Ziua Internațională a Asistentului Medical, marcată anual pe 12 mai, este dedicată celor care, zi de zi și noapte de noapte, sunt alături de pacienți în cele mai grele momente. La Spitalul Județean de Urgență Slatina, peste 1.000 de asistente și asistenți medicali, infirmiere, brancardieri și îngrijitori de curățenie formează o echipă fără de care actul medical nu ar fi posibil.
Cu acest prilej, conducerea unității medicale a transmis un mesaj de apreciere pentru toți cei care fac din spital „a doua casă” și care, prin implicare, devotament și grijă, sunt permanent aproape de oameni.
„La mulți ani colegilor noștri! Implicarea, devotamentul și grija lor fac din bine și mai bine”, este mesajul transmis de reprezentanții spitalului.
Despre sacrificiile, schimbările și emoțiile din spatele acestei profesii a vorbit Mirela-Georgeta Stăncioiu, director de Îngrijiri Medicale al spitalului, asistent medical cu o experiență de 36 de ani în cadrul SJU Slatina.
„Nu mi-am schimbat niciodată locul de muncă. Sunt aici din prima zi, doar funcția s-a schimbat. Ca asistent medical am lucrat mereu în Blocul Operator ATI. Din primăvara anului 2026 ocup funcția de director de Îngrijiri Medicale”, a declarat Mirela-Georgeta Stăncioiu.
Aceasta își amintește începuturile dificile ale sistemului medical românesc, imediat după Revoluție, când lipsurile materiale făceau ca personalul medical să improvizeze pentru a putea îngriji pacienții.
„În 1990 lucrurile erau complet diferite. Pregăteam manual flacoanele cu ser fiziologic, iar recipientele în care fuseseră antibiotice erau spălate, etichetate și refolosite pentru recoltarea analizelor. Așa se lucra atunci peste tot în țară. Astăzi avem sisteme moderne, cu vacuum, iar pacientul beneficiază de cu totul alte condiții”, a povestit aceasta.
Directorul de Îngrijiri Medicale consideră că fiecare categorie de personal are un rol esențial în funcționarea spitalului și vorbește despre echipa medicală ca despre un mecanism în care fiecare om contează.
„Dacă ne imaginăm profesia medicală ca pe o piramidă, medicii sunt în vârf, asistentul medical este la mijloc, iar colegii noștri brancardieri, infirmieri și îngrijitori de curățenie reprezintă baza la fel de importantă a întregii echipe. Suntem peste 800 de asistenți medicali, peste 200 de brancardieri și infirmieri, alături de colegii care se ocupă de curățenie. Fiecare știe ce are de făcut și fiecare este important”, a spus Mirela-Georgeta Stăncioiu.
Unul dintre cele mai emoționante momente din cariera sa rămâne perioada pandemiei de COVID-19, atunci când personalul medical a luptat permanent pentru viața pacienților.
„Am avut un pacient grav bolnav, tratat la noi într-o perioadă în care spitalele erau pline. Era foarte afectat și îngrijorat. După mai bine de o lună de tratament a plecat sănătos, iar ulterior s-a întors și a sponsorizat spitalul cu 350.000 de lei, echivalentul, atunci a 50.000 de măști FFP3. În perioada pandemiei, colegii noștri nu au dus lipsă de materiale de protecție”, a mai declarat aceasta.
La final, directorul de Îngrijiri Medicale a transmis un mesaj emoționant colegilor săi.
„Le doresc tuturor sănătate și să fie mândri de ceea ce fac. Cred că este un dar de la Dumnezeu să poți fi alături de oameni în momentele lor cele mai grele. Să aibă putere, răbdare și spirit de echipă. Fără echipă, nimeni nu poate face nimic”, a transmis Mirela-Georgeta Stăncioiu.
Dragoș Sîrghie


