Printre semnatarii propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 15 din 24 martie 1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, se numără și senatorul PSD Siminica Mirea.
Prin actul normativ, se propune actualizarea valorii de intrare a mijloacelor fixe cu indicele total al prețurilor de consum aferent perioadei martie 2013 – martie 2022, prin abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 276/2013. Astfel, pragul valoric pentru imobilizările corporale va crește, la 5.000 lei, după nouă ani, în care a stagnat la valoarea de 2.500 lei. Măsura poate fi considerară o facilitate fiscală, deoarece permite deducerea fiscală imediată a cheltuielilor cu mijloacele fixe, dacă valoarea lor se situează sub suma de 5.000 de lei.
„Această modificare are, în principiu, doar impact fiscal, în sensul că valoarea minimă de 5.000 lei se referă la obligația plătitorilor de impozit pe profit / venit să deducă fiscal valoarea achizițiilor de mijloace fixe ce depășesc această sumă, doar prin intermediul amortizării fiscale.
Cheltuielile cu mijloacele fixe achiziționate după ce intră în vigoare modificarea legislativă, care au o valoare de intrare mai mică de 5.000 lei, vor putea fi deduse integral, la momentul achiziției și punerii în funcțiune, fără a mai fi obligatorie recuperarea valorii acestora, prin intermediul amortizării fiscale.
Este importantă creșterea valorii de intrare a mijloacelor fixe, întrucât, imobilizări corporale produc beneficii economice, în viitor. Acestea sunt proprietatea unei companii, care le deține, pentru un interval de timp mai mare de un an. Mijloacele fixe sunt utilizate de organizația respectivă, pentru a produce alte bunuri, pentru a presta anumite servicii. De asemenea, ele pot fi închiriate către terți sau pot fi puse în atingerea unor scopuri administrative”, a declarat Siminica Mirea.
Ionuț Dumitrescu


