, în general. Aici găsim puritatea, înțelepciunea… Sigur, bazate și axate pe obiceiuri, tradiții, elemente de cultură. Dar, întotdeauna, eu mi-am regăsit liniștea la țară. Cum se întâmplă pentru un locuitor dintr-o metropolă, când, în week-end, își găsește scăparea în anumite zone rustice. Foarte mulți dintre noi mergem la țară, fie că mai aveam sau nu părinți, rude… Sintetizând, repet: vin dintre oameni și lucrez pentru oameni…
Și încotro vă îndreptați?
Cât timp voi fi în această activitate, drumul meu este tot către oameni. Probabil acesta a fost destinul meu. Sunt o balanță convinsă, fiind născut într-o zi de toamnă, 15 octombrie. Este vârful zodiacal… Potrivit acestei zodii, noi, balanțele, suntem oameni de echilibru. Suntem oameni cărora ne place foarte mult armonia și buna înțelegere. Pe acest fond, pot să dau și rezultate optime. Atunci când suntem scoși din mersul firesc pierdem energia. În sensul că trebuie să te concentrezi asupra acelei probleme, până reușești s-o aduci pe matca firească. Este păcat că se mai întâmplă și așa, pentru că pierdem timpul, iar acea energie putea fi canalizată și fructificată în alte scopuri, chiar nobile.
Veniți din România profundă, din fabulosul județ Buzău… Acolo a scris Vasile Voiculescu. Am înțeles că aveți talent scriitoricesc… Locurile natale v-au împins spre creația literară sau sunteți nativ înclinat spre scris, d-le comandant?
Preocupările mele literare s-au născut încă din școala generală. Aveam un profesor de limbă română, care era și directorul școlii la vremea respectivă, atât de devotat scrisului și care ne-a inoculat și nouă, elevilor, această dragoste pentru condei. Ulterior, în anii liceului, am debutat cu poezie, dar și cu proză, în cadrul Cenaclului Literar „Viața Buzăului”, care era în plină efervescență, la vremea respectivă. La vremea aceea, eu eram cel mai mic dintre membrii cenaclului și era o mândrie pentru mine, o satisfacție extraordinar de mare, când citeam proza mea sau ascultam și făceam critică pe ceea ce prezentau ceilalți membrii ai cenaclului, care erau niște personalități, oameni consacrați în literatură. Cum ar fi Călin Ghețu (ulterior devenind directorul Casei de Cultură din județul Buzău), Ion Cristea (mare poet), Puiu Cristea (președintele cenaclului)… Oameni consacrați… Ei mă considerau la vremea respectivă, așa ca o petală de floare, care nu-și găsea locul. Dar făceam și critică literară, uneori chiar îndrăzneață și eram apostrofat de către colegii de cenaclu, care îmi spuneau: „Băi, puștiule, tu mai ai mult de citit, până să ajungi să ne critici pe noi!” Acum, sigur, odată intrat în sânge acest microb al scrisului niciodată nu mai poți să-l scoți. Și, în măsura timpului de care dispun, și atunci când vremea sau un peisaj mă inspiră, simt nevoia să-mi aștern ideile pe hârtie.
Puteți să ne spuneți un titlu, de proză sau de poezie, din ceea ce ați scris dvs.?
Chiar încerc să-mi aduc aminte un titlu care a fost publicat și într-o revistă, inclusiv și în revista noastră de specialitate, Pentru Patrie. Se chema „Lumina dintre ape”… Era, de fapt, o scurtă bucată de proză. Vă aduceți aminte de inundațiile din 2005? În județul Dolj, au fost la Rast. Am avut un coleg care a fost în județul Dolj, iar eu am coordonat misiunile din județul Călărași, unde au fost aceleași probleme ca și în Rast. Am fost impresionat, când Dunărea s-a umflat atât de tare și se auzea, în liniștea nopții, cum casele, efectiv, se prăbușeau. Era o liniște deplină și se auzea acel zgomot surd, când casa se prăvălea și pluteau bucățile de tablă pe apă. A fost ceva înfiorător! Acest text l-am scris pentru că am fost impresionat de durerea oamenilor. Creasem, la vremea respectivă, împreună cu jandarmii, cu ISU, tabere și corturi și vedeam bucuria oamenilor sinistrați, când îi ajutam. Și cât erau ei de necăjiți și de supărați reușeau, uneori să și zâmbească. Ca o rază de lumină… De aceea i-am spus „Lumina dintre ape”. Bineînțeles, cu punctele de rigoare…
Cum sunt oltenii, d-le comandant?
Pe olteni, i-am perceput ca oameni deosebiți, oameni adevărați. M-am mândrit, când am primit și eu un pașaport de oltean. Sunt de-a dreptul fericit că am avut și am acest prilej în viață de a lucra într-o regiune. În cazul meu a fost Oltenia. Deși au trecut doar patru luni, afectiv m-am legat de județul Olt. Și chiar dacă viața mă va conduce spre alte locuri, vreau să vă spun că, întotdeauna, când voi auzi pronunțându-se ceva de județul Olt, îmi voi aduce aminte cu mare plăcere. Reprezintă o părticică din destinul meu. Și, prin implicațiile mele de până acum, vreau să demonstrez că lucrez pentru oameni, ca să fie și oltenii mulțumiți de serviciile mele. Apreciez, de asemenea, faptul că am fost primit cu bucurie, de către toată lumea. N-am simțit vreo ostilitate din partea nimănui. Și asta, realmente, mi-a creat o mare bucurie. Inclusiv de către cei din presă am fost primit bine, nu am avut absolut nici fisură. M-au criticat, acolo unde a fost cazul, și m-au apreciat, tot unde a fost cazul. Eu sunt foarte mulțumit de modul cum am fost eu primit de oamenii din județul Olt…
Dumitru Sârghie
CONTINUARE ÎN NUMĂRUL VIITOR
