Astăzi, 22 martie, este marcată Ziua Mondială a Apei, un moment de reflecție asupra rolului vital pe care această resursă îl are în viața oamenilor și în dezvoltarea comunităților. Cu acest prilej, conducerea Companiei de Apă Olt a transmis un mesaj dedicat atât importanței apei, cât și celor care contribuie zilnic la furnizarea acestui serviciu esențial.
Tema din acest an, „Water and Gender” (Apa și genul), subliniază legătura directă dintre accesul echitabil la apă și construirea unei societăți mai juste. Reprezentanții companiei atrag atenția că asigurarea serviciilor de apă și canalizare pentru toți cetățenii contribuie la reducerea inegalităților și la creșterea calității vieții. „Unde curge apa, crește egalitatea” este mesajul central transmis cu această ocazie.
Conducerea Companiei de Apă Olt a adresat, totodată, mulțumiri angajaților care, prin munca lor zilnică, asigură funcționarea sistemelor și furnizarea apei potabile în condiții de siguranță. Efortul acestora face posibil ca locuitorii județului să beneficieze de servicii de calitate, indispensabile traiului modern.
În încheiere, reprezentanții companiei și-au reafirmat angajamentul de a rămâne un partener de încredere pentru comunitate, continuând investițiile și demersurile pentru un viitor durabil, sănătos și echitabil pentru toți locuitorii județului Olt.
Daria Badea


