Deputatul de Olt Mihai-Adrian Țiu, reprezentant al partidului S.O.S. România în Parlamentul României, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii Rusaliilor, subliniind importanța credinței, a unității și a valorilor tradiționale pentru poporul român.
Parlamentarul oltean a descris Rusaliile drept una dintre cele mai importante sărbători creștine, un moment al binecuvântării și al păcii sufletești, în care credința și speranța revin în inimile oamenilor.
„Astăzi, de Rusalii, sărbătorim pogorârea Sfântului Duh și renașterea speranței, a credinței și a unității dintre oameni. Această mare sărbătoare creștină ne îndeamnă să ne întoarcem către valorile care ne-au ținut mereu puternici: credința în Dumnezeu, respectul pentru familie și dragostea pentru neam și țară”, a transmis deputatul Mihai Țiu.
În mesajul său, deputatul S.O.S. România a făcut referire și la provocările cu care se confruntă societatea românească, apreciind că unitatea și credința reprezintă repere esențiale în perioadele dificile.
„Într-o perioadă în care țara noastră este tot mai încercată de tensiuni, griji și nesiguranță, să nu uităm niciodată că puterea unui popor nu stă în vorbe, ci în credință, demnitate și unitatea dintre oameni”, a afirmat parlamentarul.
Totodată, Mihai Țiu a adresat urări de bine românilor cu ocazia sărbătorii, exprimându-și speranța că lumina Sfântului Duh va aduce pace, liniște și speranță în fiecare familie.
„Rusalii binecuvântate cu liniște sufletească tuturor! Dumnezeu să ocrotească poporul român! Un popor unit nu poate fi învins!”, a fost mesajul transmis de deputatul de Olt.
Rusaliile, sărbătoare care marchează pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor, sunt celebrate anual la 50 de zile după Paște și reprezintă unul dintre cele mai importante momente din calendarul creștin.
Dragoș Sîrghie


