Paul Stănescu, senator PSD și secretar general al PSD, a transmis un comunicat de presă, în cadrul căruia vorbește despre neregulile pe care le face actualul guvern cu privire la discriminarea primarilor PSD. Acesta este nemulțumit de faptul că nu au fost obținuți fonduri europene pentru investiții în agricultură, ceea ce reprezintă un eșec îngrozitor pentru România.
„Impostorii politici din Guvern, băgați de Iohannis, pe ușa din dos, după ce au pierdut alegerile, se laudă, obsesiv, cu reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență. Însă, când PNL – adică fostul PDL – promite reforme, mai bine să nu facă nimic, decât să schimbe ceva. Românii își amintesc și acum ce au însemnat «reformele» dreptei, în perioada CDR (1996-2000) și PDL (2008-2012). Șomaj, austeritate, faliment pentru cei mulți, prosperitate doar pentru ai lor. Dacă reforma pensiilor stă în înțelepciunea doamnei Turcan, pensionarii vor avea sigur de suferit! Să ne amintim că, într-o primă etapă a «reformei» pensiilor, creșterea cu 40%, pe care PSD-ul o introdusese în lege, a fost anulată. Urmează creșterea vârstei de pensionare și cine mai știe ce.
Au promis că Planul de Redresare n-o să lase pe nimeni în urmă. Că va acoperi toate regiunile, iar fondurile vor fi împărțite echitabil. Însă PNRR-ul, în forma în care a fost deja trimis la Bruxelles, a exclus un domeniu important pentru România, agricultura. Inexistența banilor pentru investiții în agricultură este un eșec îngrozitor. Ar trebui să le crape obrazul de rușine!
Mai mult, Cîțu a început deja să amenințe primarii PSD, cu tăierea resurselor bugetare. Un comportament josnic și inacceptabil al unui om pus cu mâna lui Iohannis pe lista de parlamentari PNL, fără a avea vreo legitimitate autentică în rândul românilor. Vrea să folosească PNRR-ul ca măciucă împotriva primarilor, ca un megaloman care crede că nu doar bugetul României, ci si fondurile europene, sunt un fel de portofele ale liberalilor!
Cîțu și ai lui sunt atât de cinici încât privesc consiliile județene, municipiile, orașele și comunele conduse de primari PSD drept zone administrative populate cu cetățeni de rangul doi. Asta fac acum, vor să-i pedepsească pe români că votează PSD! Sper că se vor trezi, totuși, la realitate și nu vor îndrăzni să folosească PNRR-ul ca pe un instrument de amenințare și șantaj, prin care să discrimineze mai multe regiuni ale țării pe criterii politice”, a declarat Paul Stănescu.
Dragoș Sîrghie


