AcasăActualitateTineri din 10 țări, participanți în programul Rotary Youth Exchange, în vizită...

Tineri din 10 țări, participanți în programul Rotary Youth Exchange, în vizită la Primăria Slatina!

Un grup internațional de liceeni participanți în programul Rotary Youth Exchange (RYE) a vizitat, zilele acestea, Primăria Slatina, în cadrul unui tur dedicat descoperirii României și a comunităților locale. Întâlnirea a reunit tineri din 10 țări: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Columbia, Franța, Germania, Mexic, Taiwan și Statele Unite.

Tinerii au fost primiți de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, care le-a prezentat spațiile de lucru din instituție și activitatea administrației locale. Vizita a inclus și o scurtă demonstrație de șah, primarul profitând de ocazie pentru a împărtăși faptul că acest joc este una dintre pasiunile sale.

📚 Câteva cuvinte despre programul Rotary Youth Exchange:

Rotary Youth Exchange este un program internațional dedicat elevilor de liceu (15–18 ani), care le oferă șansa unui an de studii într-o altă țară, într-o familie-gazdă locală. Este o experiență care dezvoltă leadership, curaj, deschidere culturală și le oferă tinerilor oportunitatea de a deveni adevărați ambasadori ai păcii și prieteniei între națiuni.

🌍 Participanții acestei vizite:

🇦🇷 Mia & Lulu

🇦🇺 Georgia

🇧🇷 Gustavo, Laura, Sofia, Grazi & Ana

🇨🇦 Katherine

🇨🇴 Majo

🇨🇵 Fanny

🇩🇪 Liara

🇲🇽 Roy, Arantxa & Andrea

🇹🇼 Ken

🇺🇲 Madeline & Zali

La finalul întâlnirii, primarul a subliniat importanța promovării orașului prin astfel de schimburi culturale, considerând că experiența tinerilor în Slatina va contribui la o mai bună înțelegere a comunității locale.

„Împreună cu acești tineri minunați, am fost în rolul de ambasadori ai Slatinei și le-am arătat că orașul nostru nu este doar un punct pe hartă, ci o comunitate caldă, primitoare și deschisă către lume prin vocea și energia tinerei generații!”, a declarat Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments