Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor au fost marcate astăzi, 21 mai 2026, la Cimitirul Eroilor din Slatina, printr-o ceremonie solemnă dedicată memoriei celor care și-au dat viața pentru România. Evenimentul a avut loc într-un cadru încărcat de emoție și respect, în prezența autorităților locale, a reprezentanților instituțiilor publice și a cetățenilor veniți să aducă un omagiu eroilor neamului.
În aceeași zi în care creștinii ortodocși îi cinstesc și pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, participanții au păstrat momente de reculegere și au depus coroane de flori în memoria celor care au luptat pentru independența, libertatea și demnitatea României.
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a transmis un mesaj puternic despre sacrificiul generațiilor care au apărat țara în cele mai dificile momente ale istoriei.
„Dacă ne uităm la istoria ultimilor 250 de ani și vedem cât de zbuciumată a fost – de la războaiele de independență, la războaiele mondiale, la Revoluție, ne gândim la toți cei care, în momente critice, și-au lăsat familiile, și-au lăsat tot ceea ce aveau și au mers să lupte pentru țara pe care și noi, astăzi, o iubim și o numim România”, a declarat edilul.
Mario De Mezzo a subliniat că patriotismul înseamnă nu doar respect pentru trecut, ci și responsabilitate față de viitor, amintind că libertatea și valorile de astăzi au fost câștigate prin sacrificiul eroilor.
„Să ne gândim la cei care și-au jertfit viețile pentru România, să-i cinstim și să nu uităm că țara aceasta merită ca fiecare dintre noi să fim pregătiți să facem ceea ce au făcut ei, dacă vreodată va fi nevoie! Veșnică recunoștință eroilor României!
Hristos S-a Înălțat!”, a mai spus primarul Slatinei.
Ceremonia de la Cimitirul Eroilor s-a încheiat într-o atmosferă de profund respect și recunoștință pentru cei care au scris, prin sacrificiul lor, pagini importante din istoria României.
Dragoș Sîrghie


