G. D. Iscru s-a născut la data de 25 decembrie 1937 în comuna Curtișoara (azi Dobrețu), județul Olt (fostul județ Romanați). Nașterea a fost declarată la starea civilă a primăriei comunei Curtișoara (actualmente Dobrețu), în data de 1 ianuarie 1938, motiv pentru care, în toate documentele de stare civilă și nu numai, data nașterii este cea declarată în registrul stării civile și anume 1 ianuarie 1938.
Urmează școala primară (clasele I-IV) în comuna natală, Dobrețu-Olt, apoi gimnaziul (clasele V-VII), în comunele Iancu Jianu și Vulpeni. Cursul secundar – la Liceul „Frații Buzești” din Craiova (clasele VIII-X), pe care l-a absolvit în 1955. A frecventat cursurile Facultății de Istorie a Universității din București pe care le-a absolvit în 1963 ca șef de promoție. Tot din același an, 1963, a fost reținut ca preparator în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București. A fost promovat asistent în 1969, apoi lector universitar în 1978, grad didactic pe care-l va deține până în 1990, în cadrul aceleași instituții de învățământ ,de unde va fi nevoit să plece un an mai târziu, în 1991, fiind catalogat „naționalist” și „terorist” de către studenții „revoluționari”, manipulați de noua „democrație”, proaspăt instalată după evenimentele din 1989.
Activitatea didactică i-a fost boicotată. Un mare rol în acest demers l-au avut studenții din anul I, în primul rând, care, de fapt, nu-l cunoșteau, dar urmau, se înțelege, un „cuvânt de ordine” de la „altcineva”. A ajuns cap de „listă neagră” a cadrelor didactice care „trebuiau” să fie îndepărtate din facultate. Obține titlul de doctor în istorie în anul 1972, iar din 1991, se angajează, prin concurs, la Academia Tehnică Militară din București, unde obține titlul de conferențiar universitar și funcționează aci până în anul 2000, când se pensionează. Din anul 2000, este cadru didactic asociat al Universității „Dimitrie Cantemir” din București, Facultatea de Istorie, iar din 2001 – titular la această Facultate.
În septembrie 2009, demisionează din Facultatea de Istorie a Universității „Dimitrie Cantemir”, din cauza unor nedreptăți ce i s-au făcut și pe care nu le-a mai putut suporta.
Viitorul unei comunități are la bază cultura
În semn de omagiu adus profesorului G. D. Iscru, profesorul Ion Ivașcu, dimpreună cu întreaga echipă care coordonează Revista „Studii slătinene”, ajunsă – iată – la volumul al XII-lea, a organizat o întâlnire de suflet, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, întâlnire la care a fost prezent însuși Magistrul Iscru, care a împlinit, recent, frumoasa vârstă de 75 de ani.
Au fost prezenți la această cinstită adunare un grup de elevi ai profesorului Ion Ivașcu, precum și personalități ale vieții culturale slătinene cum ar fi: Andi Barcan – neobositul șef al editurii Hoffman, Dorin Teodorescu – șeful Culturii județene, profesorul Viorel Atanasiu și publicistul Gheorghe Atanasescu. N-au lipsit alți doi penițari consacrați ai județului nostru, scriitorii Constantin Voinescu și Nicu Zărnescu.
Serviciile secrete și-au făcut și ele datoria, la manifestare fiind prezent și fostul ofițer de securitate Nicolae Zărnescu.
Moderatorul acestei manifestări de suflet, prof. Ion Ivașcu a spus: „Nu-mi vine să cred că d-l profesor a împlinit, în ianuarie 2013, vârsta de 75 de ani. Generațiile de studenți ai anilor ’70, de la Facultatea de Istorie a Universității București, datorează mult lui G. D. Iscru, un profesor documentat, credincios vocației sale de istoric, serios și solemn, care ține la studenții săi…
Opera științifică a prof. Iscru impresionează prin diversitate, prin profunzime, prin insistența asupra unor probleme pe care domnia-sa le consideră vitale pentru noi românii. Pentru prof. Iscru, tot ceea ce face e pasiune, domnia-sa merge dincolo de înțelegerea simplistă a datelor și evenimentelor, reușind să lase în urmă teze importante pentru țara sa, pentru neamul său, pentru o Nouă Renaștere Națională!”
La rândul său, prof. Elena Sîrghie, fostă studentă a lui G. D. Iscru a subliniat: „Îi mulțumesc d-lui profesor pentru două lucruri, dincolo de istoria acestui neam, istorie pe care ne-a transmis-o și pe care noi suntem datori s-o transmitem mai departe. În primul rând, pentru ceea ce a făcut și face pentru școală și, în al doilea rând, pentru moderația discursului său. Mi-am adus aminte cuvintele dvs., d-le profesor, că atunci când criticăm trebuie să lăsăm o portiță deschisă… Și pentru asta vă mulțumesc.
În ceea ce privește demersul colegilor și al oamenilor de cultură ai acestei comunități, în frunte cu prof. Ion Ivașcu, privind editarea „Studiilor slătinene”, mă bucură foarte mult. Parafrazându-l pe Steinhardt, aș putea spune că cel mai bun omagiu pe care poți să-l aduci unei școli sau unei metode, respectiv unui profesor de talia lui G. D. Iscru, nu este acela de a le imita, ci de a le continua. Și e bine să înțelegem că viitorul unei comunități are la bază cultura”.
