Ziua de 8 septembrie a avut o dublă semnificație pentru comunitatea din Radomirești: pe lângă sărbătoarea Sfintei Marii, copiii comunei au pășit din nou pe băncile școlii, cu emoția și bucuria unui nou început.
Cu acest prilej, primarul Nicușor Sîia le-a transmis un mesaj de încurajare elevilor, profesorilor și părinților. Edilul a subliniat importanța educației și a promis că va continua să se implice pentru ca școlile din comună să ofere cele mai bune condiții de învățare.
„Îmi doresc ca fiecare copil din Radomirești să se bucure de condiții cât mai bune pentru învățare. Așa cum am reușit și în anul școlar trecut, când am dotat școlile cu mobilier modern și am realizat toalete interioare, voi continua să mă implic, pentru ca elevii noștri să învețe într-un mediu curat, sigur și prietenos”, a precizat primarul.
Totodată, Nicușor Sîia a anunțat că și în acest an vor fi premiați elevii cu rezultate deosebite, care au obținut medii peste 9, în semn de recunoaștere a muncii și performanței lor. „Ei sunt mândria și viitorul comunei noastre”, a adăugat edilul.
La final, primarul a transmis urări de sănătate și împliniri tuturor celor care își serbează ziua de nume de Sfânta Maria și mult succes școlarilor din Radomirești, în noul an de învățământ.
Dragoș Sîrghie