Spitalul Județean de Urgență Slatina își consolidează echipa medicală cu un nou specialist. Dr. Anda Voicu, medic specialist cardiolog, a ales să rămână la Slatina după perioada de rezidențiat, unul dintre argumentele importante fiind dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale și investițiile realizate în ultimii ani în această zonă medicală.
Dr. Anda Voicu a intrat în Spitalul Județean de Urgență Slatina încă din perioada rezidențiatului, a efectuat gărzi aici și a avut ocazia să vadă evoluția unității medicale din interior. Pentru tânăra doctoriță, existența unui compartiment de Cardiologie Intervențională a reprezentat un argument important în decizia de a-și continua cariera la Slatina.
„Cea mai mare satisfacție este să plec acasă cu gândul că astăzi am ajutat pe cineva”, spune dr. Anda Voicu, exprimând una dintre motivațiile care au determinat-o să aleagă medicina și, ulterior, cardiologia.
Medicul consideră că dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale oferă pacienților din Olt acces la tratamente și intervenții la un nivel superior, mai ales în situațiile în care rapiditatea intervenției poate face diferența.
„Spitalul merge într-o direcție bună, iar dezvoltarea Cardiologiei Intervenționale m-a convins să rămân aici, pentru că putem trata pacienții la un alt nivel, având la dispoziție și acest compartiment. Aici se văd rezultatele, pacientul este tratat atunci când are cea mai mare nevoie, în momentul în care viața lui depinde de cum acționează medicul, dar și de aparatura din spital. De aceea am ales Cardiologia ca specializare”, a explicat dr. Anda Voicu.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cosmin Floreanu, a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii medicale și a atragerii medicilor tineri, considerând că investițiile în aparatură și în specializări moderne trebuie să fie însoțite de formarea unor echipe medicale capabile să folosească aceste resurse în beneficiul pacienților.
„Ne dorim ca medicii tineri care se formează la Slatina să găsească aici motive pentru a rămâne. Investițiile în Cardiologia Intervențională și în celelalte domenii medicale înseamnă, înainte de toate, șanse mai bune pentru pacienții din județul Olt. Un spital se dezvoltă prin aparatură și infrastructură, dar mai ales prin oamenii care lucrează în el. Dr. Anda Voicu este un exemplu de medic tânăr care a ales să își continue parcursul profesional la Slatina, iar acest lucru ne bucură”, a declarat Cosmin Floreanu.
Alegerea medicinei a venit firesc pentru dr. Anda Voicu, care a crescut într-o familie în care grija față de oameni și sprijinul oferit celor aflați în suferință au făcut parte din viața de zi cu zi. Tatăl său este preot, iar mama este asistentă medicală, iar aceste repere au influențat-o încă din copilărie.
„Am ales Medicina pentru că am crescut într-o familie în care a ajuta și a fi aproape de oameni era ceva normal. I-am văzut în momente fericite, în clipe de boală și durere și am înțeles cât de important este să îi ajuți, să le fii alături”, a povestit medicul.
În vârstă de 33 de ani, căsătorită și mamă a unei fetițe de cinci ani, dr. Anda Voicu își începe astfel un nou capitol profesional la Spitalul Județean de Urgență Slatina, într-o specializare în care experiența medicului, tehnologia și rapiditatea intervenției sunt esențiale.
Prin integrarea noilor specialiști în echipă și dezvoltarea unor compartimente medicale moderne, SJU Slatina urmărește să ofere pacienților din județ acces la servicii medicale cât mai aproape de casă.
Dr. Anda Voicu este unul dintre medicii care au ales să rămână la Slatina și să își construiască aici cariera. Un medic care spune că, dincolo de performanța profesională, cea mai mare satisfacție rămâne aceea de a ști că, la finalul unei zile, a reușit să ajute un om.
Dragoș Sîrghie


