România își ia rămas-bun de la generalul în retragere Radu Theodoru, una dintre figurile marcante ale Aviației Militare Române și un martor al unui secol de istorie. La împlinirea vârstei de 101 ani, generalul s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire puternică, respectată și adesea discutată.
Deputatul de Olt Mihai Țiu, reprezentant al S.O.S. România, a transmis un amplu mesaj de condoleanțe, subliniind rolul esențial pe care generalul Theodoru l-a jucat în păstrarea demnității naționale și a valorilor patriotice.
„Eroii nu mor niciodată!”
În declarația sa, parlamentarul a vorbit despre momentul de doliu pe care îl trăiește astăzi țara, descriindu-l pe general ca pe „un erou al demnității naționale”, un om care „a pus datoria față de țară mai presus de propria viață”.
Născut în 1924, în Ineu, județul Arad, Radu Theodoru a aparținut generației care a trăit direct ororile celui de-Al Doilea Război Mondial. A participat la lupte, a instruit generații de aviatori și a fost decorat cu „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”.
Potrivit deputatului Țiu, generalul a rămas până în ultimele clipe „un om liber” și „vocea care a rămas dreaptă când tăcerea a devenit lege”.
Aviator, scriitor, critic al societății
Pe lângă activitatea militară, Radu Theodoru a fost scriitor, eseist și un observator atent al realităților sociale și politice ale României. A publicat numeroase volume și a rămas un personaj intens dezbătut în spațiul public, prin pozițiile și discursurile sale.
„Indiferent de reacțiile pe care le-a stârnit, generalul nu a renunțat niciodată la convingerile sale”, afirmă deputatul Mihai Țiu, care îl consideră „patriotul care a avut curajul să spună adevărul despre propria țară”.
O generație care dispare
În omagiul său, parlamentarul atrage atenția asupra unei realități dureroase: dispare o generație care a știut ce înseamnă „sacrificiul, demnitatea și dragostea de țară”.
„România are obligația morală să-și cinstească eroii, nu să-i lase uitării”, spune Țiu, subliniind că exemplul generalului trebuie să rămână un reper pentru generațiile actuale și viitoare.
„Zbor lin către eternitate!”
În încheierea mesajului, deputatul de Olt își exprimă întreaga admirație pentru cariera și viața generalului Theodoru:
„În fața memoriei generalului Radu Theodoru, mă înclin cu respect. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Zbor lin către eternitate, domnule General!”
Generalul Radu Theodoru rămâne, pentru mulți români, un simbol al curajului și al verticalității, iar trecerea sa în neființă marchează sfârșitul unui secol trăit cu intensitate, disciplină și neclintită credință în România.
Dragoș Sîrghie


