Casei Județene de Pensii Olt i-au fost repartizate un număr de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a 18-a din care, 25 de bilete au fost alocate in mod automat pe baza cererilor depuse de către persoanele interesate.
Repartizarea biletelor pe stațiuni este următoarea:
– 17 bilete în stațiunea Olănești:
– 4 bilete în stațiunea Căciulata;
– 3 bilete în stațiunea Felix;
– 1 bilet în stațiunea Mangalia;
Un număr de 70 de bilete de tratament au rămas nealocate deoarece nu au existat solicitări. Acestea sunt în stațiunile Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Felix, Mangalia, Neptun, Olănești și Pucioasa.
Biletele de tratament care nu au fost alocate se vor distribui prin solicitare directa persoanelor care se prezintă la sediul instituției noastre și care doresc să urmeze o cură de tratament într-una din stațiunile balneoclimaterice menționate.
Data de prezentare in stațiune pentru biletele din aceasta serie este în perioada 4- 6 decembrie 2025.
Lista cererilor aprobate este afișată la sediul CJP Olt, cât și pe pagina de internet a instituției. Biletele de tratament alocate se pot ridica până pe data de 24 noiembrie 2025 inclusiv, iar biletele de tratament nevalorificate vor fi redistribuite pe data de 26.11.2025.
Persoanele interesate trebuie să se prezinte personal la ghișeul de bilete de tratament al Casei Județene de Pensii Olt, având asupra lor actul de identitate în original; biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist, în funcție de afecțiunea pentru care solicită tratamentul.
În acest an au fost înregistrate un număr de 4227 cereri de acordare a biletelor de tratament, iar până în prezent un număr de 2650 persoane au beneficiat de bilete de tratament.
Dragoș Sîrghie