În încheiere, profesorul G. D. Iscru ne-a vorbit despre mistificarea istoriei, în timpurile noastre, domnia-sa înaintând, în acest sens, și o notă de protest Societății Naționale Române de Istorie.
Iată, dragi cititori, o activitate de bun augur pentru județul nostru, îngropat de viu într-o fundătură istorică întunecată, din care se poate ieși doar prin rostirea adevărurilor esențiale.
___________________________________________________________
Prof. G. D. Iscru:
Eugen Ionescu a repudiat naționalismul,
asemănându-l cu un cancer pentru cultura română
D-le profesor, în această lume globalizată, mai putem vorbi de România suverană?
Nu! Categoric, nu! Este ceea ce am spus: de la Pax Romana la Imperiul Global! Este același lucru, cu accent mai puternic la Imperiul Global, pentru că globalizarea se vrea a fi planetară. Atunci romanii nu puteau să realizeze imperiul universal. Dar acum se străduiesc unii… S-ar putea să fie o reacție foarte puternică a națiunilor lumii, deși știu că se investesc mijloace materiale extraordinar de multe și sunt racolați lideri naționali, care să determine națiunile să îi urmeze pe linia aceasta a globalizării.
Ai noștri au aderat la NATO, în 2004, și la UE, în 2007, și s-au angajat, fără referendum național, să determine națiunea ca să accepte integrarea și globalizarea. La capătul acestor două trepte pe care trebuie să le parcurgă națiunea noastră îi așteaptă Imperiul Global. Probabil că nu se va ajunge aici, dar sunt forțe care militează în sensul acesta.
Cum putem împăca două noțiuni: democrație reală și armonia socială?
Democrație reală… E greu de realizat deocamdată acest lucru, dar în timp se poate realiza. Și se poate face treaba asta cu oameni bine intenționați, oameni cultivați, care să înțeleagă treaba asta. Pentru că nu e vorba de o egalizare de tip comunist. Era un paravan, o flașnetă comunistă, acest lucru cu egalizarea tuturor oamenilor. Nu se poate, oamenii sunt inegali de la natură. Asta e dotarea fiecăruia… Dar, în timp, încet-încet, se poate. Francezii au făcut o încercare, poate nepotrivită. Când au pus un impozit foarte mare pe un mare actor francez (Gerard Depardieu). Ei, și acesta s-a supărat și a plecat în Rusia și Putin i-a acordat imediat cetățenie. Nu se poate așa ceva, cu lovituri de bardă. Ci încet-încet, cu o grilă de impozitare rațională, ca să-i angajeze și pe cei care au agonisit prin muncă proprie, paralel cu o politică educațională à la longue, pentru a convinge lumea că așa este. Și s-ar putea ajunge la conștiința fiecăruia și a unuia care, prin forțele lui, și-a agonisit bogăția și a celui care atât a putut. Să fie conștient că trebuie să se limiteze la cât îl duc mintea și forța lui fizică. Că nu poate mai mult… Fiecare să conștientizeze ce poate. Asta însemnă armonie socială, nu egalitate de tip comunist, ci o egalitate în conștiința omului, că – dacă asta e dotarea lui – mai mult nu se poate. Și că nu trebuie să fure ca să aducă la el. Să se mulțumească cu ceea ce poate el.
Societatea urmează, în același timp, o politică de protecție socială a celor care sunt neajutorați, handicapați etc. E o politică întreagă care se poate duce pe termen lung și prin care se ajunge la armonie socială. Și numai așa se poate face democrația reală… Adică, la nivel planetar, s-au pus în frunte așa-zisele clase politice care nu au dreptul juridic…, într-o epocă modernă în care ai vot universal, direct, egal, așa zice Constituția. Scrie acolo, dar s-a ales praful de lozinca asta. Și să nu vă faceți iluzii că marile revoluții, Marea Revoluție Franceză și Marea Revoluția din Octombrie, întâmplător sunt mari: amândouă sunt regizate masonic.
De ce cuvântul „naționalism” este astăzi desuet?
Din păcate, din Slatina a plecat un om, o personalitate, a plecat ca simplu oltean, deși nu era oltean, și a ajuns academician francez, o celebritate mondială (Eugen Ionescu – n.r.!). Și a scris o carte, în perioada interbelică, cu un titlu imposibil: „Război cu toată lumea”. În această carte este un text care repudiază naționalismul, asemănându-l cu un cancer pentru cultura română. Că naționalismul a determinat cultura română să nu se ridice la o valoare universală. Și omul acesta are și un liceu care-i poartă numele și din textul acesta al lui despre naționalism a cules unul dintre autorii manualelor alternative, de fapt a cules acest text. Și este într-unul dintre manualele alternative.
Trăim într-un județ unde cultura este ținută la o temperatură foarte scăzută. Acțiuni de tipul celor promovate de prof. Ion Ivașcu ne fac bine… Se poate, deci, mai avem speranțe…
Se poate. Studiile acestea de istorie sunt excepționale. Adică dau răspuns la multe întrebări… Domnule, așa au făcut înaintașii și învățăm de la ei. Adăugăm și ceea ce ne duce mintea pe noi… Așa a spus și Eminescu, la vremea lui, că nu neapărat copierea înaintașilor este calea… Ci doar ce este pozitiv și constructiv în istoria noastră trebuie să aplicăm…
Dumitru Sârghie
