Primarul comunei Brebeni, Florea Cîrstea, a marcat împlinirea a doi ani de la depunerea jurământului de învestire, moment care a avut loc pe 28 octombrie 2024. Cu această ocazie, edilul le-a transmis un mesaj cetățenilor, în care le-a mulțumit pentru încrederea acordată și a vorbit despre proiectele derulate în această perioadă, dar și despre planurile pentru viitor.
Florea Cîrstea a subliniat că dezvoltarea comunei și îmbunătățirea condițiilor de trai au reprezentat obiective ale mandatului său, evidențiind totodată importanța colaborării dintre administrația locală și cetățeni.
Primarul a precizat că, deși în cei doi ani au fost făcuți pași pentru dezvoltarea localității, există în continuare lucruri de realizat. Totodată, acesta a anunțat că, la sfârșitul anului, va reveni în fața comunității cu un raport de activitate, în care va prezenta realizările administrației locale.
„Sunt conștient că mai am multe de făcut”, a transmis edilul, asigurându-i pe locuitorii comunei Brebeni că va continua să depună eforturi pentru susținerea dezvoltării locale și pentru a răspunde nevoilor comunității.
Redăm, în continuare, mesajul primarului Florea Cîrstea:
«Dragi consăteni,
Pe data de 28.10.2024, am avut onoarea de a depune jurământul în calitate de primar al comunei Brebeni, moment care a marcat începutul unui mandat dedicat acestei localități.
Cu această ocazie, doresc să vă mulțumesc sincer pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o. Sprijinul dvs. reprezintă o mare responsabilitate și mă motivează să continui să lucrez cu seriozitate, implicare și respect pentru fiecare cetățean al comunei.
În acești doi ani, am făcut pași importanți pentru dezvoltarea localității și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, iar toate realizările de până acum au fost posibile prin colaborarea dintre administrația locală și cetățeni. Sunt conștient că mai am multe de făcut, însă privesc cu încredere spre viitor și îmi doresc să continuăm împreună proiectele necesare comunității noastre.
Sunt doi ani cu realizările pe care le cunoașteți, dar am sa revin la sfârșit de an cu un raport de activitate către dumneavoastră!
Vă asigur că voi rămâne dedicat comunei Brebeni și voi depune în continuare toate eforturile pentru a răspunde nevoilor dvs., pentru a susține dezvoltarea locală și pentru a construi un viitor mai bun pentru noi toți.
Vă mulțumesc pentru încredere, răbdare și colaborare!
Cu recunoștință,
Primarul comunei Brebeni,
Cîrstea Florea»
A consemnat Dragoș Sîrghie


