Adresându-se, recent, comunității slătinene, primarul Mario De Mezzo spune că este inculpat.
Declarația primarului nu este, în fond, despre un dosar penal. Nici măcar despre o confruntare politică. Este despre ceva mult mai adânc: despre felul în care o comunitate își respectă morții și despre dreptul celor vii de a-i conduce pe ultimul drum cu demnitate.
Primarul spune că este inculpat, pentru că ar fi violat un sediu profesional care, culmea, e chiar în subordinea Primăriei. Dar, în aceeași frază, pune o întrebare care ar trebui să răsune mult dincolo de Slatina: cine sunt, de fapt, cei care au încălcat demnitatea oamenilor?
Cine răspunde despre morții dezgropați, despre sicriele tăiate, despre familiile umilite în cele mai cumplite clipe ale vieții? Aici, nu mai vorbim despre o banală dispută administrativă. Vorbim despre limita până la care poate coborî Serviciul Funerar, instalat într-o epocă tristă a vechilor administrații, atunci când acesta uită că, dincolo de acte, contracte și interese, există oameni, există durere și există rânduieli care nu se negociază.
Cimitirul nu este piață, nu este tarabă și nu este teritoriu de răfuială. Cimitirul este locul în care până și cei care s-au urât în viață ar trebui să tacă.
De aceea, intenția declarată a lui Mario De Mezzo de a readuce ordine în Cimitirul Strehareți și de a evacua serviciul funerar contestat poate fi privită, dincolo de zgomotul politic și de polemicile juridice, ca o încercare de a restitui un lucru elementar: decența.
Două instanțe au validat evacuarea Ecumenic Funerar, afirmă primarul. În paralel, el a ajuns inculpat într-un dosar pentru violare de sediu profesional, dosar pe care îl consideră o formă de hărțuire. Este o chestiune care trebuie lămurită de justiție, nu de tribunalele zgomotoase ale rețelelor sociale și nici de corul celor care confundă calitatea de inculpat cu verdictul de vinovăție.
Inculpat nu înseamnă condamnat. Să ne amintim câți actuali adversari politici ai lui De Mezzo au fost inculpați. Ba, unii au avut și. ,,brățări” la mâni, când au fost conduși la Dubă… Justiția a decis, ulterior, că nu sunt vinovați. Și, de la dubă, au plecat în Dubai, să se relaxeze.
Iar dacă într-adevăr în spatele acestui dosar se află o răfuială, pentru încercarea de a pune ordine într-un sistem pe care primarul îl consideră abuziv, atunci adevărul trebuie scos la lumină până la capăt.
Dar există ceva ce justiția nu poate măsura în dosare: lacrima unei familii! Acesta nu încape într-un proces-verbal. Nu încape într-un contract, făcut pe vremea lui Pazvante Chioru. Nu încape în ștampila unui socialist de caviar, fie și băutor de Whiskey Atlantic. Și nu poate fi acoperită de nicio propagandă: de stânga, de dreapta, progresistă sau proputinistă…
De aceea, Slatina are nevoie, în această chestiune, de adevăr. Nu de interese private, de gălăgie și răfuieli. Are nevoie de ordine și de respect.
Dacă primarul își va duce până la capăt promisiunea de a reda Cimitirului rânduiala, liniștea și demnitatea care i se cuvin, atunci aceasta nu va fi doar o victorie administrativă a unui primar. Va fi o victorie a bunului-simț.
Fiindcă morții nu votează, nu protestează și nu se pot apăra.
Dar felul în care îi tratăm spune totul despre cei vii. Iar într-un oraș civilizat, ultimul drum al unui om nu poate deveni primul drum al abuzului.
În cimitir, până și comuniștii netratabili, cu suflete în formă de secere și ciocan, trebuie să-și scoată pălăria!
Dumitru Sîrghie
