Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, președintele organizației județene a liberalilor, a reacționat dur după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiunea de cenzură susținută de PSD și AUR, susținând că această mișcare politică ar putea avea efectul invers celui dorit de adversari.
Într-o declarație cu accente ironice, Știrbu afirmă că „Bolojan a căzut în sus”, sugerând că îndepărtarea sa din funcția de premier nu reprezintă o înfrângere, ci dimpotrivă, o consolidare a imaginii sale politice.
„PSD-iștii sunt șocați de Bolojan. L-au văzut demis de alianța PSD-AUR și au crezut că e momentul revenirii la vechile combinații politice, în care PNL juca rolul de anexă administrativă. Doar că Bolojan n-a căzut cum trebuia. A căzut în sus”, a transmis liderul liberal.
Potrivit acestuia, demiterea premierului a generat un efect de solidarizare în interiorul PNL, partidul strângându-se în jurul lui Ilie Bolojan, care devine astfel un simbol al taberei reformatoare.
Știrbu invocă inclusiv declarația fostului lider liberal Crin Antonescu, care l-a descris pe Bolojan drept „poate cel mai puternic personaj politic de pe scenă”, subliniind paradoxul unei demiteri care întărește, în loc să slăbească.
„Asta este problema când încerci să dobori un om care începuse să devină simbol. Nu-l scoți din joc. Îl scoți din birou și îl pui pe afiș”, a punctat deputatul PNL.
În opinia sa, acțiunea PSD și AUR a contribuit decisiv la consolidarea imaginii lui Bolojan în rândul electoratului reformator, transformându-l într-o figură politică validată tocmai prin opoziția sistemului.
„PSD și AUR au făcut pentru imaginea lui mai mult decât ar fi făcut zece consultanți și o sută de clipuri de campanie. L-au atacat și l-au transformat în omul dat jos pentru că deranja”, a mai spus Știrbu.
Liderul liberal critică, totodată, existența unei tabere din interiorul PNL pe care o descrie drept „nostalgică după alianța cu PSD”, acuzând-o că preferă „stabilitatea funcțiilor” în detrimentul reformelor.
„Bolojan le strică viața. Îi obligă să aleagă: ori cu PSD, ori cu reforma. Ori cu vechiul confort, ori cu riscul politic”, afirmă acesta.
În final, Gigel Știrbu concluzionează că, deși PSD a câștigat moțiunea de cenzură, adevărata miză politică a fost pierdută de social-democrați.
„PSD a câștigat moțiunea, dar Bolojan a câștigat PNL. Cei care sperau să-l vadă terminat descoperă că omul abia a devenit periculos. Au crezut că asistă la o înmormântare politică și au descoperit că era, de fapt, o lansare”, a conchis deputatul PNL Olt.
Dragoș Sîrghie


