Există oameni care păstrează tradiția și, mai mult, o însuflețesc. Nichita Dragomira este unul dintre ei.
Considerat unul dintre marii părinți ai Călușului românesc, maestrul a transformat dansul în ritual, iar tradiția într-un destin asumat. În creația și viziunea sa coregrafică, Călușul depășește expresia artistică și devine limbajul viu al memoriei unui neam, în care fiecare pas poartă ecoul străbunilor, iar fiecare ritm păstrează respirația spirituală a Olteniei.
La împlinirea celor 78 de ani, Nichita Dragomira impresionează prin aceeași vitalitate, rigoare și limpezime a spiritului. Revenirea sa la Ansamblul „Doina Oltului” a însemnat un nou început, redând acestei prestigioase instituții demnitatea, strălucirea și zestrea culturală care au consacrat-o.
Curând, va reprezenta din nou cu cinste tradiția oltenească la Festivalul Internațional de Folclor ,,Cântecele Munților”, una dintre cele mai importante manifestări de acest gen din țară, alături de managerul de proiect Oana Nica, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, și de formațiile de Călușari din Sârbii Măgura, Potcoava și Ansamblul Profesionist ,,Doina Oltului”, din cadrul Consiliului Județean Olt.
La ceas aniversar, îi adresăm Maestrului Nichita Dragomira cele mai alese urări de sănătate, putere de muncă și ani luminoși. Prin oameni ca Domnia Sa, Călușul rămâne nu doar patrimoniu, ci suflet viu al României.
La mulți ani, Maestre Nichita Dragomira! Fie ca pașii Călușului pe care i-ați păstrat și înnobilat să dăinuie peste generații, asemenea unei flăcări nestinse a spiritului românesc.
Dumitru Sîrghie


