Print this Post


Siminica Mirea, senator PNL Olt: Nu construiești, atunci când dai jos!

Nu de puține ori, am afirmat că doamna senator Siminica Mirea este unul dintre parlamentarii județului Olt care știe ce înseamnă interesul general și care a mers în Parlamentul României pentru a face legi, nu trafic de influență, așa cum îndeobște au făcut și fac alți parlamentari. Corectitudinea și loialitatea domniei sale față de oamenii județului nostru, dar și față de fișa postului de senator al României au deranjat multe capete pătrate, cârpite pe la colțuri cu ași de treflă, atât dintre cele aflate la putere, dar și impostori liberali, care, toată cariera lor politică a fost marcată de obediența față de frații lor ideologici mai mari, pesediștii. Discursul recent al doamnei senator, rostit în cadrul ședinței Comitetului Director al PNL Olt ilustrează cu claritatea apei de izvor exact ceea ce am spus noi de ani de zile despre caracterul nobil și despre onestitatea omului politic Siminica Mirea…

siminica mirea li netNU CONSTRUIEȘTI, ATUNCI CÎND DAI JOS!

„Sunt onorată de poziția de senator în Parlamentul României. Din câte știu eu, o premieră pentru județul Olt din perspectiva partidului nostru. Insist și trebuie să o fac de fiecare dată, se pare că astfel nu se poate. Fac echipă cu cei care vor să facă echipă, nu cerșesc bunăvoința nimănui pentru că nu am nevoie de așa ceva, dar unele lucruri la care alții ar răspunde, pe mine mă fac să evit polemicile. Nu mi se pare potrivit să stau de vorbă cu cei care au păreri preconcepute, risipesc și timpul meu, și timpul lor. Ca senator, n-am spus-o eu, citiți și dumneavoastră presa, mă implic în activitatea curentă a acestei instituții, sunt foarte atentă la ce face puterea, iar pentru ca vorbele acestea să nu pară goale e foarte simplu să apelați la un buton de căutare și să vă convingeți! Nu îmi cereți însă să subscriu obligatoriu la idei venite din altă parte, care nu sunt tocmai potrivite.

Există un partid unde libertatea de expresie trebuie să fie principiul fundamental. Acesta este Partidul Național Liberal. Nu complotez în niciun fel împotriva interesului partidului, nu am plecat la ALDE, nu sunt membru PSD! Verificați și din alte surse, iar răspunsul va fi la fel! Avem problemele noastre și nu trebuie să le ascundem! Există o iritare legată de faptul că la putere sunt alții, dar acesta este jocul. Așa cum vă spuneam în 2016, noi am spus adevărul și poate nu am fost destul de convingători, pentru ca oamenii să ne aleagă. Alții au mințit, dar au mințit bine, și vedeți și dumneavoastră care este situația astăzi în țară. Nu trebuie să rămânem în proiecte legate de excluderea unor oameni din partid, nu construiești atunci când dai jos!

Nu mai trebuie să dăm vina pe alții… Ecuația o rezolvăm prin formulele pe care le știm. Dacă ne uităm peste umăr, la colegul de bancă, nu întotdeauna picăm pe subiectul potrivit! Nu vă spun mai multe, pentru că, personal, cred foarte mult în puterea dialogului, iar atunci când cineva vorbește singur acela nu este un dialog. Vă mai ofer o ultimă provocare, haideți să fim echipă, iar dacă oamenii încep să vadă asta, rezultatele vor veni de la sine.

Dragii mei, așa cum am mai spus, haideți să fim echipă. Faptul că PSD oferă câte o firimitură unor primari și dânșii aleg să stea ascunși și să nu fie nici în căruță, nici în teleguță, cum se spune, nu este un lucru bun. Tocmai de aceea, le spun colegilor noștri, primari, că ar fi cazul să-și arate bărbăția, să vină la partid și să ne spună răspicat dacă mai sunt sau nu mai sunt alături de noi. Cred eu că este o dovadă de bun simț! Așa cum eu astăzi am venit în fața dumneavoastră pentru a vă spune că toate zvonurile care circulă nu sunt reale și se pot verifica.”

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/siminica-mirea-senator-pnl-olt-nu-construiesti-atunci-cand-dai-jos/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *