Ileana se trezi în această dimineață mai obosită decât se culcase. Se zvârcolise toată noaptea. Avusese un coșmar, cum un fel de caracatiță cu mii de brațe cuprinsese pământul, cu oameni cu tot… Ea apucase mai la margine și, astfel, când era apucată de un braț al caracatiței, când era scăpată și prăbușită la pământ… și tot așa. Se trezea, speriată, adormea la loc, visul continua, iar se trezea… Astfel spus, dormise prost și așa cum se zice: când dormi prost, n-ai cum să te trezești deștept.
În sfârșit! Își făcu o cafea, mai mult privind în gol, îngândurată, după care se așeză în fotoliu, pentru a o savura și dădu drumul la televizor. Mai că uitase de visul din noaptea ce abia se încheiase, când, ce vede și aude? Pe toate canalele, un singur cuvânt scris cu litere mari și țipat cu disperare: ,,Recesiune!”.
– Nicule!, strigă ea cât poate de tare la bărbatu-său, care se pregătea pentru bărbieritul de dimineață.
– Ce e dragă?, întrebă el, calm cum era din fire.
– Vine apocalipsa!
– Cum așa, de unde știi tu? Să nu spui că iar ai avut vreun vis din ăla de-al tău…
– Ba, avusăi, mă zvârcolii toată noaptea, dar nu asta e problema. Cică de azi, nu știu precis de la ce oră, dar de azi, sigur, intrarăm în recesiune. E oficial!
– O, o, o, zice Nicu, prefăcându-se îngrijorat, pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu ea, ca să nu-i sară țandăra.
– Și ce înseamnă asta, mai precis?, continuă el în aceeași notă.
– Nu știu, Nicule, dar nu-i a bună. Toți se vaietă, de zici că a venit sfârșitul lumii.
– Stai puțin, dar de care recesiune e?, zice el, încercând să-i mai tempereze disperarea, cu același calm imperturbabil, care deja o călca pe nervi.
– Asta-i acu’, sări ca arsă Ileana, ridicându-se brusc din fotoliu și punându-și mâinile în șolduri. Ce mai contează? Că doar n-o fi una mai bună și alta mai rea. N-auzi că e nenorocire?
Dându-și seama că va fi greu s-o potolească pe a femeie, Nicu luă telefonul, sperând că va găsi pe google vreo informație salvatoare. Și, după câteva secunde, grăi:
–Ascultă!, i se adresă el neveste-si’ care îl privea îngrozită. ,,Recesiunea este măsurată, în principal, prin evoluția PIB-ului real și este, de regulă, definită ca o «recesiune tehnică», atunci când avem două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului față de trimestrul anterior”. Ai înțeles?, o întrebă el, privind-o pe deasupra ochelarilor.
– Nu!, țipă Ileana, indignată la culme.
– Of, Ileană, zău, parcă ești un copil speriat de păianjenul din colțul camerei, o alintă Nicu, mângâind-o pe creștet.
– Asta e!, zice Ileana lovindu-se cu palma peste frunte și sustrăgându-se, brusc, tandreței lui. Asta înseamnă visul meu de azi-noapte: Noi, cei care plătim taxe și impozite mărite, cu salarii și pensii tăiate, suntem prinși, ca într-o pânză de păianjen în această nenorocită de recesiune. Și, în timp ce se prăbușește, deznădăjduită, în fotoliu, continuă în aceeași notă fatalistă:
– Nicule, nu mai scăpăm, până aici ne-a fost.
– Stai, femeie! Ho!, urlă de data asta Nicu, semn că, în sfârșit, Ileana reușise să-l enerveze. Nu mai dispera atâta! Am trecut noi prin nenorociri mai mari: cutremure, inundații. Poate scăpăm și de data asta. Gata!, nu mai dispera atâta.
Surprinsă de tonul lui, Ileana amuți. Iar Nicu, răsuflând ușurat, se îndreptă spre baie încercând, din nou, să-și ducă la bun sfârșit bărbieritul. Numai că minunea nu ținu prea mult. Nici nu apucă să pună mâna pe aparatul de ras, când aude glasul, cei drept mai potolit, al neveste-si’:
– Auzi?, te rog eu, mai caută tu acolo, pe telefon, poate găsești o explicație mai clară, să înțelegem și noi ce ne așteaptă. Nu de alta, dar n-am terminat nici creditul ăla pentru mașină. Că, de, ai vrut tu alta nouă, că aia veche nu mai era de nasul nostru.
Nu era prima dată când ea îi reproșa asta, deși îi plăcea și ei să se dea mare cu mașina cea nouă. Ceea ce îl făcea pe Nicu să riposteze. Acum însă, în aceste condiții dramatice, de recesiune tehnică, acesta simți mai apăsător ca niciodată sentimentul de vinovăție. Așa că abandonă iar bărbieritul și puse mâna pe telefon.
– Fii atentă, i se adresă el împăciuitor: ,,Consecințele recesiunii sunt: investiții amânate, presiune pe locurile de muncă, un spațiu fiscal tot mai îngust pentru cheltuielile publice”. Acu te-ai lămurit?
–Mîhî, scoase aceasta un sunet nedefinit, un fel de nici da nici nu. Adică : ,,n-am prea înțeles dar …” Și continuă cu voce tare:
– Lasă, că mă mai uit eu la televizor…
– Ba, nu!, sări Nicu, smulgându-și, cu furie, ochelarii de pe nas. Dă-l dracu de televizor că te-a tâmpit de tot. Și privind la fața lungă a neveste-si’ și crezând că, în sfârșit, tranșase problema, se-ntoarse, îndreptându-se spre baie. Nici nu apucă să facă doi pași, când auzi glasul, aproape stins al femeii:
– Da, tu ce zici, să mă mai duc la serviciu?
Nicu se opri, inspiră adânc, cu tot calmul posibil și sarcasmul din dotare, apoi se întoarse ușor, aproape grațios, se apropie de Ileana, zicându-i:
–Nu…! Nu te mai duci la muncă, nu mai faci mâncare sau curățenie… Eu zic să te duci așa, frumușel, la subsol că au vecinii niște boxe amenajate fain, să stai fără nicio grijă că te anunț eu când se termină recesiunea. După care plecă, hotărât să n-o mai bage în seamă, orice ar mai spune. Iar ea chiar zice:
– Păi, da, că tu n-ai fost în stare să amenajezi una, mai stăm și la parter.
Ușa trântită în spatele lui era un semn că două acuzații într-o zi, cu toată recesiunea, era prea mult.
Da, ca să fim sinceri, până la urmă, avea și Ileana dreptatea ei: cum să treci prin recesiune, apelând la vecini? Chiar nu se face!
Elena Sîrghie
