AcasăCultură„Ritmuri cromatice” – Expoziție de pictură la Galeria „Artis” a Muzeului Județean...

„Ritmuri cromatice” – Expoziție de pictură la Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt

Începând de miercuri, 9 aprilie 2025, Muzeul Județean Olt invită iubitorii de artă la expoziția personală „Ritmuri contemporane”, semnată de artistul plastic Grigore Stan, găzduită de Galeria „Artis” din Slatina.

«Membru activ al Uniunii Artiștilor Plastici și al Cenaclului de arte plastice „Ion D. Negulici”, Grigore Stan și-a descoperit pasiunea pentru pictură încă din copilărie. Un accident, l-a imobilizat la pat, pentru doi ani, iar în această perioadă dificilă, singura sa evadare a fost lumea desenului. Cu cărbuni din vatră, desena, pe pereți, tot ce vedea în jur – o formă de exprimare care avea să-i schimbe viața.

Pentru el, pictura a devenit mai mult decât un hobby – a fost o salvare, un refugiu, o poartă spre o lume mai frumoasă, în care se putea regăsi și reinventa.

Și-a început cariera artistică lucrând ca pictor de biserici, sub îndrumarea maestrului Samuilă Nicolae. După 1989, talentul său a fost recunoscut, pe scară largă, fiind apreciat, în numeroase expoziții personale. Cercul Militar din București și Cazinoul din Sinaia au devenit locuri familiare pentru lucrările sale, găzduind frecvent creațiile care i-au definit stilul inconfundabil.

Vă invităm să pășiți în universul cromatic al artistului Grigore Stan, un univers în care ritmurile contemporane capătă formă și emoție prin fiecare pensulă.», a declarat Gheorghe Smarandache, directorul Muzeului Județean Olt.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments