Comuna Vulturești face un pas către reducerea consumului de energie din surse convenționale, printr-un proiect depus spre finanțare europeană, care vizează instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare a energiei electrice. Anunțul a fost făcut de Marius Treanță, primarul comunei Vulturești.
Proiectul a fost depus prin Fondul de Modernizare, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), și urmărește eficientizarea energetică a întregului consum al Primăriei Vulturești, prin utilizarea energiei din surse regenerabile.
Potrivit informațiilor prezentate de administrația locală, investiția prevede instalarea unor panouri fotovoltaice cu o putere de 85 kW și a unor baterii de stocare de 160 kW. Sistemul ar urma să asigure producerea și stocarea energiei electrice necesare funcționării instituțiilor publice din comună.
Printre obiectivele vizate se numără sediul Primăriei Vulturești, iluminatul public, școlile, grădinița și dispensarul. Totodată, proiectul include modernizarea iluminatului public, în vederea creșterii eficienței energetice și a reducerii costurilor de funcționare.
„Trebuie să valorificăm la maximum fiecare oportunitate care apare… astfel, astăzi începe să prindă contur în comuna noastră un nou proiect cu finanțare europeană!”, a transmis primarul Marius Treanță.
Edilul susține că investiția va permite administrației locale să utilizeze mai eficient energia produsă din surse regenerabile și să reducă dependența de energia achiziționată din rețea.
„Practic, Primăria Vulturești, iluminatul public, cât și toate instituțiile comunei (școli, grădiniță, dispensar) vor fi independente energetic, datorită acestui proiect european în curs de implementare!”, a precizat Marius Treanță.
Prin această investiție, administrația locală își propune să contribuie la reducerea cheltuielilor cu energia electrică și la dezvoltarea unei comunități mai sustenabile, în care resursele regenerabile să fie folosite pentru asigurarea serviciilor publice.
Dragoș Sîrghie


