Motto:
,,Ținând legătura răstimpului cu timpul, ajungem, dragi prieteni, la lirica post- modernistă a lui Traian Dobrinescu și la „Timpurile vieții sale: „Alaltăieri, parcă, învățam / să vorbesc viața. Nu știam vorbi decât / la timpul ce urma. Gramatica vieții era / așa de simplă, precum gândurile / copilului ce crește cu fața la timp. (,,10 poeți vâlceni, 100 de poeme, Dumitru Sîrghie, Editura ,,Arena Artelor”, 2018, Slatina)
A plecat într-o stea Traian Dobrinescu, scriitorul din Țara Lupilor, Vâlcea. Nu un autor făcut din împrejurări, ci un literat născut cu har, unul dintre acei oameni rari pentru care scrisul nu era meserie, ci destin.
Poezia, proza și eseistica sa au izvorât din aceeași neliniște creatoare, din aceeași credință că omul poate fi salvat prin cuvânt. De aceea, moartea îi închide doar ochii, nu și opera. Cărțile sale vor continua să respire, să lumineze și să mărturisească.
Păstrez în suflet o bucurie care astăzi capătă valoarea unei împăcări. În anul Centenarului Marii Uniri, 2018, am avut inspirația să-l așez, la loc de cinste, în volumul „10 poeți vâlceni, 100 de poeme, volum dedicat întâiului eșalon al literaturii județului care l-a dat posterității pe sociologul Dumitru Drăghicescu. Parcă presimțeam că, într-o zi, acele pagini vor deveni și o formă de recunoștință pentru un prieten și un mare scriitor, Traian Dobrinescu.
Născut la 23 mai 1949, în Orlești, Vâlcea, format la prestigioasa Universitate „Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Traian Dobrinescu a fost jurnalist de vocație, editorialist de forță, membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor al unor cărți care și-au câștigat locul în literatura contemporană: ,,Preludii epice”, ,,Cântec de violoncel”, ,,Urme”, ,,Când Dumnezeu îmi spunea pe nume”, ,,Cei morți înainte de moarte”, ,,Și urme vor rămâne toate”, ,,Nu te opri, nu te întoarce etc.
Și, iată, dintre toate titlurile sale, unul parcă ne vorbește astăzi nouă, celor rămași: „Și urme vor rămâne toate. Da, vor rămâne. În cărți. În memoria prietenilor. În conștiința literaturii române.
Scriitorii mor de două ori: o dată când li se oprește inima și încă o dată atunci când nimeni nu le mai deschide cărțile. Traian Dobrinescu a biruit cea de-a doua moarte. Cărțile lui vor continua să fie deschise, iar din ele va ieși, de fiecare dată, același om blând, cu zâmbetul cald și cu verbul curat.
Drum lin, prietene!
De astăzi, biblioteca cerului are un raft în plus. Iar noi, cei rămași pe pământ, am rămas mai săraci cu un om și mai bogați cu o amintire. Dumnezeu să te așeze printre cei drepți, iar îngerii să-ți întoarcă, filă cu filă, cartea vieții pe care ai scris-o atât de frumos.
Fie-ți veșnicia luminată!
Dumitru Sîrghie-Mitif
