Primăria Municipiului Slatina atrage atenția asociațiilor de proprietari asupra respectării prevederilor Legii nr. 196/2018 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, subliniind importanța organizării Adunării Generale anuale în primul trimestru al fiecărui an, până la data de 31 martie.
Potrivit administrației locale, această obligație este prevăzută expres de articolul 47 din Legea 196/2018, iar nerespectarea ei poate atrage sancțiuni contravenționale pentru președinții asociațiilor.
Ce drepturi au proprietarii în cadrul Adunării Generale
Primăria reamintește că Adunarea Generală reprezintă principalul instrument prin care proprietarii pot controla și decide asupra modului de administrare a condominiului. În cadrul acesteia, locatarii au dreptul să: aleagă sau să schimbe președintele, comitetul executiv și cenzorul asociației; verifice și să stabilească nivelul salariilor acestora; analizeze și să aprobe contractele încheiate de asociație; stabilească fondul de reparații, care este obligatoriu; ia act de faptul că subsolul și terasa blocului sunt părți comune ale condominiului, aparținând tuturor proprietarilor.
Un aspect esențial subliniat de Primărie este că niciun contract nu poate fi încheiat în numele asociației de proprietari fără a fi dezbătut și aprobat în Adunarea Generală, inclusiv contractele de prestări servicii.
Sprijin din partea Primăriei pentru proprietari
Pentru o mai bună informare și pentru evitarea situațiilor conflictuale sau ilegale, Primăria Municipiului Slatina recomandă ca, la fiecare Adunare Generală, proprietarii să poată solicita participarea unui inspector din cadrul Compartimentului Îndrumare Asociații de Proprietari, care poate oferi clarificări și sprijin de specialitate.
Totodată, în perioada următoare, administrația locală va transmite tuturor asociațiilor: procedura corectă de convocare a Adunării Generale; obligația organizării acesteia în primul trimestru al fiecărui an, conform legislației în vigoare.
Sancțiuni pentru nerespectarea legii
Primăria avertizează că președinții asociațiilor de proprietari care nu convoacă Adunarea Generală vor fi sancționați contravențional, conform articolului 102 din Legea nr. 196/2018.
„Primăria Municipiului Slatina susține respectarea legii și implicarea activă a proprietarilor în gestionarea corectă, transparentă și legală a asociațiilor de proprietari”, se arată în informarea transmisă de administrația locală.
Dragoș Sîrghie